Valoarea nominală a portofoliului achiziționat în cadrul proiectului Osiris însumează o valoare de 24 milioane de euro. Tranzacția constă în aproape 7.000 de credite private negarantate, având o valoare nominală medie de 3.500 euro. Vânzătorul portofoliului neperformant de retail negarantat este una dintre cele mai mari bănci românești.
La finalul anului 2022, portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania a ajuns la 2,95 miliarde de euro expunere netă, marcând o creștere de 13,5% față de anul precedent, în timp ce depozitele clienților au depășit 2,97 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 11% față de anul anterior.
Creditele punte pe care IMM-urile trebuie să le acceseze de la bănci în implementarea de proiecte cu fonduri europene, ar trebui garantate de către stat prin intermediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a propus Florin Jianu, președintele Consiliului Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în cadrul evenimentului IMM – Soluții de supraviețuire în criză și oportunități de creștere, organizat de către Profit.ro. Prezent la dezbatere, Ioan Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că propunerea va fi preluată de către minister, cu posibilitatea de a fi inclusă mai rapid într-un proiect de act normativ în lucru.
Băncile au redus pentru a treia lună la rând dobânzile la depozitele noi, pe fondul excesului de lichiditate din piața interbancară. Dobânzile la credite au crescut, în schimb, după ce IRCC a fost actualizat de la 1 ianuarie.
Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor, în anul 2022, s-au cifrat la 126,7 miliarde lei, în creștere cu peste 14% comparativ cu nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2021.
Avansul rapid al dobânzilor la creditele în lei a crescut interesul companiilor pentru finanțări în euro, arată Sergiu Manea, CEO BCR, în timp ce pentru populație soluția de protecție a fost cea a ratelor fixe. Persoanele fizice au solicitat tot mai mult, în contextual inflaționist actual, și depozite la termen în valuta, astfel că banca le-a reintrodus în ofertă, după ce le eliminase complet pe segmentul de retail. “Decizia nu a fost simplă”, spune vicepreședintele Dana Dima.
Creditarea companiilor din zona euro s-a atenuat în ianuarie, pentru a treia lună consecutiv, din cauza majorării dobânzilor și a perspectivelor economice sumbre, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
Creditarea a încetinit serios începând cu toamna anului trecut, pe măsură ce creșterile de dobânzi au redus apetitul populației și firmelor pentru împrumuturi, mai ales pentru cele în lei.
Avocatul general recomandă Curții de Justiție a Uniunii Europene să decidă că băncile nu au dreptul să ceară despăgubiri de la clienți în cazul contractelor de credit anulate ca urmare a clauzelor abuzive, în schimb consumatorii vor avea dreptul să solicite plata unor sume suplimentare. Speța vizează în principal creditele în franci elvețieni și o soluție potrivnică băncilor ar putea aduce băncilor pierderi de până la 21 de miliarde de euro, adică 50% din fondurile proprii ale băncilor, scenariu care ar putea duce la falimente în sistemului financiar polonez.
Băncile s-au scăldat în lichiditatea abundentă din piața interbancară pe finalul lui 2022 și nu s-au mai bătut între ele cu oferte tot mai ridicate.
BRD Groupe Société Générale a încheiat anul trecut cu un profit net de 1,34 miliarde de lei, în stagnare comparativ cu 2021. Creditele au crescut cu o zecime, sub inflație. Banca nu va distribui dividende acționarilor.
În pofida inflației și a dobânzilor mari, numărul de credite ipotecare continuă să crească și în 2023, spune, la PROFIT NEWS TV, Anamaria Greu, CEO Acces Finance. Unul dintre motive este că și salariile au crescut, astfel că accesibilitatea rămâne constantă.
Creditarea în lei s-a răcit accelerat în toamna anului trecut, pe măsură ce dobânzile cerute de bănci la împrumuturi au scăzut, după înăsprirea politicii monetare. În termeni reali, producția de noi credite în lei e în scădere de patru luni și a ajuns la două cifre. În cazul firmelor, împrumuturile mai mici în lei au fost compensate cu finanțare mai multă în euro.
