O companie locală deținută de 6 persoane fizice are în pregătire dezvoltarea unui proiect de parc fotovoltaic de sute de MW în județul Brașov.
Statele Unite ar putea reactiva unele dintre centralele nucleare închise recent, pentru a contribui la satisfacerea cererii crescânde de energie electrică cu emisii zero, sau ar putea adăuga reactoare la amplasamentele existente, a declarat secretarul pentru Energie Jennifer Granholm, într-un interviu, transmite Reuters.
Compania energetică ucraineană încearcă să obțină recunoașterea în justiția românească a unei decizii arbitrale internaționale de recuperare a unei creanțe restante de la un client din România, pentru electricitate exportată peste graniță în vârful crizei energetice din vara anului 2022, primul an de război.
După cum a relatat Profit.ro, numărul foarte mare de proiecte noi de construire de unități de producție de energie electrică, în special regenerabilă, în care sunt incluse și cele ale prosumatorilor, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a rețelelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia, a determinat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să regândească modalitatea de alocare a capacității disponibile de racordare.
Photon Energy Group, companie din domeniul energiei regenerabile înregistrată în Olanda, anunță că a semnat un acord de împrumut securizat în valoare de până la 15 milioane de euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finalizarea unor proiecte fotovoltaice cu o capacitate totală de 30 MW în România.
Țările G7 reunite în Italia au decis să elimine treptat până în 2035 centralele pe cărbune fără dispozitive de captare a carbonului, o etapă importantă către încetarea utilizării combustibililor fosili, potrivit France 24.
Miniștrii Energiei din țările bogate din Grupul celor Șapte (G7) au ajuns la un acord pentru a-și închide centralele pe cărbune din țările lor până în 2035 cel târziu, într-un pas semnificativ către tranziția de la combustibilii fosili către alte forme de energie, transmite Reuters.
Legea energiei definește agregarea drept ″funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică″. Astfel, de exemplu, un agregator poate vinde ″la comun″ energia mai multor producători, gestionându-le totodată producția.
Luna august 2022 a reprezentat vârful crizei energetice generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pe piața spot a zilei următoare (PZU) de la București consemnându-se un preț mediu lunar de 2.400 lei/MWh. Pe 30 august 2022 s-a înregistrat recordul zilnic istoric pe PZU din România, cu o cotație medie de 3.600 lei/MWh. Pentru comparație, în februarie 2024, prețul mediu de pe PZU a fost de 347,07 lei/MWh.
Românii vor fi puternic loviți de noile reguli europene privind eliminarea centralelor termice pe gaze, petrol și păcură până în 2040, în toate statele membre, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă
Banca Centrală Europeană a raportat recent [2] prima sa pierdere operațională anuală din 2004 încoace. Pierderile sale pentru 2023 s-au ridicat la 1,3 miliarde de euro (1,41 miliarde de dolari), în urma eliberării a 6,6 miliarde de euro din provizionul pentru riscuri financiare. În tratamentul său contabil al acestei pierderi, BCE se bazează pe același truc înșelător ca și Consiliul Rezervei Federale al SUA, care a inventat o categorie de "active amânate" pentru a face față pierderilor excesive.
Parlamentul European a adoptat astăzi planuri convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, printre acestea numărându-se și eliminarea treptată a centralelor termice pe bază de combustibili fosili.
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, cel mai mare producător de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, a cărui cerere o asigură în proporție de peste 90%, fiind totodată cel mai mare producător de curent electric din București, face primii pași înspre demararea proiectelor de construire de noi unități de generare anunțate inițial la ieșirea din insolvență din urmă cu un an.
De la inițiere, proiectul Hinkley Point C a suferit numeroase întârzieri și depășiri de buget. În 2007, șeful EDF de atunci, Vincent de Rivaz, susținea că, cu ocazia Crăciunului din 2017, ″vor fi gătiți curcani″ cu electricitatea generată de centrala atomică.
Grupul ceh Nano Energies a confirmat demararea activității de agregare de către subsidiara sa românească Digital Energy Services Romania, din postura de al treilea jucător licențiat pe piața românească incipientă de profil a centralelor virtuale de energie. Intrarea cehilor în România a fost anunțată de Profit.ro în vara anului trecut.
S-a calculat și cât i-ar costa estimativ pe cei de la OMV Petrom și Romgaz achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru cantitățile de CO2 emise de Neptun Deep dacă legislația i-ar obliga la această achiziție.
Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, au triplat capitalul social al companiei lor de producție de energie electrică, Grunman Energy, înființată în vara lui 2022 pentru operarea de centrale fotovoltaice instalate pe acoperișurile centrelor logistice Dedeman din țară.
Guvernul britanic a anunțat lansarea unui program de producere a combustibilului pentru următoarea generație de reactoare nucleare, cu o investiție de 300 de milioane de lire sterline (348 de milioane de euro), notează AFP.
Spania a confirmat planurile de a închide centralele nucleare ale țării până în 2035, prezentând măsuri energetice, inclusiv termene prelungite pentru proiectele din surse regenerabile și licitații ajustate pentru surse regenerabile, transmite Reuters.
Posibila interzicere a centralelor de apartament revine în discuția publică, odată cu nominalizarea unui nou ministru al Mediului.
Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, și-a pierdut alimentarea cu energie electrică după ce ultima linie care mai ajungea la ea din teritoriul controlat de Ucraina a fost întreruptă, dar aceasta a fost între timp reparată, a anunțat sâmbătă Ministerul Energiei de la Kiev, potrivit Reuters.
Photon Energy Group, companie din domeniul energiei regenerabile înregistrată în Olanda, vrea să împrumute până la 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru finalizarea unor proiecte fotovoltaice cu o capacitate totală de 30 MW în România.
Unul dintre principalele grupuri de lobby de afaceri din Spania cere prelungirea utilizării centralelor nucleare ale țării, pe care guvernul condus de premierul interimar Pedro Sanchez intenționează să înceapă să le închidă din 2027, transmite Reuters.
Compania Digital Energy Services Romania, subsidiară a grupului ceh Nano Energies, a primit licență pentru desfășurarea activității de agregare, devenind al treilea jucător licențiat pe piața românească incipientă de profil a centralelor virtuale de energie, relevă date analizate de Profit.ro.
Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potențial imens, pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja.