Guvernul va asigura finanțarea achizițiilor de echipamente tehnologice - atât hardware, cât și software - pentru digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), urmând să acorde granturi între 30.000 și 100.000 de euro pe proiect. Bugetul total alocat programului va fi de 150 milioane de euro.
Guvernul va achiziționa de pe piața internă 35.000 tone de făină albă și 28.000 tone de mălai, în vederea distribuirii acestora în pachetele alimentare destinate persoanele cu venituri reduse, în risc de sărăcie.
Achizițiile de bunuri și servicii, prin negociere directă, vor fi posibile și pe durata stării de alertă, potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern prin care este stabilit cadrul legal pentru starea de alertă.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a aprobat miercuri proiectul de lege pentru cumpărarea din Portugalia a încă 5 avioane F16, care au aceeași configurație ca și cele 12 deja achiziționate, astfel încât în final să existe o capabilitate operațională aeriană pentru această escadrilă. Achiziționarea aeronavelor fusese aprobată la finele lunii noiembrie de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar apoi Guvernul a adoptat proiectul de lege aferent..
Guvernul a aprobat joi un proiect de lege pentru cumpărarea a încă 5 avioane F16, care au aceeași configurație ca și cele 12 deja achiziționate, astfel încât în final să existe o capabilitate operațională aeriană pentru această escadrilă. Achiziționarea aeronavelor fusese aprobată miercuri de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar aeronavele vor fi cumpărate tot din Portugalia.
Grupul OMV Petrom a achiziționat piese și accesorii în valoare de 432,16 milioane de lei (92,74 milioane de euro), fără TVA, de la trei companii, potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
UPC Romania, companie membră a grupului american Liberty Global, a achiziționat rețeaua operatorului telecom Novasat, cel mai mare jucător independent din județul Suceava, al cărei portofoliul număra aproximativ 20.000 de clienți.