Statistica a revizuit datele privind creșterea economică pe anul trecut și scăderea din trimestrul al patrulea este acum estimată a fi de mai mică amploare. BCR crede însă că e probabil să fim deja într-o recesiune tehnică, având în vedere impactul pe care războiul din Ucraina îl are deja asupra Europei. ING vede o încetinire a investițiilor din cauza incertitudinii și spune că riscul unei recesiuni nu poate fi ignorat.
Guvernul a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar de 1,68 miliarde lei (0,13% din PIB), în scădere față de deficitul de 3,69 miliarde lei (0,31% din PIB) înregistrat în ianuarie 2021. La începutul lunii februarie, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că bugetul are "perspectiva unui ușor excedent pe luna ianuarie", în timp ce plățile pentru rambursările de TVA și facturi sunt la zi. Conform datelor publicate acum de Finanțe, această perspectivă nu s-a concretizat. Evoluția deficitului bugetar în luna ianuarie este explicată de creșterea veniturilor totale cu 25% (an/an), în timp ce cheltuielile bugetare au înregistrat un avans de 16,1% (an/an). Cheltuielile de personal au crescut cu numai 1%, cele cu bunuri și servicii s-au majorat cu 11%, cheltuielile cu asistența socială au fost mai mari cu 30%, în mare măsură ca urmare a creșterii pensiilor. De asemene, costurile cu dobânzile au urcat cu 1,1 miliarde lei, la 1,7 miliarde lei, iar cheltuielile cu investițiile au scăzut de la 1,7 miliarde lei în ianuarie 2021 la 1,45 miliarde lei în ianuarie anul acesta.
Cel mai mare risc la nivel global rămâne inflația, la care se adaugă și problemele geopolitice generate de conflictul dintre Ucraina și Rusia. Iar dacă prețurile la gazul metan și la energie nu se temperează probabil că va mai exista încă în șoc inflaționist în cele ce urmează, estimează Dan Bucșa, economist-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.
Bugetul general consolidat a încheiat anul trecut cu un deficit de 6,72% din Produsul Intern Brut, respectiv 80 de miliarde de lei, sub estimările inițiale care indicau un sold negativ de 7,13% din PIB la final de an, potrivit Execuției bugetare transmise vineri de Ministerul Finanțelor Publice.
Guvernul a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de 6,7% din PIB, sub ținta de 7,13% din PIB (84,9 miliarde de lei), a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Deficitul este diferența dintre cheltuielile mai mari și veniturile mai mici, iar suma aferentă este împrumutată de stat și crește datoria publică. Câciu a spus anterior că deficitul pentru 2021 a fost mai redus decât cel prevăzut, dar fără să dea detalii.
Deficitul bugetar al României va fi, probabil, sub ținta din acest an, deoarece veniturile mai mari și cheltuielile limitate au contribuit la îmbunătățirea poziției fiscale a țării, spune ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, la Bloomberg.
Execuția bugetului general consolidat pe cele unsprezece luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 55,98 miliarde lei (4,7% din PIB), în scădere față de deficitul de 84,05 mld lei (7,94% din PIB) înregistrat la aceeași perioadă a anului 2020. Pentru anul în curs, ținta de deficit bugetar este de 84,9 miliarde lei (7,13% din PIB), iar pentru a ajunge la acest nivel, cheltuielile statului ar trebui să depășească veniturile în luna decembrie cu 29 miliarde de lei, o sumă destul de mare, având în vedere că în noiembrie deficitul lunar s-a situat la 8 miliarde de lei. Importante pentru această evoluție sunt creșterea veniturilor și limitarea în 2021 a cheltuielilor cu salariile și asistența socială, dar și cheltuielile de investiții, mai mari cu numai 2,98 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent.
Stelian Muscalu, analist economic, are îndoieli în ceea ce privește promisiunile Guvernului cu privire la finalizarea bugetului de stat până la finalul anului, deși surse oficiale au declarat pentru Talk News, emisiune difuzată de PROFIT NEWS TV, că acesta ar urma să fie „pus pe masă” până pe 17 decembrie.
Guvernul a aprobat proiectul de rectificare bugetară, cu o creștere a deficitului estimat pentru anul în curs de 1,1 miliarde de lei, de la 83,8 miliarde de lei la 84,9 miliarde de lei. Ca pondere în PIB, deficitul se menține la nivelul de 7,13% din PIB.
Guvernul a schimbat deja proiectul de rectificare bugetară, cu o creștere a deficitului estimat pentru anul în curs de 1,1 miliarde de lei, de la 83,8 miliarde de lei la 84,9 miliarde de lei. Ca pondere în PIB, deficitul se menține la nivelul de 7,13% din PIB.
România și-a asumat prin PNRR obiectivul de a crește ponderea veniturilor fiscale cu 3% din PIB până la sfârșitul implementării planului, însă are o anumită flexibilitate în ce privește modul în care obține acest rezultat, decidenții politici urmând să aibă libertatea de a alege deciziile de politică fiscală, a declarat, la Profit TV, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Alin Chitu. În timp ce eliminarea facilității pentru construcții este prevăzută în PNRR să aibă loc până în 2028, când expira oricum, o eventuală eliminare a altor facilități fiscale, cum este cea pentru angajații din IT, rămâne o decizie a Guvernului. Un angajament important din PNRR este cel pentru reducerea semnificativă a numărului microîntreprinderilor, care a ajuns extrem de mare și este folosit des pentru muncă, inclusiv de către IT-iști, scopul fiind de a evita taxarea foarte ridicată care se aplică salariilor. Într-un an, numărul microîntreprinderilor a crescut cu circa 55.000, la aproape 837.000.
