Fiscul are în desfășurare peste 100 de controale la companii unde a identificat un risc asociat cu prețurile de transfer și intenționează ca, până la finalul anului, să dubleze numărul de verificări în acest domeniu, a anunțat, la Profit.ro, președintele instituției, Dragoș Doroș. El a indicat și unde vor fi declanșate controalele.
Inspectorii Antifraudă Fiscală verifică activitatea economică din zona localității Cluj-Napoca, ca urmare a organizării festivalului Untold, pentru că analizele relevă o amplificare a riscului de evaziune fiscală, informează Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF).
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au controlat firmele care își desfășoară activitatea în complexurile comerciale Europa și Big Berceni din București în perioada 28-30 iulie, pe fondul creșterii cererii și a consumului de bunuri și servicii pe timpul verii.
Inspectorii antifraudă au înaintat organelor de urmărire penală 441 de acte de sesizare, în primele șase luni, prejudiciul bugetar estimat însumând 1,87 miliarde de lei, din care 60% reprezintă TVA, informează Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF). Mediul de business a reclamat, în ultimul an, faptul că sesizările penale au ajuns o modă din cauza tendinței inspectorilor de a criminaliza cu ușurință problemele fiscale, arătând că efectul este blocarea accesului la justiție.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea o structură națională pentru executarea cazurilor speciale, un vicepreședinte responsabil cu vama, potrivit unei hotărâri de guvern aprobată miercuri. Același act normativ va clarifica competențele de control ale inspectorilor Antifraudă.
Controalele Antifraudei pot ține oricât și pot fi reluate pe aceeași speță de nenumărate ori. Este doar unul dintre efectele lipsei de reglementare a activității Antifraudei fiscale care pot favoriza abuzul de putere, despre care a vorbit avocata în drept fiscal, Luisiana Dobrinescu, într-un interviu pentru Profit.ro.
Inspectorii de la Antifrauda Fiscală, însoțiți de cei de la Inspecția Muncii, dar și de la Serviciului Imigrări, au intrat, vineri, în control la complexul comercial Dragonul Roșu. Acțiunea a fost declanșată după ce Antifrauda a anunțat, joi, că vor declanșa la nivel național operațiunea "Cronos" pentru combaterea muncii nedeclarate sau declarate parțial și au anunțat AICI ce firme vor fi controlate până pe 23 septembrie.
Conducerea Direcției Generale de Antifraudă Fiscală (DGAF) a dispus intensificarea controalelor operative începând cu 6 iunie, pentru a preveni fenomene circumscrise economiei subterane, evaziunii fiscale, indisciplinei financiare, neconformării la declararea și plata obligațiilor fiscale, anunță un comunicat al DGAF. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii cererii și a consumului de bunuri și servicii.
O rețea de trei firme a înregistrat achiziții și vânzări fictive de zahăr și ulei, prejudiciind bugetul de stat cu peste 4,73 milioane euro (21,32 milioane lei) prin sustragerea de la plata TVA și a impozitului pe profit, informează Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).
Procurorii DNA au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Coca Andrei, contabil al unei firme pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită unui inspector Antifraudă, urmând ca, în cursul zilei de vineri, să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Inspectorii Antifraudă au lansat operațiunea "Xenon", în care verifică 200 de firme care importă autoturisme second hand de pe piața comunitară și le revând în România persoanelor fizice, declarând TVA doar la profitul adăugat. Prejudiciul la buget a fost calculat la peste 200 de milioane lei, în condițiile în care achizițiile din perioada 2014-2015 s-au ridicat la 1 miliard de lei.
Antifraudă Fiscală a verificat, în weekend-ul 21–22 mai, 270 de restaurante, baruri, cafenele și cluburi de noapte pentru dacă își fiscalizează încasările și a dat amenzi de 1,9 milioane lei, informează un comunicat al instituției.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală a identificat o rețea de 11 firme implicate în comerțul cu cereale și care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4,5 milioane lei, prin sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA și impozitului pe profit. Anunțul este făcut după ce, în noiembrie 2015, Antifrauda a sesizat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care, în luna mai acest an, au efectuat 40 de percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale de pe raza municipiului București, județelor Constanța, Brăila, Ilfov, Călărași și Giurgiu, precum și la sediul unei instituții din Constanța.
