Chiria mediană pentru un apartament în Statele Unite a trecut de 2.000 de dolari pe lună pentru prima dată în istorie, crescând cu 15% față de mai 2021 la un nivel record de 2.002 dolari în luna mai a acestui an. Cele mai ridicate prețuri sunt în New York, unde nivelul mediu al unei chirii este de 4.008 de dolari, în Boston – unde chiriașii potențiali trebuie să scoată din buzunar 3.970 de dolari lunar, precum și în Anaheim (California), care are o chirie medie de 3.400 de dolari.
Ștefan Tudos, Vicepreședinte al dezvoltatorului imobiliar Genesis Property, estimează că livrările de spații de birouri vor scădea în anii ce urmează, în timp ce prețurile la chirii vor continua să urce, pe de-o parte din cauza inflației, iar pe de altă parte pe fondul scumpirilor la materialele de construcții și al ofertei scăzute.
De la invazia Rusiei în Ucraina, aproape 3 milioane de persoane au fugit peste graniță, în Polonia, și se estimează că majoritatea au rămas în țară.
Brokerii imobiliari au înregistrat, în ultima lună, o creștere a cererii de apartamente pentru închiriat pe piața din București, alimentată și de refugiații ucraineni, potrivit datelor adunate de Profit.ro. „Sunt mii de cereri de închiriere. De la tranzit ajungem la termen scurt, pe toate segmentele de preț, de la 100 de euro la 5.000 de euro pe lună.“
Felinvest, fostul producător de dulciuri Feleacul, și-a schimbat în 2009 obiectul de activitate și a intrat pe sectorul imobiliar, la acea vreme intențiile firmei fiind construcția unui complex rezidențial pe amplasamentul fostei fabrici. Proiectul a fost însă oprit.
După ce au reusit să scape cu viață din bombardamentele rusesti și au ajuns în România, refugiații din Ucraina care nu vor să rămână în centrele dedicate lor întâmpină o altă problemă. Trebuie să își găsească o locuință cu chirie într-o țară străină și fără să aibă la ei prea mulți bani. Salariul mediu în Ucraina depăsește cu puțin 350 de euro, insuficient pentru prețul chiriilor din România. Mai mult, oferta este limitată. Cei mai mulți proprietari refuză să semneze contracte cu refugiații, de teamă că nu i-ar putea trage la răspundere legal în caz de neplată.
Cu un volum de tranzacții de circa 400 de milioane de euro și un număr de spații livrate de aproape 250.000 de mp, piața de birouri continuă să se mențină stabilă, având în vedere contextul actual, în care numărul angajaților care lucrează de acasă este semnificativ. Sunt așteptate chiar și companii noi să-și deschidă birouri în România, din sectoare precum IT, call-center, automotive și financiar.
Inflația ridicată poate stimula achiziția de apartamente cu scop investițional, în contextul în care prognozele de creștere a prețurilor locuințelor la nivelul Bucureștiului indică un avans de 15%, a declarat, la PROFIT NEWS TV, Viorel Mohorea, manager vânzări în cadrul SVN Romania. S-au cumpărat circa 11.000 de locuințe cu scopul închirierii doar în București în ultimii 5 ani.
Dacă în pandemie piața chiriilor a fost în cădere liberă, în ultimele luni cererea a ajuns la nivelul anului 2019. Unul dintre motive îl reprezintă prețurile astronomice ale caselor scoase la vânzare.
GTC, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Europa Centrală și de Est, a raportat venituri provenite din contractele de închiriere în valoare de 124 milioane euro, în primele nouă luni din 2021, în creștere față de cei 122 milioane euro, înregistrați în aceeași perioadă a anului trecut.
Noul val al pandemiei de COVID-19 a determinat o stagnare a prețurilor pe piața închirierilor. În același timp, cererea pe ambele segmente – rezidențial și office – a rămas constantă față de aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut comparativ cu 2019.
Cererea de spații de cazare a crescut cu 15% înainte de începerea noului an școlar, iar gradul de ocupare este estimat să revină în perioada următoare la nivelurile înregistrate în 2019, arată datele West Gate Studios, campus privat cu o capacitate de cazare pentru 1.600 de studenți.
