Persoanele care au primit anul trecut vouchere pentru biciclete de la Primăria Capitalei sunt obligate să depună în acest an Declarația Unică și să plătească un impozit de 10% pentru acest venit, transmit reprezentanții ANAF pentru Profit.ro. Declarația Unică poate fi însă depusă doar online, prin serviciul Spațiu Privat Virtual (SPV), astfel că cei care nu au cont de SPV vor fi nevoiți să-și facă. Amenda pe care ANAF o aplică celor care nu-și respectă obligația de a depune Declarația Unică este cuprinsă între 50 de lei și 500 de lei.
Termenul limită până la care trebuie depusă Declarația Unică este extins până la 31 iulie, a anunțat astăzi premierul Viorica Dăncilă, în ședința de Guvern.
Decizia de extindere a termenului până la care trebuie depusă Declarația Unică va fi semnată de Guvern săptămâna următoare și publicată rapid în Monitorul Oficial, astfel încât procedura să fie încheiată până vineri 15 martie. În prezent, termenul este 15 martie, dar Ministerul Finanțelor a redactat un proiect de ordonanță de urgență care extinde data maximă pentru depunere până la 31 iulie.
Termenul limită până la care trebuie depusă Declarația Unică va fi extins până la 31 iulie, prevede un proiect deja redactat la nivelul Guvernului și care confirmă informațiile transmise anterior de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor va extinde termenul limită până la care trebuie depusă Declarația Unică, potrivit informațiilor Profit.ro. Astfel, termenul actual, de 15 martie, ar putea fi prelungit până în iunie sau iulie. În prezent se află în lucru un proiect de ordonanță de Guvern, prin care să fie extins termenul.
ANAF pregătește un nou formular pentru Declarația Unică, care va fi utilizat pentru declararea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate atât pentru veniturile realizate în 2018, cât și pentru veniturile estimate a se realiza în anul 2019. Trebuie precizat că de anul acesta, Declarația Unică poate fi depusă doar online.
Persoanele care au depus Declarația Unică pe 2018, pentru veniturile obținute, cum sunt cele din activități independente, sau pentru a se asigura opțional, vor fi asigurate în sistemul public de sănătate până în martie 2019, nu ca în prezent până la finalul lunii decembrie a acestui an, prevede o ordonanță adoptată de Guvern. Aceste persoane se asigură prin depunerea Declarației Unice, iar termenul pentru depunerea din nou a Declarației Unice este martie 2019, în timp ce asigurarea le expiră în decembrie.
Persoanele care au depus Declarația Unică și achită până la 15 decembrie anul acesta obligațiile fiscale aferente anului 2018 beneficiază de o bonificație de 5%, potrivit ANAF, care menționează, însă, că această bonificație este acordată doar celor care au bifat în Declarația Unică secțiunile de plată integrală a impozitului, CAS și CASS până la 15 decembrie. Persoana care face plata anticipată ar urmă să plătească aplicând această reducere la obligațiile fiscale datorate, iar ANAF să-i transmită o înștiințare despre acordarea bonificației după expirarea termenului de plată pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv. Efectuarea stingerii în evidența fiscală se aplică de organele fiscale până la 31 iulie 2019, urmând ca, după scăderea din evidența fiscală, ANAF să înștiinteze persoana fizică cu privire la acordarea bonificației până la data de 31 august 2019. Potrivit consultantului fiscal Adrian Bența, bonificația este prevăzută de legislația fiscală și poate fi condiționată doar de plata în termenul stabilit, nu de modul în care a fost completat formularul.
Numărul celor care au depus Declarația Unică a ajuns în prezent la aproape 800.000, potrivit informațiilor Profit.ro, după ce la termenul limită, de 31 iulie, totalul persoanelor care au transmis acest formular la Fisc se situa la 734.000. Acesta este primul an în care a fost introdusă Declarația Unică, un formular ANAF care a înlocuit șapte declarații fiscale.
Numărul persoanelor fizice și juridice înregistrate în Spațiul Privat Virtual (SPV) s-a apropiat de 650.000 în urma campaniei Ministerului Finanțelor de a promova depunerea online, prin SPV, a Declarației Unice. Finanțele au încercat să aducă în SPV în jur de 1 milion de români, cam toți cei care aveau obligația de a depune Declarația Unică.
Aproximativ 734.000 de persoane au depus până la termenul limită de 31 iulie Declarația Unică, formular introdus anul acesta și care înlocuiește șapte declarații fiscale utilizate anterior pentru declararea de venituri cum ar fi cele din activități independente sau chirii. Rata de conformare nu este una ridicată, în contextul în care Declarația Unică trebuia depusă de circa 1 milion de persoane. Cei care nu au depus declarația în termenul legal vor fi amendați cu 50-500 de lei. Potrivit fostului președinte ANAF Gelu Ștefan Diaconu, multe dintre persoanele care nu au depus în termen ar putea fi din categoria celor cu venituri din chirii.
Astăzi, 31 iulie, este ultima zi în care persoanele fizice pot depune în termen legal Declarația Unică, obligatorie pentru cei care obțin venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor și altele. Cei care depun declarația începând de miercuri vor fi amendați cu 50-500 de lei pentru depășirea termenului legal.