Opt cluburi de noapte din stațiunea Mamaia au fost controlate între 30 aprilie și 1 mai de inspectorii Antifraudă care au verificat modul în care este îndeplinită obligația emiterii bonului fiscal.
Controalele privind emiterea bonurilor fiscale în baruri, restaurante și cluburi vor fi intensificate în cadrul operațiunii Helios, anunță un comunicat al Antifraudei, care precizează că, în primele zile de la lansarea acestei operațiuni a aplicat amenzi și a făcut confiscări de 2,1 milioane de lei.
Inspectori Antifraudă au declanșat, joi, împreună cu procurori DIICOT, mai multe percheziții la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme implicate în comerțul cu materiale de construcții, ai căror reprezentanți sunt suspectați că, alături de administratori ai unor societăți tip "fantomă", au constituit un grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală, prin crearea unui circuit tranzacțional fără conținut economic real, al cărui unic scop l-a constituit sustragerea de la plata contribuțiilor la bugetul de stat. Prejudiciul la buget a depășit 50 de milioane de lei.
Aproximativ o treime dintre cei peste 1.000 de candidați înscriși la concursul organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru ocuparea a 271 de posturi vacante de inspectori antifraudă au fost respinși la proba scrisă și circa 70% dintre cei rămași nu au trecut testul interviului, conform rezultatelor centralizate ale concursului.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat și monitorizat 4.690 de firme, care își desfășoară activitatea în 112 dintre cele mai importante centre comerciale en gros din România, în cadrul operațiunii Cristal, care s-a derulat la nivel național în perioada 19 octombrie 2015 – 28 februarie 2016, informează instituția.
Inspectorii Antifraudei Fiscale au verificat activitatea a 1.871 operatori economici și au constatat abateri pe care le-au sancționat cu 8,1 milioane de lei, în cadrul operațiunii Venus, care a vizat florăriile, frizeriile, barurile și restaurantele, informează un comunicat al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF).
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) monitorizează activitatea de comerț electronic a magazinelor online și a platformelor specializate de vânzări și investighează activitatea utilizatorilor care desfășoară activități comerciale fără a respecta prevederile legale privind înregistrarea la Registrul Comerțului și la autoritatea fiscală competentă, precum și cele referitoare la declararea veniturilor realizate, în vederea plății obligațiilor fiscale aferente, informează un comunicat al instituției.
Conducerea Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) a dispus retragerea dreptului de utilizare a autoturismului de către inspectorii care au parcat neregulamentar pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, ca urmare a sesizărilor primite din spațiul public privind nerespectarea prevederilor Codului Rutier de către inspectori antifraudă, potrivit unui comunicat al instituției.
Direcția Generală Antifraudă a declanșat acțiunile de control în comerțul cu flori și plante ornamentale, verificând atât florării, cât și pe vânzătorii ambulanți care comercializează marfa în fața mașinilor.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat, în cadrul operațiunii Hermes, declanșate în octombrie 2015, 44 de firme care au prejudiciat bugetul cu 17 milioane euro, reprezentând TVA și impozit pe profit. Acestea importau din Turcia și China articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj și papetărie, unele susceptibile a fi contrafăcute.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a identificat o rețea de peste 90 firme care acționa ca intermediar între producătorii de cereale, traderii din portul Constanța și procesatorii de pe piața internă și care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 21,42 milioane euro, prin sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA și impozitului pe profit, informează un comunicat al instituției.
Noul Cod de procedură fiscală, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prevede, în plus, față de legea anterioară, patru situații în care Fiscul decide să inactiveze o companie. Consecința este că atât societatea inactivată, cât și partenerii săi de afaceri își pierd dreptul de a deduce cheltuielile și TVA.