Peste 3.000 de locuințe noi finalizate în București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional, fiind oferite ulterior spre închiriere.
Prim-ministrul suedez Stefan Lofven și-a prezentat demisia, la o săptămână după votul de neîncredere pe care i l-a acordat parlamentul, lăsându-i președintelui acestui for sarcina de a găsi un nou șef al guvernului, informează AFP și Reuters.
Sectorul britanic de retail va trece printr-un ”tsunami al închiderilor” de magazine, dacă guvernul nu va extinde un moratoriu privind exercitarea agresivă a recuperării chiriilor restante, potrivit grupului de lobby British Retail Consortium (BRC), transmite Reuters.
Chiria ȋn clădirile de birouri din București a scăzut, ȋn ultimul an, cu 12-17%, ȋn funcție de zonă, arată o analiză Investpoint. Piața spațiilor de birouri a fost una dintre cele mai afectate de criza Covid-19, ȋntrucât multe companii și-au mutat, parțial sau total, activitatea ȋn online, iar angajații au trecut ȋn telemuncă. Astfel, chiriașii au renunțat la birouri sau au redus suprafața spațiilor.
Curtea Constituțională a Germaniei a decis că o lege care plafonează chiriile din Berlin este invalidă deoarece autoritățile locale nu au autoritatea de a implementa o asemenea măsură, relatează Reuters și Deutsche Welle.
Prețurile medii ale chiriilor în București au început să crească începând cu a doua jumătate a anului 2015 și au continuat în pantă ascendentă până în 2020.
Chiriile pentru proprietățile mici (în special garsoniere și apartamente de 2 camere) au scăzut în lunile martie și aprilie, existând însă constanță sau chiar o creștere pe segmentul de apartamente cu 4 camere sau case - vile.
Legea privind amânarea chiriilor pentru anumiți contribuabili prezintă anumite riscuri, între care faptul că statul, achitând chiria în locul chiriașului, va avea o creanță bugetară ce va fi foarte ușor de executat. În plus, legea nu prevede care este actul organului fiscal prin care se va aproba sau respinge cererea de amânare la plată.
Câteva mii de magazine din mall-uri, închise prin decret prezidențial, riscă să intre în faliment în câteva luni, dacă restricțiile vor mai dura, pentru că și în această perioadă, în care nu produc, centrele comerciale vor să le perceapă chirie. Sunt cazuri de lanțuri de magazine pentru care chiria pe două luni poate ajunge la sute de mii de euro, sume pe care nu le pot plăti dacă nu funcționează, spune pentru Profit.ro Cosmin Savu Cristescu, secretarul executiv al asociației RoRetail, Organizația Patronală a Retailerilor din România. Din acest motiv, 350 de companii din retailul nealimentar cu peste 1.000 de magazine, 14.000 de angajați și vânzări anuale de 4 miliarde de lei au trimis marți o scrisoare premierului Orban în care îi cer să oblige mall-urile să suspende plata chiriilor în perioada în care sunt închise.
Restricțiile de activitate impuse de stat agenților economici prin ordonanțe militare pentru limitarea infectărilor cu COVID-19, printre care se numără închiderea sălilor de fitness, au determinat operatorul de profil World Class, unul dintre liderii industriei autohtone de wellness, să solicite suspendarea pe perioada stării de urgență a obligației de plată a chiriei pentru spațiul de 1.354 mp închiriat în 2015 în mall-ului Vivo! Cluj, fost Polus Center, controlat de austriecii de la Immofinanz prin Polus Transilvania Companie de Investiții SA.
Pandemia de coronavirus a transformat criza din sectorul de retail într-un coșmar pentru proprietarii de spații comerciale și bănci, transmite Bloomberg.
Guvernul spaniol elaborează un pachet de 700 de milioane de euro pentru a-i ajuta pe chiriașii privați să treacă de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) și probabil va suspenda timp de câteva luni evacuările și plățile chiriilor, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.