Modelele Citroen C3, Ami și e-C4 vor putea fi închiriate cu abonament până la un an, pentru clienții care nu doresc să se angajeze în contracte mai complicate de leasing sau rate. Oferta a fost lansată pentru piața din Franța.
Cu o fabrică ridicată într-un timp foarte scurt și cu noi investiții anunțate pentru extinderea uzinei, Stellantis vrea să crească vânzările din regiune, inclusiv cu o platformă ieftină, pentru mașini „smart”.
Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut în luna septembrie, a doua lună de creștere consecutivă după 13 luni de declin, iar piața din România a înregistrat un avans de peste patru ori mai mare decât media europeană, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Citroen Oli este primul automobil care poartă noul logo al mărcii, dar care aduce în fața publicului și un nou limbaj de design și o serie de tehnologii pe care marca le va utiliza pe modelele viitoare.
Marca Citroen intră în rândul constructorilor auto care se rebranduiesc în acest an, pentru a se pregăti de era electrică și digitală. În grupul Stellantis, și-a schimbat până acum logo-ul Peugeot, dar alte mărci, inclusiv Dacia și Renault, au trecut deja printr-un proces de schimbare a identității de marcă.
Noul Citroen C4, lansat în urmă cu doi ani, cu un design de crossover care schimbă total paradigma industriei auto în segmentul compact, are începând de acum și o versiune electrică, botezată C4 X, care utilizează o caroserie nouă, la fel de inovatoare.
Automobilul de mici dimensiuni Citroen Ami, cu propulsie complet electrică și cu caracteristici ce permit să fie condus de persoane peste 16 ani, a primit o ediție specială, inspirată de conceptul My Ami Buggy, pe care Citroen l-a prezentat în luna decembrie.
Cu forțele însumate ale celor două companii care au fuzionat în urmă cu un an și jumătate, Carlos Tavares, CEO al Stellantis, a anunțat că începe o nouă eră pentru companie, în India.
Citroen, marcă a grupului Stellantis, a anunțat scoaterea din fabricație a modelului său C4 Grand SpaceTourer, marcând finalul monovolumelor care întruchipează imaginea de familie a mărcii, acum umbrită de SUV-uri, transmite Reuters.
Cel mai mic autoturism din gama Citroen, modelul C1, iese din producție și nu va fi înlocuit cu o generație nouă sau cu un model similar ca dimensiuni. Constructorul francez propune clienților alte două modele, C3 sau micul AMI.
Chiar dacă a trecut printr-un an dificil, la fel ca toți constructorii auto, Citroen a reușit să profite de beneficiile apartenenței la una dintre cele mai mari companii auto, Stellantis, și a înregistrat o creștere importantă de 7 procente a vânzărilor sale la nivel global.
Constructorul francez Citroen a anunțat că modelele Berlingo și Spacetourer nu mai sunt disponibile pentru achiziție, începând din 2022, decât cu propulsia electrică, în variantele e-Berlingo și e-Spacetourer, în cazul versiunilor de pasageri.
Grupul Stellantis profită de legăturile cu SUA, o piață pe care este prezentă cu mărcile care au aparținut grupului Chrysler, și le prezintă americanilor noile modele și concepte ale mărcilor europene Citroen și DS.
Constructorul franco-italo-american Stellantis a demarat negocieri exclusive cu trei instituții bancare pentru crearea unui structuri „lider” pe zona de leasing operațional, astfel încât să-și consolideze divizia de finanțare.
După ce a prezentat o listă destul de lungă de automobile care vor fi echipate cu propulsie pe hidrogen, de tip fuel-cell, Stellantis a pornit producția pentru primul dintre acestea: Peugeot e-Epert Hydrogen.
Chiar dacă SUV-urile au ajuns să ocupe jumătate din piața de autoturisme la nivel global, nu toate proiectele se dovedesc a fi câștigătoare. Stellantis a fost nevoită să-și anuleze unul dintre proiectele de dezvoltarea unui SUV, care ar fi trebuit să fie vândut atât de Citroen, cât și de Peugeot. Motivele țin de estimările de profitabilitate, în contextul reducerilor de costuri.
Ineditul model C5 X, lansat în prima parte a anului de constructorul francez, este disponibil acum pentru comenzi, fiind anunțate prețurile pentru piața din România. C5 X este propunerea Citroen pentru clasa medie, mașina fiind o combinație între un SUV elegant și un wagon spațios.
Citroen a prezentat un nou model C3, la doar patru ani de la lansarea generației anterioare. Marca franceză, parte a Stellantis, spune că mașina este destinată pentru piețele din India și America de Sud, având parametrii unui vehicul low-cost, care se va bate inclusiv cu Sandero pe anumite piețe.
Micul vehicul electric Citroen AMI a fost lansat oficial pe piața din România, de importatorul Trust Motors, fiind destinat în special companiilor de mobilitate sau flotelor.
Stellantis a anunțat decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul uzinei din Ellesmere Port, din Marea Britanie, locul în care a fost produs modelul Astra. Din 2022 va deveni fabrică pentru vehicule complet electrice, pentru mărcile Vauxhall, Opel, Peugeot și Citroen.
Stellantis merge mai departe cu planul său de introducere a propulsiei cu hidrogen pentru vehiculele utilitare ale mărcilor din portofoliu și lansează primele versiuni care folosesc pile de hidrogen de tip fuel cell pentru mărcile Peugeot și Citroen, după ce Opel a prezentat propria versiune.
Cel mai recent pachet de teste de siguranță, realizate de EuroNCAP a adus un scor mai puțin favorabil pentru una dintre mașinile noou lansate în ultimele luni. Este vorba despre Citroen C4, care primește patru stele. Aparent, mașina are același sistem AEB care se regăsește pe Dacia Sandero, care însă a primit doar 2 stele.
Trust Leasing, societate controlată de Gheorghe Dolofan, om de afaceri care mai deține acțiuni la importatorul Peugeot Trust Motors și dealerul Eurial Invest, prin care sunt derulate contractele de leasing pentru vehicule Citroen și Peugeot, se va împrumuta cu 6 milioane de euro la ING Bank România, pentru finanțarea și refinanțarea contractelor de credit/leasing acordate clienților.
Citroen a prezentat primele imagini și informații despre noul crossover C5X, un automobil de clasă medie care readuce marca franceză în segmentul mediu, cu o caroserie inovatoare, ce combină trăsăturile unui SUV cu cele ale unei limuzine.
Stellantis va lansa modele comerciale alimentate cu hidrogen și pe baterii, până la finalul acestui an, pentru mărcile Peugeot, Citroen și Opel, în încercarea de a oferi o soluție fără emisii și care, în același timp, să nu depindă de timpi mari de încărcare a bateriei.