Grupul turc Arçelik vrea să scoată de la producătorul de electrocasnice Arctic suma de 50 milioane de euro sub formă de dividende, din rezultatul financiar acumulat nedistribuit al anilor financiari precedenți, banii urmând să fie retrași în maximum 6 luni. În urmă cu trei ani, Arctic a acordat dividende de 70 milioane de euro.
Bittnet, companie de training în sectorul IT, a cumpărat acțiuni în valoare de 1,86 milioane lei ale Arctic Stream. Firmă cu capital integral românesc, aceasta a fost fondată în 2017 și oferă servicii în evaluarea infrastructurii IT, consultanța, proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT.
Oferta secundară de vânzare de acțiuni Arctic Stream (simbol AST), inițiată de Dragoș Octavian Diaconu, acționarul majoritar și administratorul unic al companiei, a fost încheiat cu succes și în mod anticipat, în prima zi, în condițiile unei suprasubscrieri de peste 7 ori. Arctic Stream este unul dintre principalii integratori de infrastructură și securitate IT din România.
Arctic, cel mai mare producător de electrocasnice din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,72 miliarde de lei, în urcare cu 8,7% față de 2019, în timp ce profitul net a atins 104,3 milioane de lei, de la 42,59 milioane de lei în 2019.
Arctic Monkeys, Idles, Coldplay, Sonic Youth, The Clash sau The Who au decis să facă mai multe donații de viniluri rare în cadrul unei expoziții caritabile. Obiectele vor fi vândute la licitație, între 24 și 29 mai. Toate beneficiile în urma vânzărilor vor ajunge la o asociație care ajută angajații din sectorul muzical a căror sănătate mintală se degradează.
Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, semnează o nouă investiție și negociază în paralel cu sud-africanii de la Fortress, principalul acționar al NEPI Rockcastle, vânzarea unui parc avându-i pe turcii de la Arctic, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Arctic, cel mai mare producător de electrocasnice din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,5 miliarde de lei, în creștere cu 7,8% față de 2018, în timp ce profitul net a scăzut cu 40,1%, la 42,59 milioane de lei.
Fabrica Arctic de la Găești se închide, după ce în unitate au fost confirmate 66 de cazuri de infectare cu coronavirus. Toți pacienții sunt asimptomatici și au fost spitalizați. Angajații intră în șomaj tehnic.
Fabrica din comuna Ulmi, județul Dâmbovița, a producătorului de aparate electrocasnice Arctic, deținut de grupul turc Arçelik, este de astăzi integral operațională, reprezentând o investiție de 150 milioane euro.
Producătorul de aparate electrocasnice Arctic, deținut de grupul turc Arçelik, deschide primul centru național de distribuție, în parcul industrial Eli Park 1, situat în Chitila.
Conexiunile la internet realizate prin intermediul constelațiilor de sateliți care urmează să fie lansate, vor ajunge în 2020 și în Arctic, o regiune în care legăturile tradiționale la internet ajung cu foarte mare greutate.
De la Murmansk spre extremul orient rus, prima centrală nucleară plutitoare din lume se pregătește vineri să înceapă un voiaj de 5.000 de kilometri de-a lungul Oceanului Arctic, în pofida îngrijorărilor exprimate de organizațiile de apărare a mediului cu privire la consecințele asupra acestei regiuni foarte fragile, transmite AFP.
Producătorul de frigidere Arctic nu a reușit să convingă instanța să oblige Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) să-i restituie suma de 5,8 milioane de lei, plătită în urma unor decizii de impunere emisă în 2015, atunci când instituția a constatat că societatea din Găiești nu și-ar fi îndeplinit obligațiile cu privire la cotele legale de valorificare a deșeurilor de ambalaje. Decizia Curții de Apel București (CAB), emisă la finele lunii iunie, a fost atacată cu recurs de către Arctic în prima parte a acestei luni.
Producătorul de aparate electrocasnice Arctic, deținut de grupul turc Arçelik, pregătește noi investiții în județul Dâmbovița.
Zona arctică trece prin cel mai dificil sezon de incendii din istorie, cu flăcări uriașe în Groenlanda, Siberia și Alaska ce produc fum vizibil din spațiu.
Un manager din România al grupului turc Arçelik a decedat astăzi într-un accident rutier înregistrat la Brătești, județul Dâmbovița, alături de alți doi cetățeni turci.
Rusia a lansat la apă, sâmbătă, un spărgător de gheață cu propulsie nucleară, în cadrul unui program ambițios de înnoire și de extindere a flotei sale de nave, pentru îmbunătățirea potențialului comercial în zona arctică.
Producătorul de frigidere Arctic Găiești a pierdut definitiv procesul împotriva unei amenzi aplicată de Consiliul Concurenței în martie 2014, pentru că ar fi încheiat, alături de alte 13 companii, înțelegeri anticoncurențiale în cadrul campaniilor de tip buy-back.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a primit patru oferte pentru furnizarea de routere destinate rețelelor instituției, licitația fiind estimată la o valoare maximă de 70,6 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de trei ani.
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 68 de milioane de euro producătorului de aparate electrocasnice Arctic, deținut de grupul turc Arçelik, pentru finanțarea construcției unei fabrici de mare capacitate axată pe producția de mașini de spălat în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, a anunțat vineri compania.
Grupul turc Arçelik a semnat prin care scoate de la producătorul de electrocasnice Arctic 70 milioane euro sub formă de dividende, din rezultatul financiar acumulat nedistribuit al anilor financiari precedenți, banii urmând să fie retrași în maximum 6 luni. Pentru anul trecut, când a consemnat un profit net de peste 74 milioane lei, grupul nu va retrage dividende. În urmă cu un an, grupul turc a anunțat că va investi 471 milioane lei (103,5 milioane euro) în construcția unei noi fabrici de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, proiect care va crea 480 de locuri de muncă în următorii șapte ani.
Grupul turc Arçelik vrea să scoată de la producătorul de electrocasnice Arctic 70 milioane euro sub formă de dividende, din rezultatul financiar acumulat nedistribuit al anilor financiari precedenți, banii urmând să fie retrași în maximum 6 luni. În urmă cu un an, grupul turc a anunțat că va investi 471 milioane lei (103,5 milioane euro) în construcția unei noi fabrici de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, proiect care va crea 480 de locuri de muncă în următorii șapte ani.
Grupul turc Akim Metal și-a propus să deschidă în iulie anul viitor fabrica de la Văcărești (județul Dâmbovița) menită să furnizeze piese pentru mașinile de spălat ale Arctic. Deschiderea fabricii a fost decisă recent, după ce producătorul de electrocasnice Arctic, deținut de grupul turcesc Arçelik, a anunțat că va construi o nouă fabrică de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița.
Rusia a făcut un pas major în cucerirea Arcticii și în deschiderea unei rute maritime arctice, ridicând de la zero un oraș și o industrie gigantică a gazelor naturale în peninsula siberiană Yamal, unul dintre cele mai neospitaliere și inaccesibile locuri ale planetei, scrie marți într-un comentariu agenția EFE.
Producătorul de electrocasnice Arctic, deținut de grupul turcesc Arçelik, a anunțat vineri că va investi 471 milioane lei (103,5 milioane euro) în construcția unei noi fabrici de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, proiect care va crea 480 de locuri de muncă în următorii șapte ani.