Guvernul are în vedere modificarea legislației privind construcțiile, astfel încât să poată recepționa loturi sau segmente ale lucărilor de infrastructură, chiar dacă fac obiectul unui singur contract nefinalizat în întregime. În plus, Executivul are în vedere modificarea Codului Fiscal astfel încât consrructorul unei lucrări publice să nu mai plătească TVA la facturare, ci în momentul achitării facturii de autoritatea publică beneficiară.
Prevederea din Codul Fiscal prin care utilizarea bunurilor de către o persoană impozabilă într-un domeniu de activitate neimpozabil, atunci când TVA a fost dedusă total sau parțial la achiziția lor, este asimilată unei livrări efectuate cu plată ar putea fi eliminată până la finele acestui an, Guvernul dându-și avizul în acest sens. De asemenea, regimul TVA nu va mai fi aplicat pentru livrarea de bunuri imobile către stat în scopul stingerii unei datorii bugetare.
Autoritățile fiscale sunt îndreptățite să îi refuze unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA, atunci când se constată că, în lipsa declarațiilor de TVA, nu poate fi stabilit dacă au fost îndeplinite condițiile de fond pentru deducerea TVA sau dacă respectivul contribuabil a acționat abuziv, potrivit unei soluții recente a Curții Europene de Justiție, scriu consultanții PwC.
Firmele vor fi obligate să se înregistreze de la 1 ianuarie 2018 în scop de TVA dacă până la sfârșitul acestui an au depășit o cifră de afaceri de 300.000 de lei, potrivit unei modificări introduse în proiectul Guvernului de schimbare a Codului Fiscal. România a primit în octombrie acordul Comisiei Europene pentru a crește plafonul de la 220.000 de lei, în prezent, la 300.000 de lei, dar acesta modificare trebuie introdusă și în legislație.
O decizie extrem de importantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) întrerupe și sancționează o practică prin care ANAF a afectat ani de zile firmele din România, refuzându-le dreptul de deducere a TVA pe motiv că au încheiat tranzacții cu parteneri de business inactivi fiscal sau cu coduri de TVA anulate.
Firmele ale căror coduri de TVA au fost anulate din motive precum deconturi depuse pe zero, perioadă de șase luni fără depunerea acestor deconturi, inactivitate sau cazier fiscal al administratorilor vor reprimi automat cod, în anumite condiții, relevă modificări pregătite la Codul Fiscal, analizate de Profit.ro.
Declarația 088, introdusă în 2015 și eliminată la începutul acestui an, a fost unul dintre cele mai hulite instrumente ale ANAF de combatere a fraudei pe TVA.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va stabili în ce măsură reglementările și practicile Fiscului românesc în privința deducerii TVA de către companii respectă sau nu legislația europeană în materie. Curtea de Apel București a sesizat CJUE cu două întrebări pe această temă într-un proces în care ANAF a fost dată în judecată de un furnizor local de turbine eoliene controlat de grupul spaniol Gamesa.
Guvernul a convenit încă de acum doi ani cu industria tutunului să compenseze efectul reducerii TVA asupra încasărilor la buget cu o majorare a nivelului accizei totale la țigarete, încă din prima zi a fiecărui an (2016, respectiv 2017).
Ordinul ANAF de eliminare a formularului 088 va fi publicat în Monitorul Oficial, a anunțat ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, care a precizat că este nevoie de măsuri tranzitorii pentru firmele aflate, în prezent, în evaluare.
Guvernul nu va amâna măsurile din Codul Fiscal programate să fie aplicate de anul viitor, astfel încât TVA va scădea la 19% de la 1 ianuarie 2017, dacă viitorul Executivul nu își va începe până atunci activitatea și nu va amâna data, a anunțat ministrul Finanțelor.
Ministrul Muncii Dragoș Pâslaru spune că PSD trebuie să își asume singur amânarea măsurilor din Codul fiscal – reducerea TVA la 19% și eliminarea supraaccizei la carburanți și a taxei pe stâlp - , după ce liderul PSD Liviu Dragnea a cerut guvernului să dea ordonanță de urgență în acest scop.
Ordonanța de urgență care modifică prevederi din Codurile fiscal și de procedură fiscală a fost publicată, urmând să intre în vigoare, în cea mai mare parte, de la 1 ianuarie 2017. Principalele noutăți vizează eliminarea Registrului Operatorilor Intracomunitari, suspendarea temporară a unor declarații, prelungirea facilității de scutire a profitului reinvestit, deducerea cheltuielilor cu învățământul profesional, instituirea regimului special de TVA pentru agricultori.
