Conpet a semnat un nou contract, de această dată de peste 262,4 milioane lei, cu OMV Petrom pentru servicii de transport țiței, gazolină și condensat de la punctele de primire la cele de predare, după ce a încheiat anul trecut cu o altă înțelegere, dar de numai 23 milioane lei, pentru o lună.
Transportatorul național de țiței Conpet a anunțat marți că Antonio Spînu a demisionat din Consiliului de Administrație al companiei. Acesta este, din mai anul trecut, comisar șef la Garda Națională de Mediu Prahova.
Indicii principali de la BVB au urcat cu peste un procent și jumătate, un avans susținut de creșterea cu 3,67% a titlurilor Băncii Transilvania, tranzacțiile pe acest emitent asigurând aproape 62% din rulajul bursei.
Conpet a semnat un contract de peste 23,3 milioane lei cu OMV Petrom pentru prestarea serviciilor de transport țiței, gazolină și condensat de la punctele de primire la punctele de predare, se arată într-un anunț publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Reluarea succesivă a proceselor de selecție și numirea administratorilor și directorilor companiilor cu capital majoritar de stat cu mandate de doar 4 luni reprezintă o practică ce afectează strategia pe termen lung a respectivelor societăți, afirmă Greg Konieczny, manager al Fondului Proprietatea, entitate care este acționar minoritar în mai multe companii controlate de Guvern.
Consiliul de Administrație al transportatorului național de țiței Conpet l-a numit în ședința de marți pe Dan – Silviu Baciu în funcția de director general provizoriu, începând de miercuri, cu un mandat pe o perioadă de patru luni, până la 6 aprilie 2018, ”delegându-i conducerea societății în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu Actul Constitutiv”, arată un comunicat al societății.
Ministerul Energiei a schimbat cinci membri în Consiliul de Administrație al transportatorului național de țiței Conpet, între care și Liviu Ilași, actualul director general al companiei, și a numit șapte administratori provizorii prin metoda votului cumulativ.
În ultima zi importantă a raportărilor financiare la 9 luni, investitorii au ales să vândă la Bursa de Valori București. 18 acțiuni din cele mai tranzacționate 20 de titluri au avut închidere „roșie”, cu cele mai tranzacționate acțiuni, cele ale băncilor având deprecieri de o amplitudine peste media declinului pieței.
Transportatorul de țiței prin conducte Conpet a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri de 282,51 milioane lei, doar marginal sub cea din perioada similară a anului trecut, iar profitul net a urcat cu 11%, la 63 milioane de lei, deși veniturile au rămas relativ constante, la 202 milioane lei.
Tribunalul municipiului București respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de la Transelectrica privind acordarea de dividende suplimentare, cerere formulată de fostul șef al Fiscului, Sebastian Bodu.
Sesiunea de tranzacționare de astăzi de la BVB a fost dominată de transferurile în valoare de peste 24 milioane lei ale companiei Sphera Franchise Group (SFG), care a debutat în ringul bursier.
Indicii principali au pierdut două treimi de procent într-una dintre ședințele de tranzacționare cu cele mai mici volume din această toamnă. Ofertele derulate în această perioadă par a fi drenat toată lichiditatea din piața principală.
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe “roșu” ședința de miercuri, a șasea zi la rând de scăderi, rulajul cu acțiuni însumând 35,11 milioane de lei, din care un sfert a fost realizat cu titluri Banca Transilvania (TLV). Oferta publică a Transilvania Broker de Asigurare (TBK) a fost închisă astăzi, cu mult înainte de data programată, confirmând astfel informațiile transmise ieri de Profit.ro.
Transportatorul de țiței prin conducte Conpet (COTE) va acorda dividende suplimentare de 85 de milioane de lei, operațiune avizată la cererea Ministerului Energiei.
În contextul unei zile negative și la nivel european, indicii principali de la BVB au pierdut aproximativ 2 treimi de procent. Declinul survine după lovirea unui prag tehnic important.
Cartea Albă a Bursei de Valori București, care monitorizează felul în care emitenții listați pe platforma sa au deschidere față de investitori, oferă în octombrie un tablou în care foarte multe societăți nu respectă nici măcar cerințe minime. Companiile cu capital majoritar de stat, corporații precum Banca Transilvania și OMV Petrom sau SIF-urile și operatorul de piață BVB punctează bine în informarea investitorilor. În cazul a jumătate din companii, investitorii pot rămâne însă fără răspuns.
Capitalul social al AGRI LNG Project Company, compania de proiect pentru construcția a două terminale care să asigure transportul de gaze naturale lichefiate între România, Georgia și Azerbaijan, va fi majorat cu 124.000 de euro de către companiile implicate din cele trei țări, la chemarea producătorului de gaze naturale Romgaz.
La rândul său, compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, precizează într-o notă adresată acționarilor și analizată de Profit.ro că dividendele suplimentare de 110 milioane lei solicitate recent de Guvern reprezintă peste 85% din banii puși deoparte de companie pentru investiții.
Producătorul de gaze naturale Romgaz dă curs solicitării de acum o săptămână a acționarului majoritar, Ministerul Energiei, și convoacă AGA pentru distribuirea de dividende suplimentare din rezerve. Dividendul brut de 1,94 lei/acțiune poartă un randament net de aproape 6%.
Guvernul a cerut și Transgaz să convoace Adunarea Generală a Acționarilor, pentru a plăti dividende de 171 milioane lei. Astfel de solicitări au fost transmise în ultimele zile și către Transelectrica, Romgaz și Conpet.
Transportatorul de energie Transelectrica a convocat Adunarea generală a Acționarilor, pentru luna octombrie, propunând, la solicitarea statului român, distribuirea unor dividende suplimentare, în valoare de 170 milioane lei. Solicitarea statului, prin Ministerul Energiei, survine unor cereri similare transmise în ultimele zile către Romgaz și Conpet.
După solicitările de dividende din rezerve pentru Romgaz și Conpet, a venit rândul Transelectrica să primească solicitarea de a convoca acționarii pentru distribuirea de dividende în valoare de 170,79 milioane lei. „Nu e bine!”, spune un analist financiar, care susține că extragerea de cash este prea drastică pentru companii.
Ministerul Energiei a solicitat și transportatorului de țiței prin conducte Conpet, la care deține 58% din acțiuni, să reunească de îndată Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, pentru a achita 85 milioane lei ca dividende.
Bursa de Valori București a închis o săptămână în care indicele reprezentativ BET a pierdut numai 0,14% față de vinerea trecută, piața arătând robustețe la valul de vânzări pe activele de risc din piețele financiare internaționale, alimentat de tensiunile politice și de declarațiile belicoase ale liderului din Coreea de Nord Kim Jong-un și ale președintelui american Donald Trump. Raportările financiare semestriale cu profituri în creștere pentru majoritatea companiilor importante listate la BVB au fost în măsură să contracareze sentimentul negativ indus din piețele externe.
Transportatorul de țiței prin conducte și-a ameliorat indicatorii de profitabilitate, deși veniturile au rămas relative constant, la 202 milioane lei.