Consumarea etapei de raportări financiare a descătușat piața de la BVB, volumele de tranzacționare revenind în ultimele 2 ședințe bursiere. Indicii ricoșează puternic din nivelurile de retragere, „taurii” preluând inițiativa în încercarea de a imprima o direcție ascendentă pieței.
După șocul bursier de la New York din prima jumătate a săptămânii trecute, piața de capital românească a intrat într-o etapă de gripare, cu îngustarea drastică a volumelor și blocarea indicilor într-o zonă de consolidare destul de restrânsă.
Indicii principali de la BVB au câștigat o treime de procent într-o zi în care bursele mature sunt în pierdere de viteză. Activitatea de tranzacționare este foarte slabă, ceea ce denotă ezitarea investitorilor.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au coborât cu aproape 3 procente față de valorile de închidere de vinerea trecută, însă declinul este mai mic de jumătate față de cel al indicelui Dow Jones Avereage Industrial de la New York ce a suferit 2 cele mai mari scăderi de o zi din istoria sa seculară în același interval.
Într-o sesiune preponderent „verde” pe piețele dezvoltate, bursa românească a avut un debut pozitiv, însă piața a ezitat, iar cotațiile au alunecat înapoi către referință pe fondul slabei susțineri la cumpărare.
După o deschidere puternic negativă și un declin mediu la jumătatea sesiunii chiar și de aproximativ 4%, cotațiile de la BVB și-au revenit parțial către închidere. Indicele BET rezistă pe pragul psihologic de 8.000 de puncte, susținut de suporturi tehnice. Claudiu Cazacu de la XTB România remarcă pentru Profit.ro robustețea pieței locale, dar avertizeză că piețele bursiere intră într-o etapă cu un alt regim de volatilitate. „A fost panică. Nicicând nu am văzut să se treacă atât de repede de la liniște la panică; nici măcar la Brexit!”
Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut 3 sferturi de procent într-o zi în care cea mai lichidă acțiune a scăzut cu 2%. Declinul este precipitat de o tendință negativă din piețele externe, care a culminat cu o prăbușire intraday de peste 7% a indicelui Dow Jones Average Industrial de la New York în ultima oră de tranzacționare a bursei americane.
În contextul unei sesiuni cu deprecieri de un procent și jumătate pe bursele continentale europene, la BVB săptămâna s-a încheiat într-o notă negativă, cu volume foarte mici și validarea unei tendințe descendente pe termen scurt.
Într-o sesiune preponderent negativă pentru ansamblul pieței, titlurile SIF au avut creșteri, ceea ce a tras în sus indicele financiar BET-FI pe un nou maxim post-criză. 2 emitenți din structura acestuia au ocupat și primele locuri în clasamentul tranzacțiilor.
Indicii principali de la BVB au urcat cu peste un procent și jumătate, un avans susținut de creșterea cu 3,67% a titlurilor Băncii Transilvania, tranzacțiile pe acest emitent asigurând aproape 62% din rulajul bursei.
Susținut de acțiunile bancare, raliul de început de an s-a reluat cu putere la BVB. Cotațiile au urcat în medie cu 1,6%.
A 2-a zi de tranzacționare de la BVB a fost una de aprecieri moderate, sub influența aprecierilor consistente ale burselor mature. Impulsul imprimat este însă firav, având în vedere amplitudinea mișcării și lichiditatea pieței de acțiuni românești.
Chiar și după declinul consistent din a 2-a parte a anului, investitorii activi de la BVB cu portofolii care să replice indicele BET au putut contabiliza un randament de aproape 10%. Incluzând dividendele, performanța este substanțial ameliorată.
Tras în jos de declinul mai accentuat al titlurilor Băncii Transilvania, indicele reprezentativ BET a închis la minimul ultimelor 9 luni. Tendința negativă poate continua, spune Ovidiu Șerdean, broker la IFB Finwest. „Perspectivele nu sunt extraordinare pentru BET.”
Rulajul pieței de acțiuni a depășit numai cu puțin 12 milioane lei, iar, pe fondul lipsei de susținere la cumpărare, indicii principali au coborât cu aproximativ jumătate de procent.
După declinul accelerat de la BVB, piața a intrat într-o etapă de consolidare, iar principalii indici nu au înregistrat nici măcar o revenire tehnică mai consistentă.
Sesiunea de tranzacționare de astăzi de la BVB a fost dominată de transferurile în valoare de peste 24 milioane lei ale companiei Sphera Franchise Group (SFG), care a debutat în ringul bursier.
Tentativa de revenire de la Bursa de Valori București de ieri s-a oprit și în contextul unei sesiuni preponderent negative pe piețele europene de acțiuni.
Tras în jos de declinul acțiunilor Banca Transilvania și BRD Groupe Societe Generale, indicele reprezentativ BET este la a 4-a sesiune consecutivă de deprecieri.
Ultimele 5 ședințe de tranzacționare de la BVB au fost caracterizate de oscilații modeste și mișcări de sens contrar, indicele reprezentativ BET rămânând în consolidare între 2 repere tehnice importante.
În jurul prânzului, indicii de la BVB erau în suferință, cu deprecieri de peste 1% pe titlurile bancare, însă către finalul sesiunii piața a revenit. Majoritatea acțiunilor au ricoșat consistent din minime.
Într-o zi în care cea mai importantă bursă europeană, cea de la Frankfurt, a fost închisă de Ziua Națională a Germaniei, investitorii de la BVB au preferat să rămână în expectativă. Volumele au fost mai mici de 20 milioane de euro, iar oscilațiile la nivelul indicilor, nesemnificative.
Într-o zi cu un avans al indicilor pentru sectorul fondurilor închise și cel energetic, în ansamblu, Bursa de Valori București a avut o sesiune negativă, sub influența închiderilor „roșii” ale acțiunilor bancare.
Deși ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni a fost una de revenire la Bursa de Valori București, principalii indici au pierdut aproximativ 3% față de vinerea trecută. Scăderile au fost antrenate de declarații guvernamentale ostile, măsuri și zvonuri legate de bănci, interpretate negativ de piață.
Indicii principali de la BVB au coborât cu 2%, tonul tendinței de vânzare pe volume mari fiind dat de acțiunile bancare, care s-au depreciat cu 2-3%, în contextul declarațiilor ostile ale premierului Tudose, al măsurii de limitare a deducerii cheltuielilor rezultate din creanțele înstrăinate și al apariției fantomei taxei unice pe activele bancare.