Fostul consilier prezidențial Simina Tănăsescu a fost numită luni judecător la Curtea Constituțională, în locul lui Petre Lăzăroiu, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de buget pe acest an, dar a avertizat că este un proiect care nu este bazat pe indicatori macro-economici corecți.
Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate a PNL și USR cu privire la proiectele de lege adoptate de majoritatea PSD/ALDE în Parlament, la inițiativa senatorului Daniel Zamfir. Legile care vizează plafonarea dobânzilor la credite, eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de împrumut și plafonarea sumelor ce pot fi cerute de către recuperatorii de creanțe sunt, astfel, neconstituționale și nu vor intra în vigoare.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Parlamentului a adoptat, miercuri, din nou și după foarte scurte dezbateri proiectul bugetului de stat pentru 2019, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Iohannis. Acesta a solicitat, de asemenea, reexaminarea proiectului, dar coaliția de guvernământ nu a modificat nimic din proiectul adoptat la mijlocul lunii februarie. Atunci principala modificare adusă de Parlament bugetului a reprezentat-o creșterea alocației lunare de stat pentru copii, care a condus la majorarea deficitului bugetar estimat pe anul în curs de la 2,55% la 2,76%.
Președintele Klaus Iohannis refuză în continuare să promulge proiectul de buget pentru acest an, hotărând să îl retrimită în Parlament pentru o nouă dezbatere.
Curtea Constituțională a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate ridicată de președintele Klaus Iohannis împotriva legii bugetului de stat pe 2019.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională miercuri în integralitate, legea privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI și instituțiile judiciare în baza unei decizii a CSAT din 2005, conform G4media.
Achitarea a fost pronunțată inițial în iulie de un complet din care făcea parte și judecătorul Constantin Udrea, cunoscut prin luările sale de poziție publice împotriva protocoalelor de cooperare dintre SRI și Parchet, inclusiv la TVR. Pentru judecarea contestației în anulare, recent respinsă de Curtea Militară de Apel București, judecătorul Udrea a făcut declarație de abținere și nu a făcut parte din completul de judecată.
Banca Națională urmărește îndeaproape și cu atenție rezolvarea neînțelegerilor dintre bănci și clienți, a transmis guvernatorul Mugur Isărescu la Profit Financial.forum, avertizând însă ca soluțiile de ordin legislativ să nu fie hazardate în această privință.
Parlamentul a adoptat, miercuri, prin votul majorității de guvernământ, proiectul de lege inițiat de liderii partidelor ce formează coaliția de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prin care se propune declasificarea automată, de drept, a hotărârii CSAT din 2005 privind combaterea corupției, precum și a tuturor protocoalelor de cooperare încheiate de SRI cu Parchetul General, DNA și alte instituții din sistemul de justiție, în scopul de a permite revizuirea sentințelor penale bazate pe acestea.
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege inițiat de liderii partidelor ce formează coaliția de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prin care se propune declasificarea automată, de drept, a hotărârii CSAT din 2005 privind combaterea corupției, precum și a tuturor protocoalelor de cooperare încheiate de SRI cu Parchetul General, DNA și alte instituții din sistemul de justiție, în scopul de a permite revizuirea sentințelor penale bazate pe acestea.
"Protocoalele (secrete de cooperare între SRI și Parchete, Curți de Apel, CSM etc – n.r.) au dus la grave abuzuri și la încălcarea unor drepturi constituționale ale persoanelor aflate în urmărire penală sau inculpate în procese penale. Nu puțini cetățeni au fost condamnați penal în baza unor probe culese și administrate potrivit acestor protocoale secrete", se arată în expunerea de motive a draftului de act normativ.
Referendumul privind redefinirea familiei în Constituție va fi organizat pe parcursul a două zile,în intervalul 6-7 octombrie, a anunțat astăzi premierul Viorica Dăncilă. Anterior, Curtea Constituțională a emis un aviz pozitiv asupra Legii de revizuire a Constituției adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, și care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Referendumul privind redefinirea familiei în Constituție va fi organizat pe parcursul a două zile, foarte posibil în intervalul 6-7 octombrie, afirmă surse oficiale. Astăzi, Curtea Constituțională a emis un aviz pozitiv asupra Legii de revizuire a Constituției adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, și care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv, luni, asupra Legii de revizuire a Constituției adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, și care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Curtea Constituțională discută luni legea de revizuire a Constituției adoptată săptămâna trecutăi de Senat, în calitate de for decizional, și care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Ordonanța de Urgență a Guvernului privind rectificarea bugetară a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, după ce miercuri a fost aprobată în Guvern, fapt ce a provocat nemulțumirea președintelui Klaus Iohannis, care a invocat absența avizului CSAT, transmite News.ro.
Senatorii au fost nevoiți să respingă, luni, legea prin care parlamentarii au stabilit pentru ei înșiși că pot fi comercianți pe persoană fizică. Votul de respingere a venit după ce Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la neconstituționalitatea legii, iar șeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea proiectului.
Forumul Judecătorilor din România solicită Avocatului Poporului "sesizarea imediată" a Curții Constituționale asupra modificărilor aduse de Parlament Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, promulgată vineri de către președintele Klaus Iohnnis, arătând că unele dintre măsurile legislative sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția sau GRECO și pun în pericol însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei. De asemenea, asociația face apel către șeful statului și CSM pentru a începe demersuri astfel încât Avocatul Poporului să sesizeze CCR asupra acestui act normativ. Totodată, asociația magistraților arată că președintele Iohannis poate avea un rol important în privința emiterii unei ordonanțe de urgență de către Guvern prin care să fie amânată sau suspendată aplicarea acestei legi, poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită și poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, marți, că refuzul României de a recunoaște o căsătorie, încheiată în alt stat UE, între doi bărbați, dintre care unul cetățean român, astfel încât soțul cetățeanului român să fie considerat membru al familiei și să îi fie acordat drept de ședere în România, este în măsură să încalce reglementările europene privind libera circulație. Curtea arată că România trebuie să recunoască căsătoria între persoane de același sex atunci când e vorba de respectarea unor astfel de drepturi, fără însă să fie obligată să legalizeze căsătoriile gay, și subliniază că o asemenea recunoaștere nu aduce atingere identității naționale sau ordinii de drept.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, la Blaj, că retrimite Legea referendumului la Curtea Constituțională, nefiind mulțumit de forma în care a ajuns la promulgare.
Curtea Constituțională a respins joi obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele Klaus Iohannis cu privire la modificarea Legii de funcționare a Agenției Naționale de Intergritate (ANI), act normativ care prevede că interdicțiile aplicate senatorilor și deputaților descoperiți de ANI în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept. În luna martie, șeful statului a retrimis Parlamentului această lege, însă majoritatea PSD-ALDE a respins cererea de reexaminare.
Curtea Constituțională a admis, astăzi, sesizarea președintelui Klaus Iohannis la Legea care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari, constatând că aceste reguli sunt neconstituționale, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu. Profit.ro a semnalat din decembrie asupra acestei legi.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea depusă de un număr de 56 de deputați PNL prin care aceștia reclamau că permanentizarea impunerii impozitului de 60% sau 85%, în funcție de preț, pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni de gaze naturale, ca urmare a dereglementării prețurilor de vânzare către furnizori, încalcă legea fundamentală
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari. Profit.ro a semnalat luna trecută asupra acestei legi.