Directorul executiv și fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a acceptat să se deplaseze la Bruxelles pentru a se întâlni cu ''reprezentanți ai Parlamentului European'', care au cerut audierea sa pentru a da explicații despre rolul companiei în exploatarea de către firma de consultanță Cambridge Analytica a datelor persoanele a milioane de utilizatori ai rețelei, transmit AFP și Reuters.
Decizia SUA de a extinde cu doar o lună scutirea aplicată importurilor de oțel și aluminiu din Uniunea Europeană prelungește starea de incertitudine din piețe, potrivit Comisiei Europene, care a reiterat că UE trebuie exceptată permanent de la noile tarife și a avertizat că nu va negocia sub amenințare.
Guvernul administrează economia mai puțin prudent decât ar trebui, reducerile de impozite și creșterile de cheltuieli administrative fiind practic finanțate prin îndatorare, ceea ce poate urca gradul de îndatorare a țării de la sub 40% din PIB astăzi la aproape de 60% din PIB în 10 ani, sunt avertismente ale Comisiei Europene, prezentate la Profit LIVE de consilierul economic al Reprezentanței CE la București, Istvan Jakab. Experții Comisiei vin la București pentru a discuta pe această temă cu autoritățile.
Comisia Europeană a propus, marți, înființarea unei Autorități Europene a Muncii, intenție anunțată de președintele Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, precum și o inițiativă de asigurare a accesului la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți, se arată într-un comunicat al forului comunitar.
Autoritățile de la Bruxelles a catalogat discursul prim-ministrului britanic Theresa May privind viitoarea relație a Regatului Unit cu UE ca fiind unul vag și care nu poate fi pus în aplicare, scrie The Guardian.
Românii (9,3%) continuă să reprezinte anul acesta a doua cea mai importantă comunitate străină prezentă la Bruxelles, după francezi (15,2%) și marocani (9%), potrivit estimărilor Institutului din Bruxelles de Statistică și Analiză (IBSA) cu privire la anul 2018, relatează Belga.
Premierul Viorica Dăncilă se află astăzi și mâine la Bruxelles, în prima vizită externă în calitate de șef al Guvernului de la București, ea urmând să aibă întâlniri cu președintele Consiliului European, cu președintele Parlamentului European și cu președintele Comisiei Europene.
Premierul Viorica Dăncilă a spus joi, la începutul ședinței de guvern, că în timpul vizitei pe care o va face săptămâna viitoare la Bruxelles se va întâlni atât cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, cât și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și al Parlamentului European, Antonio Tajani. Dăncilă a subliniat că România trebuie să arate deschidere și cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene și cu statele partenere din punct de vedere strategic.
Din motive politice, Comisia Europeană nu utilizează în mod eficient o procedură destinată să furnizeze din timp avertizări cu privire viitoarele crize economice, a apreciat marți Curtea de Conturi Europeană (CCE), transmite Reuters.
În regiunea Bruxelles au intrat în vigoare de la 1 ianuarie restricțiile de circulație pentru automobilele poluante, un model foarte bun de urmat de alte state europene. Astfel, din prima zi a acestui an, mașinile dotate cu motoare diesel non - Euro și Euro 1 nu mai au dreptul să circule pe teritoriul a 19 comune din zona capitalei belgiene.
Autoritățile de la Bruxelles se pregătesc să ceară o creștere importantă a contribuțiilor pentru viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, după 2020, pentru a susține puterea financiară a acesteia după Brexit și pentru a putea face față unor noi obiective strategice, relatează Financial Times.
Pe 1 ianuarie, Bulgaria, cea mai săracă și, potrivit Transparency International, cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană, va prelua președinția Uniunii pentru prima dată de la aderare, în 2007. România va trece la cârma UE un an mai târziu, de asemenea o premieră de la integrarea în blocul comunitar.
Economia orașului Bruxelles ar fi beneficiat de venituri cuprinse între 100 de milioane și 123 de milioane de euro dacă ar fi găzduit meciuri din cadrul Campionatului European de fotal din 2020, potrivit unui studiu efectuat de un student al Solvay Brussels School, citat de presa belgiană.
Uniunea Europeană a abandonat un plan de separare a operațiunilor de retail ale băncilor de cele de investment banking, una dintre cele mai controversate măsuri de control al sectorului bancar de după criza financiară, după ce a ajuns la concluzia că protecția statelor față riscul prăbușirii băncilor de importanță sistemică a fost realizată prin alte metode, transmite Bloomberg.
Diferențele între Marea Britanie și Uniunea Europeană în negocierea Brexitului s-au redus și nu sunt așa de mari cum au spus unii, a declarat vineri președintele UE Donald Tusk într-o conferință de presă, la finalul summitului european de la Bruxelles, relatează The Associated Press.
Republica Moldova ar putea rata ajutorul de 100 de milioane de euro din partea Comisiei Europene ca urmare a deciziei Chișinăului de a modifica sistemul electoral.
Europenii așteaptă în continuare din partea britanicilor, luni, la Bruxelles, după trei runde de negocieri fără progrese notabile, propuneri ”concrete” în cea de a patra rundă, în pofida eforturilor Theresei May de la sfârșitul săptămânii de a debloca discuțiile cu privire la Brexit, scrie AFP.
România trebuie să facă tot posibilul să nu fie asociată cu “băieții răi” din fostul bloc comunist european și să continue consolidarea finanțelor publice și a mediului de afaceri pentru a evita să devină un “cătun” diplomatic și economic în Uniunea Europeană după Brexit, scrie Financial Times. Publicația britanică notează că statele din Vest se pregătesc pentru o nouă etapă în evoluția zonei euro, iar “vocea” Bucureștiului ar putea să nu mai răsune cu la fel de mare putere pe coridoarele instituțiilor din Bruxelles, Berlin și Paris.
Ministerul pentru Afaceri Europene a lansat o nouă secțiune cu anunțuri de angajare a românilor în instituțiile Uniunii Europene, care centralizează posturile vacante.
Ministerul Agriculturii a identificat 9 produse alimentare pentru care există diferențe de calitate semnificative între cele livrate pentru magazine din România și cele vândute în unele state din vestul Uniunii Europene.
Mai mulți inspectori ai Ministerului Agriculturii au recoltat, în perioada 19-26 iunie, 29 de probe din alimente furnizate de magazine din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia) pentru a realiza un studiu comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard, a anunțat, astăzi, ministerul.
Mihai Tudose pleacă, luni la Bruxelles, în prima sa vizită externă în calitate de prim-ministru, pentru a se întâlni cu mai mulți oficiali europeni, printre care președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, le-a oferit joi liderilor UE un acord „corect” pentru compatrioții care vor locui în Regatul Unit după Brexit, deși omologii săi au părut sceptici și au cerut mai multe detalii din partea premierului slăbit de eșecul electoral din urmă cu două săptămâni, relatează Reuters.
Piața Gării centrale din Bruxelles a fost evacuată în urma unor informații despre o explozie, însă poliția belgiană a anunțat că situația este sub control, relatează BBC News
Reformele structurale sunt esențiale și trebuie implementate, iar mediul macro-economic nu trebuie folosit ca o scuză pentru lipsa de acțiune, a transmis, la Bruxelles Economic Forum, Pier Carlo Padoan, ministrul italian de Economie și Finanțe.