Într-o sesiune în care 15 acțiuni au depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei, nu mai puțin de 13 din aceste simboluri au închis „pe verde” și niciun titlu nu a consemnat deprecieri. În unele cazuri, creșterile au fost explozive.
Afacerile producătorului de componente Compa, societate suficient de relevantă în domeniu cât să atragă în acționariat chiar și fondul suveran al Norvegiei, afișează o deteriorare importantă a bilanțului la 9 luni.
Afacerile producătorului de componente Compa au scăzut în primul semestru cu 41,83%, la 235,51 milioane lei, de la 404,90 milioane lei în perioada similară a anului trecut, în contextul în care din lipsa comenzilor compania și-a trimis salariații acasă.
Producătorul de componente Compa, ale cărui afaceri au avut de suferit în primul trimestru în primul rând ca urmare a șocului din luna martie, când au fost instituite blocaje la nivelul economiilor din Europa și România, prelungește perioada în care își reduce activitatea și păstrează suspendate o serie de contracte de muncă, respectiv cele ale angajaților din departamente pentru care nu există comenzi.
Într-un elan susținut chiar de acțiunile bancare, indicele BET a depășit reperul de 8.800 de puncte pentru prima dată în ultimele 3 luni, semn al încrederii investitorilor într-o revenire rapidă. Totuși, o companie listată, Compa Sibiu, care a anunțat prelungirea și pentru luna iunie a etapei de restrângere a activității amintește cât de dependenți suntem de comenzile din țările Uniunii Europene. „Industria auto va fi ruptă”, spune un fost broker.
Afacerile producătorului de componente Compa au avut de suferit în primul trimestru în primul rând ca urmare a șocului din luna martie, când au fost instituite blocaje la nivelul economiilor din Europa și România. Trimestru 2 se anunță și mai rău în condițiile pentru lunile aprilie și mai compania și-a suspendat activitatea din lipsa comenzilor și și-a trimis acasă cea mai mare parte a salariaților.
Investitori de portofoliu cu dețineri importante la companii listate fac solicitări pentru distribuții de dividende acolo unde conducerile emitenților au fost prudente față de repartizările de câștig. Fondurile de pensii NN se numără printrte solicitanți. Dacă la Compa Sibiu sau Socep Constanța sunt vizate dividende cu randamente de 4-6%, la Rompetrol Well Services cu acționar cu o deținere de peste 10% cer distribuții agregate mai mari decât prețul de piață al acțiunilor.
Investitori de portofoliu cu dețineri importante la companii listate fac solicitări pentru distribuții de dividende acolo unde conducerile emitenților au fost prudente față de repartizările de câștig. Fondurile de pensii NN se numără printrte solicitanți. Dacă la Compa Sibiu sau Socep Constanța sunt vizate dividende cu randamente de 4-6%, la Rompetrol Well Services cu acționar cu o deținere de peste 10% cer distribuții agregate mai mari decât prețul de piață al acțiunilor.
Compa Sibiu a notificat investitorii de la Bursa de Valori București, unde este listată, că trece la reducerea temporară a activității pentru 30 de zile. Întreaga industrie auto este afectată la nivel mondial de coronavirus.
Deși a obținut un câștig semnificativ anul trecut, producătorul de componente auto Compa nu propune alocarea de dividende. Un program de răscumpărări în valoare de 3,89 milioane lei are destinație doar acordarea titlurilor dobândite cu titlu gratuit către conducere. Acțiunile cad la bursă.
Pe fondul unor afaceri în ușoară creștere în 2019, Compa Sibiu, societate care are în acționariatul său fondul suveran al Norvegiei, a avut o profitabilitate în declin.
Pe fondul unor afaceri în ușoară creștere în primele 3 trimestre ale anului, Compa Sibiu, societate care are în acționariatul său fondul suveran al Norvegiei, a avut o profitabilitate în declin.
Comitetul indicilor a pus pe lista de monitorizare Turbomecanica și Antbiotice, ale căror titluri ar urma să intre în componența indicilor BET-XT și BET-XT-TR. Schimbări și în structura indicelui BET Plus.
Pe fondul unor afaceri în ușoară creștere în primele 6 luni ale anului, Compa Sibiu, societate care are în acționariatul său fondul suveran al Norvegiei, a obținut un profit net echivalent cu 5 milioane de euro, însă în scădere față de exercițiul financiar corespondent din 2018.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, care are printre acționarii minoritari fondul suveran de 1 trilion de dolari al Norvegiei, deși și-a sporit ușor afacerile la T1, a avut un profit net în scădere cu 21%.
Deși producătorul de componente auto Compa a obținut un profit net de 36 milioane de lei în anul 2018, propunerea conducerii companiei este ca nicio sumă din acest câștig să nu plece către acționari, între care este și fondul suveran de 1 trilion de dolari al Norvegiei. Reacția pieței nu a fost negativă.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, care are printre acționarii minoritari fondul suveran de 1 trilion de dolari al Norvegiei, și-a urcat afacerile la aproape 770 milioane de lei anul trecut, însă a raportat un profit net în scădere, pe fondul majorării cheltuielilor.
Pe o activitate de tranzacționare cu puțin peste 10 milioane euro, bursa românească a închis săptămâna cu o nouă ședință negativă, în care piața nu a putut fi tractată de aprecierile acțiunilor europene și în special germane.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, care denunța în raportările precedente problemele din piața muncii, a reușit să obțină la 9 luni afaceri și profit în creștere.
În raportările financiare la 6 luni, firmele Compa Sibiu și Comelf Bistrița menționează dificultățile din piața forței de muncă și impactul negativ al volatilității personalului asupra activității companiilor.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, în acționariatul căruia a intrat recent, cum a anunțat Profit.ro, Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de peste 1 trilion de dolari, a semnat actele pentru contractarea de credite pentru investiții, linii de credit, leasing și scrisori de garanție bancară într-un plafon cumulat de până la 30 milioane euro, pentru acest an. Compania, deși a avut afaceri în creștere, a suferit o pierdere severă de profitabilitate, în condițiile în care nu a mai replicat câștigul financiar excepțional de 11 milioane lei din 2016.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu și-a sporit afacerile cu 6% la T1, la aproximativ 200 milioane lei, în timp ce profitul net a sărit cu 45%.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, în acționariatul căruia a intrat recent, cum a anunțat Profit.ro, Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de peste 1 trilion de dolari, pregătește contractarea de credite pentru investiții, linii de credit, leasing și scrisori de garanție bancară într-un plafon cumulat de până la 30 milioane euro, pentru acest an. Compania, deși a avut afaceri în creștere, a suferit o pierdere severă de profitabilitate, în condițiile în care nu a mai replicat câștigul financiar excepțional de 11 milioane lei din 2016.
Deși a avut afaceri în creștere, producătorul de componente auto Compa Sibiu a suferit o pierdere severă de profitabilitate, în condițiile în care nu a mai replicat câștigul financiar excepțional de 11 milioane lei din 2016.
Deși afacerile producătorului de componente auto Compa Sibiu (CMP) au urcat cu peste 8% în primele 3 trimestre, societatea a raportat un profit net de aproximativ 30 milioane lei, cu 12 milioane de lei mai mic decât cu 1 an în urmă, declinul fiind echivalentul nerepetării câștigului financiar din perioada similară a anului trecut.