Deficitul bugetar estimat pentru anul în curs crește cu 1,1 miliarde de lei, de la 83,8 miliarde de lei la 84,9 miliarde de lei, însă ca pondere în PIB se menține la nivelul de 7,13% din PIB, prevede proiectul de rectificare bugetară publicat de către Guvern. Printre ministerele care pierd sume importante sunt Agricultura, cu 2,3 miliarde de lei, și Transporturile, de unde se taie 757 milioane de lei. Bani mai mulți vor ajunge la Ministerul Muncii, inclusiv pentru subvențiile la energie electrică și gaze, 2,2 miliarde de lei în plus, la Sănătate se alocă suplimentar 2,45 miliarde de lei. De asemenea, Guvernul suplimentează cu 1,3 miliarde de lei și cheltuielile cu dobânzile la datoria statului, precum și fondul de rezervă al executivului, cu 727 milioane de lei.
Guvernul a înregistrat un deficit bugetar de 47,98 miliarde lei (4,03% din PIB), în primele zece luni ale anului, în scădere față de deficitul de 74,04 miliarde lei (7,01% din PIB) înregistrat la aceeași perioadă a anului 2020, a anunțat acum Ministerul Finanțelor. Profit.ro a scris în urmă cu două săptămâni, citând surse guvernamentale, că Ministerul Finanțelor vizează un deficit bugetar de aproximativ 4,1% din PIB pentru primele zece luni ale anului. La nouă luni, deficitul a fost de 4,29 miliarde lei (3,77% din PIB). Deficitul reprezintă diferența dintre cheltuielile prea mari și veniturile mai mici ale bugetului, sumă pe care statul trebuie să o împrumute și care se adaugă la datoria publică. Ținta de deficit pentru întreg anul este de 7,13% din PIB, însă ar putea fi modificată la rectificarea așteptată săptămâna aceasta.
România și-a atins obiectivul intermediar pentru acest an în cadrul procedurii de deficit excesiv, potrivit Comisiei Europene, care consideră că, pentru moment și în absența bugetului pentru 2022, nu se impun măsuri suplimentare la adresa țării.
Guvernul Ciucă promite, în programul de guvernare, ca de anul viitor să acorde pentru salariați tichete de vacanță în valoare de 1.450 lei, cele cunoscute până anul acesta drept vouchere și având aceeași valoare. Noul executiv arată că va acoperi contravaloarea tichetelor de vacanță acordate de angajatorii din sectorul privat.
Reprezentanții Guvernului au afirmat, repetat, că eliminarea acestor stimulente fiscale ar urma să fie efectuată gradual și în dialog cu reprezentanți ai firmelor din sectoarelor economice afectate. Cel mai recent mesaj în acest sens a fost transmis de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, la Ora de Profit.ro.
Terminologia de "taxă pe lux", una extrem de nefericită. Încrederea în economie s-a deteriorat în ultimele luni și a ajuns sub media sa istorică.
Datele privind creșterea economiei românești în trimestrul III au surprins negativ piața, iar economiștii revizuiesc acum în jos estimările pentru acest an. Epidemia de coronavirus și scăderea industriei vor mușca din evoluția economică pe final de an, deși, de cealaltă parte, statul mai are de cheltuit aproape jumătate din ținta de deficit bugetar.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că își dorește o eficientizare a aparatului bugetar în care angajații să fie plătiți în funcție de performanțe, iar cei care sunt acolo ”pe pile și prietenii” să ”nu mai existe”. Liderul liberal a mai precizat că este nevoie de reforme în administrație.
Ministerul Finanțelor vizează un deficit bugetar de aproximativ 4,1% din PIB pentru primele zece luni ale anului, urmată de o execuție, în noiembrie și decembrie, care să țină deficitul anual sub 6,5% din PIB, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. Estimarea de 4,1% din PIB la zece luni este bazată pe datele preliminare, pe care Finanțele le au deja pentru octombrie încă de la începutul lunii noiembrie, în timp ce datele oficiale vor fi publicate după data de 25 a lunii. Intenția de a ține deficitul sub 6,5% din PIB este surprinzătoare, dar se bazează pe execuția bugetară de până acum.
BNR este obligată să reacționeze la creșterea inflației cu o majorare mai amplă a ratei cheie, după ce celelalte bănci centrale din regiune au crescut agresiv dobânzile, arată economistul șef al Raiffeisen Bank România. Mișcarea BNR se va reflecta în cele din urmă și în majorarea dobânzilor la credite, dar și în scumpirea finanțării statului, condiție în care reducerea deficitului fiscal devine tot mai dificilă, mai ales că au reapărut discuțiile despre creșterea pensiilor și salariilor bugetarilor, avertizează Dumitru.
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 44,29 miliarde lei (3,77% din PIB) în scădere față de deficitul de 67,27 miliarde lei (6,37% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2020, a anunțat marți Ministerul de Finanțe.
Bugetul statului a înregistrat în primele opt luni un deficit de de 39,36 miliarde lei (3,35% din PIB), sumă cu care cheltuielile Guvernului au depășit veniturile și care trebuie împrumutată. În primele opt luni ale anului trecut, cu un impact economic mai sever al restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei, deficitul bugetar a fost de e 54,77 miliarde lei (5,19% din PIB). Evoluția pozitivă a fost determinată de creșterea veniturilor bugetare cu 1,42 puncte procentuale din PIB (an/an), influențată în principal de avansul încasărilor din TVA și fonduri europene, precum și de reducerea cheltuielilor bugetare cu 0,42 puncte procentuale din PIB (an/an), ca urmare a diminuării ponderii cheltuielilor cu salariile în PIB, afirmă Ministerul Finanțelor.
Senatul a adoptat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar și prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani. PSD și AUR au votat împotrivă, dar voturile PNL, USR PLUS și UDMR au întrunit numărul necesar pentru adoptarea proiectului.