Declarația Unică trebuie depusă până mâine, 31 iulie inclusiv, de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, a atras atenția din nou Ministerul Finanțelor. Termenul inițial de depunere pentru Declarația Unică a fost în acest an 15 iulie, dar a fost extins tocmai pentru a acorda mai mult timp populației pentru a se conforma. Cei care depășesc termenul de 31 iulie vor fi sancționați cu amendă între 50 și 500 de lei.
Declarația Unică mai poate fi depusă până marți, 31 iulie 2018, pe hârtie sau în format electronic, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Guvernul promite că toate plățile aferente Declarației Unice vor fi efectuate online. În urmă cu două săptămâni, Executivul a decis să extindă data limită de depunere a Declarației Unice de la 15 iulie, termenul inițial, până la 31 iulie. Inițiativa prelungirii a venit din partea Ministerului Finanțelor, în contextul în care site-ul ANAF și serviciul Spațiu Privat Virtual (SPV) funcționau cu întreruperi. De anul viitor, termenul limită de depunere a declarației va fi 15 martie.
Amânarea termenului pentru declarația unică de venit, decisă în contextul dificultăților de completare și depunere, ridică întrebarea dacă introducerea unui mecanism permanent de extindere similar cu cele pe care le aplică alte state ar fi o măsură utilă pentru persoanele fizice și pentru administrație.
Declarația Unică poate fi depusă online prin accesarea https://declunica.anaf.ro/, o aplicație informatică dedicată, potrivit ANAF. Această modalitate de depunere a declarației ar trebui să funcționeze și în cazul în care site-ul ANAF întâmpină. din nou, probleme. Nouă aplicație poate fi utilizată doar cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual. Declarația poate fi depusă până la 31 iulie, după ce Guvernul a extins joi termenul inițial, dată de 16 iulie.
Guvernul a extins data limită de depunere a Declarației Unice de la 15 iulie, termenul inițial, până la 31 iulie, pentru a acorda timp cât mai multor români să transmită Fiscului formularul. Inițiativa prelungirii termenului limită până la 31 iulie a venit din partea Ministerului Finanțelor, în contextul în care, astăzi, site-ul ANAF și serviciul Spațiu Privat Virtual (SPV) funcționau cu întreruperi, din cauza infrastructurii IT învechite a Fiscului.
Site-ul ANAF și Spațiul Privat Virtual (SPV) funcționau joi cu întreruperi, în contextul în care luni, 16 iulie, este termenul limită pentru depunerea Declarației Unice. Problemele SPV ar putea fi generate de numărul mare de persoane care încearcă să depună Declarația Unică chiar în aceste zile. Ministerul Finanțelor a transmis în ultimele luni mai multor sute de mii de români, prin poștă, o scrisoare personalizată, care conține informații ce permit înregistrarea în SPV de la orice dispozitiv conectat la internet.
Au mai rămas doar câteva zile până la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Declarația unică este depusă, în general, de către contribuabilii care și înainte de 1 ianuarie 2018 completau Declarația privind veniturile realizate din România – Formularul 200, respectiv Declarația privind veniturile realizate din străinătate – Formularul 201, arată Alex Milcev, liderul Departamentului de asistență fiscală și juridică, EY România.
Ministerul Finanțelor a anunțat luni că 16 iulie este data limită pentru depunerea Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi depusă până luni, 16 iulie, inclusiv, întrucât ziua termenului legal în 2018, 15 iulie, este duminică, zi nelucrătoare. Nedepunerea în termen a declarației constituie contravenție și este amendată cu 500 - 1.000 de lei. Fiscul a publicat un ghid pentru a ajuta persoanele care trebuie să depună formularul.
Ministerul Finanțelor și ANAF au început să trimită prin Poștă, persoanelor care trebuie să depună Declarația Unică, plicurile care conțin datele necesare accesării Spațiului Privat Virtual (SPV). Termenul pentru depunerea declarației este în acest an, în mod excepțional, 15 iulie, urmând ca de anul următor formularul să fie depus până pe 15 martie de către cei care obțin venituri cum sunt cele din activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor sau activități agricole.
Orice persoană care realizează venituri din activități economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea, începând de miercuri, să le declare online prin intermediul formularului electronic inteligent al Declarației Unice disponibil în Spațiul Privat Virtual (SPV). Formularul calculează automat cuantumul impozitelor și contribuțiilor datorate de persoanele fizice la bugetul de stat.
Persoanele cu venituri din activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor sau activități agricole vor putea depune Declarația Unică (D212) la direcțiile locale de taxe și impozite, din subordinea primăriilor, în localitățile unde Fiscul nu are unități teritoriale, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării Regionale. În aceste localități, cei care trebuie să depună Declarația Unică vor fi asistați de persoane din direcțiile locale de taxe, special instruite de către ANAF în acest scop. De asemenea, direcțiile locale de taxe vor primi la fiecare început de an, iar în 2018 prin excepție, în perioada următoare, listele cu persoasnele care trebuie să depună Declarația Unică.