Dobânzile la depozitele noi la termen în lei au scăzut în noiembrie, lună în care băncile s-au scăldat din nou în excesul de lichiditate, pentru prima oară după multe luni în care au fost nevoite să liciteze pentru economiile firmelor și populației. S-au scumpit din nou creditele în lei și dobânda medie a ajuns la 10%, pentru prima oară în ultimii nouă ani și jumătate. De la 1 ianuarie a venit o nouă majorare a dobânzilor la împrumuturile populației, ca urmare a majorării IRCC, cu primele rate mai mari scadente în februarie, dar din aprilie urmează o altă creștere.
Volkswagen nu va mai cumpăra credite de CO2 de la partenerii chinezi Geely și SAIC, cu care a format așa numitele „pool”-uri de emisii și cu ajutorul cărora a încercat să atingă țintele impuse de Uniunea Europeană. Compania intenționează să respecte pragurile de CO2 cu propriile forțe, în 2022, așa cum vor proceda și Stellantis sau Renault Group. Și Dacia a performat în acest an cu ajutorul modelului Spring.
Șefii de bănci prezenți la Forumul Financiar organizat de Profit.ro se așteaptă la o creștere a creditelor neperformante anul viitor, în contextul încetinirii economiei. Vestea bună pentru debitori este că aceștia anticipează o scădere a dobânzilor, pe fondul domolirii inflației.
Creșterea dobânzilor la lei a lovit în plin finanțele celor cu împrumuturi la bănci. Dacă ai credite ipotecare pe termen lung sau mai multe împrumuturi pe care dorești să le consolidezi, atunci ai putea căuta oferte mai avantajoase care să-ți reducă rata lunară. Trebuie să fii, însă, atent la costuri, pentru că refinanțarea ipotecarelor nu este gratis.
Situația devine din ce în ce mai complicată pentru firmele care caută finanțare nouă.
În loc să o ia la deal, așa cum era de așteptat după o nouă rundă de majorare a dobânzilor BNR, ratele din piața interbancară au luat-o la vale și-au coborât sub nivelul la care erau în septembrie, astfel că se prefigurează o creștere mult mai lentă a IRCC decât în trimestrele anterioare. Și media cotațiilor ROBOR și-a domolit creșterea și e aproape de nivelul din vară. Evoluția pare corelată cu relaxarea condițiilor de lichiditate.
Inflația a umflat și veniturile sistemului bancar, care a încheiat trimestrul al treilea cu un profit în creștere cu 24% față de perioada similară a anului trecut și cu circa 4% față de T2. Pe primele 9 luni profitul a depășit 7,6 miliarde de lei și ar putea urca în premieră la peste 10 miliarde de lei la finele anului.
Raiffeisen Bank a încheiat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 920 de milioane de lei, în creștere de 43%, an la an, într-un mediu economic plin de provocări din cauza războiului din Ucraina și a presiunilor inflaționiste. Veniturile băncii au crescut la T3 2022 cu 19%, an la an, ajungând la 2,3 miliarde de lei, iar activele totale au depășit 62 de miliarde lei, o creștere de 9% față de 30 septembrie 2021.
Angajați ai Senatului sunt anchetați de IPJ Prahova pentru că ar fi folosit adeverințe false de salariu pentru împrumuturi la CAR. Este vorba de 8 persoane, cu vârste cuprinse între 39, respectiv 72 de ani, au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierilor. Potrivit Poliției, prejudiciul se ridică la 5.700.000 de lei.
AAylex ONE, jucător în industria de produse alimentare din România, producătorul brandului Cocorico, l-a numit pe Ciprian Alexandru în funcția de director general executiv.
Băncile au majorat dobânzile pe care le plătesc clientelei pentru depozitele în lei atrase și în septembrie și au depășit pragul de 7%, cel mai ridicat nivel de după primăvara lui 2010. S-au scumpit din nou și unele credite noi, cum sunt cele pentru firme, care au ajuns la o rată de dobândă de aproape 10%, sau cele ipotecare.
Credit Suisse, zguduită de scandaluri repetate, a anunțat că va elimina 9.000 de locuri de muncă până în 2025, ca parte a unei transformări radicale a activității sale de investment banking, în încercarea de a se redresa, transmite Le Figaro.