Au început lucrările la cel mai dificil tronson de autostradă construit vreodată în România. Este vorba despre lotul doi al drumului de mare viteză care va face legătura între Sibiu și Vâlcea. Șoseaua, care va traversa Defileul Oltului prin 50 de tuneluri, poduri și viaducte, ar trebui să fie finalizată până în 2028. Specialiștii în infrastructură susțin însă că șansele sunt mici ca termenul să fie respectat.
Directorul interimar al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Cătălin Urtoi, susține că proiectul autostrăzii A8 este întârziat din cauza ritmului lent al aprobării documentațiilor tehnice de către CNAIR, el cerând conducerii acestei companii să prezinte grafice clare privind realizarea proiectului.
Autostrada Comarnic-Brașov, care ar fi trebuit să reducă aglomerația de pe Valea Prahovei, rămâne doar un proiect pe hârtie, deși au trecut 19 ani de promisiuni din partea politicienilor. Între timp, autoritățile din Brașov construiesc un drum ocolitor, care va debloca traficul bară la bară de pe DN1.
Lucrările pentru proiectarea și execuția Secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș, a Autostrăzii Transilvania, încep pe 15 martie, anunță autoritățile.
Mobilizarea în șantier a crescut pe primele două loturi din Autostrada Moldovei (A7), ceea ce face posibilă deschiderea circulației până la sfârșitul acestui an pe primii 49,35 kilometri, susține directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Pe lotul 2 al Autostrăzii A7, Mizil-Pietroasele, au fost reluate lucrările, iar în acest moment se montează grinzile pe pasajul de la km 29.
Pe secțiunea 4 Curtea de Argeș – Tigveni se lucrează la unul dintre cele mai lungi tuneluri de pe autostrada Sibiu - Pitești. Este primul tunel de autostradă, săpat în stâncă, care se află în construcție în România.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că, marți, a fost depusă o ofertă pentru construirea celor două viaducte necesare devierii traseului sectorului de autostradă Nădășelu-Mihăiești, parte a A3, Autostrada Transilvania. Asocierea de constructori români și turci are la dispoziție 1,114 miliarde de lei, fără TVA, și 27 de luni, dintre care nouă luni este perioada de proiectare și 18 luni cea de execuție a lucrărilor pentru finalizarea contractului finanțat prin PNRR, a adăugat social-democratul.
Activiștii olandezi pentru combaterea schimbărilor climatice au blocat o autostradă importantă de lângă Amsterdam pentru a cere încetarea imediată a finanțării proiectelor de combustibili fosili de către banca ING, transmite Reuters.
Se încheie ultima etapă înainte de deschiderea șantierului pe bucată lipsa de autostrada între Margina și Holdea, de nici 10 km, în Timiș.
Circulația pe încă 31,75 kilometri (Valea Mare-Colonești) din primul drum expres din România, Craiova-Pitești, a fost deschisă astăzi.
Încă un an încheiat, al 5-lea de când Autostrada Unirii (A8) are și o lege, dar tot nu se lucrează nicăieri pe traseul celor 311 kilometri de la Prut până la Tg. Mureș.
Circulația pe încă 31,75 kilometri (Valea Mare-Colonești) din primul drum expres din România, Craiova-Pitești, va fi deschisă mâine.
Noul tronson din Autostrada Transilvania, Chețani-Câmpia Turzii, a fost deschis astăzi circulației.
Autoritățile au prezentat o simulare de parcurs pe tronsonul din Autostrada Transilvania care va fi deschis astăzi circulației.
Proiectul denumit "Autostrada Litoralului" a primit ultimul aviz, înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern.
Circulația pe încă 31,75 kilometri (Valea Mare-Colonești) din primul drum expres din România, Craiova-Pitești, va fi deschisă în această săptămână, reconfirmă ministrul Transporturilor.
Pe un lot al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (A13) au început forajele geotehnice.
Lucrările la tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești înaintează, fiind prezentate acum noi imagini.
Lucrările pe secțiunea Chețani-Câmpia Turzii (15,7 km) din Autostrada Transilvania se apropie de final, tronsonul urmând să fie deschis săptămâna viitoare, anunță ministrul Transporturilor, aflat pe șantier.
Protest inedit al firmelor care lucrează la Autostrada A0 Sud cu turcii de la Alsim Alarko.
Lotul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania este pregătit să fie deschis până la finalul anului, noi imagini fiind prezentate acum.
CNAIR a avizat documentele unor drumuri importante, inclusiv pentru "Autostrada Litoralului".
Pe Lotul 2 din Autostrada Bucureștiului (A0), cu o lungime totală de 19 km, a început faza de pre-recepție. Au fost finalizate testele statice și dinamice efectuate pe structurile pasajelor, iar rezultatele acestora permit darea în trafic în condiții de siguranță a primului sector, de 10 km.
Cel mai nou nod rutier între 2 autostrăzi, secțiunea București-Ploiești de pe Autostrada Bucureștiului-A3, va fi deschis în doar câteva zile, fiind acum prezentate noi imagini.