Guvernul Statelor Unite, prin Departamentul pentru Energie, s-ar putea implica direct în finanțarea proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica, a anunțat ministrul Energiei de la București, Virgil Popescu, aflat la Washington.
Nuclearelectrica a semnat primul contract cu Candu Energy, membră a grupului SNC-Lavalin, pentru retehnologizarea unității I a centralei nucleare Cernavodă, Candu urmând să furnizeze servicii de inginerie pentru elaborarea documentatiei tehnice la achiziționarea componentelor cu ciclu lung de fabricație ale reactorului.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care vrea să-și asigure în avans aprovizionarea cu combustibil pe următorii 4 ani, a primit două oferte la licitația lansată în martie pentru încheierea unui acord-cadru cu durata de 48 de luni, în baza căruia ar urma să achiziționeze în total până la 1.500 de tone de concentrat de uraniu natural.
Acordul dintre Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă, semnat în decembrie 2020, prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate drept contractori la proiectele respective.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de 818,9 milioane lei în primul trimestru din 2022, de 3,5 ori mai mare comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut (234,4 milioane lei), după ce a reușit să-și vândă producția de energie, care a crescut cu aproape 5%, în medie de 2,6 ori mai scump decât în T1 2021.
În toamna anului trecut, SNN atrăgea atenția că, la finalul lui 2020, avea ocupate doar 2.011 de posturi, dintr-un total aprobat de aproape 2.400, 209 salariați pensionându-se pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard, urmare a valorificării stagiilor de lucru în condiții deosebite și/sau speciale de muncă, cu preponderență în a doua jumătate a anului 2020, fiind înregistrate pensionări și în jurul vârstei de 55 ani.
Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, cu 82,5% din capital, al companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a aprobat în AGA decizia finală de investiție a companiei în proiectul strategic major al retehnologizării Unității 1 a centralei, care presupune oprirea timp de 2 ani a acesteia.
Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, cu 82,5% din capital, al companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, va trebui să hotărască în circa o lună dacă aprobă decizia finală de investiție a companiei în proiectul strategic major al retehnologizării Unității 1 a centralei, care presupune oprirea timp de 2 ani a acesteia, Consiliul de Administrație al societății convocând AGA în acest scop pe 23 februarie.
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă va fi oprită în mod controlat in seara zilei de miercuri, 29 decembrie 2021, pentru realizarea unor lucrări de reparație la un paratrăsnet montat pe unul din stâlpii liniei de evacuare a puterii reactorului, a transmis operatorul centralei, compania de stat Nuclearelectrica (SNN).
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunțat că proiectul construirii unităților CANDU 3 și 4 ale centralei a avansat, prin semnarea de către subsidiara de proiect Energonuclear, în cadrul etapei pregătitoare, a primului contract cu canadienii de la Candu Energy, parte a grupului SNC-Lavalin și autoritate de proiectare a unităților 3 și 4, și cu cei de la OEM Candu, producătorul original al tehnologiei. Contractul prevede servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării proiectului.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), administratorul centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură în medie circa 20% din necesarul de energie electrică al României, anticipează o criză de instructori autorizați să pregătească la simulator personal înalt calificat pentru operarea centralei, respectiv operatori nucleari principali de cameră de comandă (ONPCC) și dispeceri șefi de tură (DST), și intenționează să aducă astfel de instructori din afara companiei.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de 640,6 milioane lei în primele 9 luni din 2021, în creștere cu 34,1% față de perioada similară a anului trecut, veniturile SNN majorându-se în pofida unei ușoare scăderi a producției de energie, grație avansului prețurilor de vânzare.
Evenimentul reprezintă încă o ocazie pentru Iohannis de a se exprima public cu privire la scumpirea galopantă a energiei din această perioadă, așa cum a făcut-o de mai multe ori în ultimele zile. Evoluția prețurilor angro la electricitate a determinat conducerea Nuclearelectrica să solicite rectificarea în creștere semnificativă a bugetului companiei pe anul acesta, anticipând o majorare cu peste 40% a profitului net, față de estimările inițiale.
Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), cel mai mare producător de energie electrică din Coreea de Sud, a câștigat un contract de 7 milioane de euro în vederea furnizării de transformatoare pentru proiectul de extindere și retehnologizare a centralei nucleare de la Cernavodă.
Ministerul Energiei va semna joi un Memorandum de înțelegere cu Departamentul de resurse natural din Canada, stat care este "părintele" tehnologic al centralei de la Cernavodă, privind consolidarea cooperării în domeniul energiei nucleare civile, a anunțat Guvernul.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunțat că unitatea 2 a centralei s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN) în seara zilei de 28 iulie 2021, ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic care a afectat partea clasică, fără a fi afectate funcțiile de securitate nucleară ale unității.
Există optimism cu privire la faptul că autoritățile europene vor include, eventual cu anumite condiții, energia nucleară pe lista oficială a activităților economice durabile, de natură să conducă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a căror finanțare de către bănci și alte instituții de profil este deci încurajată, o decizie finală în acest sens fiind așteptată cel mai târziu anul viitor, a declarat Cosmin Ghiță, CEO-ul Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Acordul dintre România și SUA privind cooperarea în domeniul nuclear civil, la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei de profil de la Cernavodă, document al cărui draft de lege de ratificare a ajuns recent pe masa plenului Senatului de la București, în calitate de cameră decizională, a fost semnat în decembrie anul trecut de reprezentantul părții americane, secretarul Energiei din fosta administrație Trump de la Casa Albă, în localitatea sa de domiciliu.
Achiziția este parte a ansamblului de măsuri antiseism implementate de Nuclearelectrica la Cernavodă de mai mulți ani, ca urmare a dezastrului nuclear de la Fukushima din Japonia din urmă cu 10 ani, provocat de un cutremur cu magnitudine de 9 grade pe scara Richter. Cutremurul din România din 1977 a avut o magnitudine de 7,4 grade.
Acordul dintre Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă, semnat în decembrie anul trecut, prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate pentru pozițiile de contractor pentru inginerie, procurare și construcții (IPC) și companie principală de inginerie la proiectele menționate, urmând să colaboreze cu furnizorul canadian al tehnologiei nucleare Candu 6, iar autoritățile de la București vor încerca să convingă Comisia Europeană ca anumite contracte necesare retehnologizării reactorului 1 și construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă să fie exceptate de la reglementările UE privind achizițiile publice.
România importă aproximativ 1.000 MW duminică dimineață, după oprirea planificată a unității 2 de la Cernavodă, potrivit datelor privind starea sistemului energetic național, postate în timp real pe site-ul Transelectrica și analizate de Agerpres.
Nuclearelectrica livrează energie termică societății locale de distribuție a energiei termice, Utilități Publice SRL Cernavodă, deținută de Primărie, precum și unor consumatori finali din localitate, în principal agenți economici și instituții social-culturale. Anul trecut, compania a încasat din vânzarea energiei termice suma de 5,77 milioane lei, în scădere cu 8,7% față de 2019 (6,32 milioane lei).
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), controlat de stat prin Ministerul Energiei cu peste 82% din capital, a cerut acordul acționarilor pentru a folosi, la retehnologizarea reactorului 1 al centralei, un set de scule de retubare care a mai fost utilizat deja la retehnologizarea cu succes a centralei Embalse din Argentina, în perioada 2016-2018, printre avantajele acestei variante numărându-se costul estimat, cu circa 89 milioane dolari mai mic decât cel al achiziției unui set nou.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a raportat un profit net de 684,7 milioane lei pe 2020, în creștere cu 27,8% față de anul anterior, ca urmare a majorării producției de energie și a veniturilor obținute din vânzarea acesteia.