Companiile care redobândesc codul de TVA, după ce le-a fost anulat de Fisc, vor putea deduce taxa pentru perioada în care au pierdut acest drept, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal, măsura fiind aplicabilă și beneficiarilor acestora.
Ceea ce veți citi în continuare – o poveste la întâlnirea dintre Caragiale (Căldură Mare) și Bulgakov (Diavoliada) - nu este literatură, din păcate, ci confesiunea unei situații dramatice trăită în ultimele trei săptămâni și jumătate de un antreprenor prins în mreje de ANAF. Un cod de TVA anulat poate distruge o viață, mai ales dacă decizia e o imensă eroare.
Inspectorii Fiscului nu vor mai veni să constate dacă spațiul de domiciliu fiscal există și dacă activitatea desfășurată se află în limita obiectului înscris în autorizația de funcționare, atunci când firmele solicită reactivarea fiscală.
Declarația 394 cuprinde, începând cu 1 octombrie, toate operațiunile către/de la toate persoanele juridice sau fizice, plătitoare sau neplătitoare de TVA, relevă o analiză a obligațiillor de raportare care apar din această lună.
Redefinirea noțiunii de exportator de la 1 mai 2016, prin intrarea în vigoare a noului Cod Vamal european, a transformat o mare parte dintre tranzacțiile în lanț la export în vânzări locale cu TVA. Din acest motiv, acest tip de tranzacții trebuie analizat atent pentru a nu apărea riscul de a datora TVA de 20%, a explicat Mihai Petre, senior Manager Servicii Fiscale, Deloitte.
Deficitul bugetar înregistrat în primele opt luni din 2016 este de 0,42% din PIB, în condițiile în care ținta pentru anul în curs este de 2,95% din PIB, datorită colectării taxelor peste programul bugetar, dar și a cheltuielilor prudente, a explicat ministrul Finanțelor, Anca Dragu, în parlament. Ea a precizat că nu există niciun pericol de depășire a țintei de deficit, mai ales că fondurile de rezervă acumulate în Trezorerie sunt estimate să acopere necesarul de finanțare pentru cinci luni.
Fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, salută păstrarea în lista cu modificările la Codul fiscal prezentate de instituție a unora dintre măsurile discutate înainte să își dea demisia, dar spune că nu înțelege de ce unele propuneri bune, cum era cea referitoare la anularea codurilor de TVA, au fost eliminate.
Contribuabilii care își redobândesc codul de TVA vor avea dreptul să refactureze cu taxă către clienți toate vânzările pe care le-au realizat în perioada în care nu au avut cod de TVA, potrivit măsurilor de modificare a Codului Fiscal, anunțate de Finanțe.
O cotă redusă la 9% a TVA va fi aplicabilă pentru serviciile de canalizare, livrarea de energie termică, electricitate, gaze naturale și pentru serviciul public de salubrizare a localităților, au decis, marți, senatorii printr-un proiect de lege. Inițiativa, care va trebui aprobată și de către deputați pentru a fi aplicată, generalizează totodată cota de impozit de 3% pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate și scutește de impozit bazele sportive publice.
Societățile cu risc fiscal identificate de analiza ANAF trebuie să depună declarația 088, conform unei noi proceduri, aprobată prin ordinul 2.393/2016. Principala modificare este că ANAF nu va mai anula din oficiu codul de TVA, fără o invitație la sediu și un interviu cu reprezentantul legal al contribuabilului, arată într-o analiză a procedurii, Eugenia Ion, tax manager, Contexpert.
Toți contribuabilii în cazul cărora Fiscul hotărăște să le anuleze codul de TVA vor fi chemați, în prealabil,la sediul administrației pentru a avea o discuție privind cauzele deciziei, a declarat, pentru Profit.ro, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș afirmă, pornind de la cazul unui antreprenor căruia i s-a anulat codul de TVA deși are 50 de angajați, se află în dezvoltare și nu are datorii la buget, că i s-a reproșat de unii colegi din Ministerul Finanțelor și ANAF că vine prea des cu exemple punctuale și că ceea ce contează sunt statisticile unde stau bine. El spune că nu crede acest lucru.