Uniunea Europeană urmează să propună un set de norme care vor obliga țările membre să renoveze clădirile cu cele mai slabe performanțe energetice până la finele acestui deceniu, în ideea de a reduce emisiile poluante și a le face mai eficiente din punct de vedere energetic, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 14,2% în septembrie, comparativ cu aceeași lună din anul 2020, și cu 0,5% față de luna anterioară, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterea explozivă a costurilor cu construcțiile și un accent sporit pe protejarea mediului îi determină pe dezvoltatorii imobiliari din Europa de Est să se îndrepte mai degrabă spre modernizarea verde a clădirilor existente decât spre construcția unor noi clădiri, transmite Bloomberg.
Furnizorul maghiar de servicii de mentenanță și administrare pentru clădiri B + N Referencia, intrat pe piața locală în prima parte a anului, s-a extins în Slovenia.
Primăriile vor fi obligate să înștiințeze firmele și persoanele fizice cu privire la obligația actualizării, la fiecare 5 ani, a valorii impozitabile a clădirilor nerezidențiale aflate în proprietatea acestora, altfel nu vor putea aplica o cotă majorată de impozitare a imobilelor respective.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de până la 21 milioane de euro municipiului Iași, fonduri destinate finanțării investițiilor în îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice.
Cercetători ai Universității "Babeș-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca atrag atenția asupra faptului că reabilitarea termică a clădirilor, în special grădinițe și școli, care au deja un nivel crescut de radon, va duce la o și mai mare concentrație a substanței respective, care este cancerigenă.
Tribunalul București a decis în primă instanță anularea unei adrese din ianuarie a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, prin care acesta dispusese revocarea parțială a autorizației de demolare a unei case vechi, indicată ca fiind de peste un secol, din strada Dionisie Lupu nr. 39, din centrul Bucureștiului, în apropierea Bisericii Anglicane și a parcului Grădina Icoanei, judecătorii dând câștig de cauză proprietarului clădirii, firma CDRV Associates SRL.
Chiria ȋn clădirile de birouri din București a scăzut, ȋn ultimul an, cu 12-17%, ȋn funcție de zonă, arată o analiză Investpoint. Piața spațiilor de birouri a fost una dintre cele mai afectate de criza Covid-19, ȋntrucât multe companii și-au mutat, parțial sau total, activitatea ȋn online, iar angajații au trecut ȋn telemuncă. Astfel, chiriașii au renunțat la birouri sau au redus suprafața spațiilor.
Firma proprietară a casei vechi de peste un secol din strada Dionisie Lupu nr. 39 din centrul Bucureștiului, din apropierea Bisericii Anglicane și a parcului Grădina Icoanei, cu care primarul general al Capitalei Nicușor Dan anunța în ianuarie că a ajuns la un acord pentru ca aceasta să nu demoleze imobilul, l-a dat în judecată pe primar, după ce Nicușor Dan a emis și o adresă oficială prin care a dispus revocarea parțială a autorizației de demolare deținută de firmă.
Compania daneză ISS Facility Services, unul dintre jucătorii de Top pe piața de facility management, cu circa 1.300 de angajați pe piața locală, vinde operațiunile din mai multe țări, printre care și România.
Companiile au început, în pandemie, să își scoată spațiile la subînchiriat, suprafața totală disponibilă la subînchiriere la acest moment fiind cea mai mare care a existat vreodată pe piața din România, de aproximativ 70.000 metri pătrați.
Banca Națională a României (BNR) a primit opt oferte pentru asigurarea unui număr de 22 de imobile (agenții) ale instituției, polița fiind estimată la 696.579 lei pentru 12 luni.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că elaborează un proiect de act normativ în vederea alocării sumei de un miliard de lei, în tranșe, pe o perioadă de patru ani, în vederea consolidării clădirilor cu risc seismic 1 și 2. ”Investiția va servi un interes public: siguranța cetățeanului în caz de cutremur”, afirmă ministrul Cseke Attila.
Germania sprijină măsurile destinate îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor cu subvenții în valoare de șase miliarde de euro în acest an, a anunțat luni ministrul Economiei, Peter Altmaier transmite Reuters.
Piața de investiții imobiliare din România este estimată la 900 milioane de euro anul trecut, în creștere cu 30% față de nivelul înregistrat în 2019 (694 milioane de euro), fiind singura țară din regiune care a înregistrat un trend ascendent.
Mai multe organizații profesionale, printre care unele ale antreprenorilor în construcții, auditorilor energetici și producătorilor de materiale termoizolante, cer viitorului Guvern să majoreze de mai mult de 3 ori, de la 1,2 la 4 miliarde euro, alocarea de fonduri UE din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) post-COVID 19 pentru investiții în sporirea eficienței energetice a clădirilor.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei.
Piața de birouri din București continuă să se dezvolte, în primele nouă luni ale anului fiind livrate spații noi cu o suprafață cumulată de 124.000 de metri pătrați, iar dezvoltatorii au în diverse faze de construcție clădiri cu o suprafață cumulată de 388.000 de metri pătrați.
Compania austriacă Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori din București pe segmentul de clădiri de birouri, a semnat contracte în primele nouă luni ale anului pentru ocuparea unei suprafețe de peste 41.000 de metri pătrați.
Australienii de la Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), care tocmai au anunțat că au ajuns la un acord privind achiziția portofoliului de active energetice din România scos la vânzare de grupul ceh de profil CEZ, sunt prezenți indirect pe piața locală din 2018, când au preluat asset-managerul imobiliar german GLL Real Estate Partners, deținător al mai multor clădiri importante de birouri în București.
Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat marți de Parlament, prin votul final al deputaților.
Comisia Europeană a publicat o strategie privind îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, cu scopul declarat de a dubla, cel puțin, rata de renovare în UE în următorii 10 ani și de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Piața birourilor din București și din marile orașe regionale – Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov – continuă să se dezvolte, investitorii locali și străini având în construcție sau în curs de livrare proiecte cu o suprafață de aproximativ 500.000 de metri pătrați ce vor fi date în folosință în următoarele 16 luni.
Ritmul de scădere a cererii de birouri s-a redus în al doilea trimestru, companiile de IT&C și sectorul bancar și financiar fiind cele mai active pe piața închirierilor de birouri.