Cum în ultimii ani a renunțat să mai vândă din locuințele pe care le administrează și care sunt oferite spre închiriere diferitelor eșaloane de demnitari, Regia Autonomă “Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a decis acum să vândă din spațiile de birouri pe care le deține. O astfel de licitație va avea loc în premieră, la finele lunii septembrie, pentru vânzarea unor spații importante de birouri chiar în centrul Capitalei, în fostul Palat Astra, construit în anii '20.
Datele statistice transmise de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) arată că în București și Ilfov există aproximativ 1,25 milioane de autoturisme înmatriculate, conform situației de la 31 decembrie 2018, dintre acestea aproximativ jumătate urmând să aibă interdicție de circulație în centrul Bucureștiului, complet sau în absența unei viniete.
George Iacobescu, românul care a coordonat transformarea districtului londonez Canary Wharf dintr-o zonă de docuri intrate în paragină în al doilea mare centru financiar din capitala Marii Britanii, se va retrage din postul de director general al Canary Wharf Group, după mai bine de două decenii la conducerea grupului.
Furnizorul de servicii de IT și consultanță Infosys, una dintre cele mai mari companii de outsourcing din India, deschide un centru de securitate cibernetică în București, o extindere a serviciilor furnizate prin intermediul unui centru de inovație digitală, inaugurat în luna martie a acestui an.
Centrul comercial Colosseum, localizat în partea de Nord-Vest a Bucureștiului, a obținut de la Credit Europe Bank o finanțare de 23 de milioane de euro, iar valoarea totală alocată investiției de către dezvoltator este de 30 de milioane de euro, sumă necesară extinderii.
Fondul de investiții Bridgepoint a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al QualiTest, unul din liderii pieței globale de testare soft, care a deschis recent un centru R&D în România, în colaborare cu Playtika.
Crédit Agricole Bank România, subsidiara românească a grupului bancar francez Crédit Agricole, a inaugurat primul centru agri regional pentru partea de sud-est a României, cu scopul de a deservi mai bine fermierii din județele Ialomița, Călărași, Buzău, Brăila și Galați.
Producătorul francez de brichete, produse de papetărie și aparate de ras BIC va deschide un centru de servicii în Bulgaria, în cadrul planului de transformare al grupului, prin care vizează eficientizarea operațiunilor la nivel mondial.
Avon Cosmetics România, filiala locală a producătorului american de cosmetice, parfumuri și bijuterii, vinde centrul de distribuție din Chiajna, în cadrul unui contract de tip sale & lease back, și începe să caute un cumpărător pentru această proprietate.
Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava, cu peste 2.300 de angajați în România, vinde Endava Technology SRL, un centru IT din Capitală, către procesatorul de plăți Worldpay.
Lidl a inaugurat cel de-al cincilea centru logistic din țară și primul din zona de est a țării, în apropierea orașului Roman, în comuna Cordun, care va deservi 50 de magazine din zona Moldovei, și plănuiește deschiderea a două magazine, în Vatra Dornei și Gura Humorului, în următoarea lună.
Grupul Telekom România construiește un centru de date în Cluj-Napoca, pentru care a finalizat recent prima etapă, proiectul fiind inițiat pentru că orașul a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani și a devenit al doilea pool IT al țării, spune Vasile Victor, B2B Product Management Manager în cadrul Telekom România.
Retailerul suedez de mobilă Ikea va investi 400 milioane de euro în Franța în următorii trei ani, în cadrul strategiei grupului de a-și construi o rețea de magazine amplasate în centrele orașelor, pe lângă unitățile de la periferii.
Pompierii din Ilfov intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un centru comercial din localitatea Afumați, fiind trimise douăzeci de autospeciale. Focul se propagă rapid la spațiul care se întinde pe o suprafață de trei mii de metri pătrați, dar nu există deocamdată informații că ar fi persoane rănite.
Poșta Română caută cea mai bună soluție de finanțare – credit sau leasing - pentru realizarea unui centru de sortare în Capitală, achiziționarea de echipamente de sortare a coletelor pentru centrele din București și Cluj-Napoca, extinderea flotei auto, inclusiv prin mijloace de transport alternative, precum și modernizarea infrastructurii de procesare și stocare IT. Bugetul de investiții a fost estimat de companie la 30,7 milioane de euro pentru o perioadă de cel mult 5 ani.
Grupul REWE România, care deține lanțul de magazine Penny Market, plănuiește anul acesta să deschidă 25 de magazine noi în format Future Store, urmând ca în anul 2025 să ajungă la 400 de magazine, dar și să înceapă pregătirile pentru cel de-al patrulea centru logistic în regiunea Olteniei.
Playtika, divizia de jocuri online a unui consorțiu chinez, cu sediul la Herzliya, în Israel, deschide la București un centru de cercetare și dezvoltare în parteneriat cu compania americană de servicii QualiTest, o investiție de 6 milioane dolari.
Mii de angajați și contractori externi din întreaga lume ai gigantului american Amazon, printre care și unii care lucrează la centrul de dezvoltare deschis anul trecut de cel mai mare retailer online în România, în complexul de birouri Globalworth Campus din Pipera, ascultă înregistrări audio efectuate în locuințele utilizatorilor difuzorului inteligent Echo Dot prin intermediul asistentului digital Alexa, scrie Bloomberg.
Șoferii din Londra trebuie să plătească, începând din 8 aprilie, o nouă taxă, în valoare de 12,5 lire, pentru a intra în zona centrală a orașului, dacă emisiile mașinii lor depășesc standardele impuse, potrivit unei decizii a administrației, care urmărește reducerea poluării.
Îmbuteliatorul de apă minerală Apemin Zizin din Brașov, controlat de familia de antreprenori locali Laura și Laurențiu Lazăr, cu afaceri în 2017 de peste 10 milioane euro, va negocia cu băncile pentru o finanțare de 3 milioane euro, destinată construcției unei noi fabrici, plan anunțat de Profit.ro la finele anului trecut. Atunci, compania a cumpărat un teren de 13.000 metri pătrați în comuna Tărlungeni, unde este și sediul companiei, pe care va construi o nouă fabrică.
Compania suedeză HMS Networks, lider pe piața producătorilor independenți de echipamente pentru comunicații industriale și Industrial Internet of Things (IIoT), a cumpărat o participație de 75% la compania germană de soft WeBFactory, cu un centru IT la Sibiu.
Furnizorul de servicii de IT și consultanță Infosys, una dintre cele mai mari companii de outsourcing din India, a deschis un centru de inovație digitală în București, care se va concentra pe dezvoltarea de proiecte pentru clienți care au nevoie de cele mai noi tehnologii IT, cum ar fi cloud, big data și inteligență artificială. Numărul angajaților Infosys din România, care în prezent este de aproximativ 200, ar putea ajunge la 500 în perioada următoare, pe fondul atragerii de noi clienți din Europa.
Dezvoltatorul austriac S Immo pregătește construirea unei clădiri de birouri boutique în centrul Bucureștiului, pe Calea Dorobanți, lucrările pentru acest proiect urmând să înceapă în 2021.
Compania Delphi Technologies, cu sediul în Londra, furnizor de soluții avansate de propulsie pentru producătorii de autovehicule, transferă spre Iași o parte din activitățile fabricii din Sudbury (Marea Britanie).
Allianz-Țiriac și Omniasig vor asigura, pentru următoarele 12 luni, centrul comercial Dragonul Roșu printr-o poliță de bunuri și clădiri pentru suma totală de 61,4 milioane de euro. Contractele de asigurare au fost intermediate de Ritter Broker de Asigurare, parte a grupului Niro Investment Group.