Cu toate că în România este o regulă ca trenurile să întârzie, și nu o excepție, călătorii pot să își ia gândul că vor obține despăgubiri pentru că au stat cu orele prin gări sau în vagoane.
Autoritatea de Reglementare în Comunicații (ANCOM) a pierdut în instanță, în urma unei sentințe definitive, recuperarea unor prejudicii de la Adrian Diță, fost președinte al instituției în perioada mai - octombrie 2017, care, în opinia instituției, ar fi fost generate în urma deciziilor de concediere a cinci salariați, afectați de reorganizarea instituției. Aceștia au contestat în instanță deciziile de concediere și au câștigat, prin decizii definitive, procesele împotriva fostului angajator. Potrivit datelor Profit.ro, suma totală solicitată de ANCOM în instanță se ridică la 1 milion de lei.
Un proces judecat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe tema dispozitivelor de manipulare a emisiilor ale automobilelor s-a încheiat cu o decizie istorică pentru Mercedes-Benz și pentru orice alt constructor de automobile, care va trebui să plătească despăgubiri celor care au cumpărat vehicule echipate cu astfel de dispozitive, în cazul în care aceste sunt dovedite că sunt ilegale.
O polemică aprigă are loc la San Francisco, după prezentarea în Consiliul Municipal a unui plan de acordare de ”reparații”, compensații ale moștenirii rasismului sistematic, care propune să se acorde câte cinci milioane de dolari fiecărui afroamerican din oraș, relatează AFP.
Guvernul german a respins în mod oficial cererea Varșoviei de a negocia despăgubiri pentru daunele suferite de Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a anunțat marți Ministerul polonez de Externe, potrivit AFP.
Wells Fargo, a treia mare bancă americană după active, trebuie să plătească peste 3,7 miliarde de dolari în compensații către consumatori și penalități pentru "managementul defectuos la scară largă", care a dus la executarea nejustificată a unor case și la preluarea ilegală a unor vehicule.
Societățile de asigurare și sucursalele prezente pe piața din România (FoE) au subscris, în primele 9 luni ale anului 2022, prime de aproximativ 13,4 miliarde lei, în creștere cu 28% față de perioada similară din anul precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară.
Două spitale din New York au anunțat, vineri, că vor plăti împreună peste 165 de milioane de dolari celor 147 de foste paciente ale unui medic ginecolog pe care l-au acuzat de acte nepotrivite și agresiuni sexuale.
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a declarat, la Varșovia, că problema despăgubirilor oferite Poloniei pentru cel de-al Doilea Război Mondial este ”închisă”, relatează AFP.
Boeing va plăti 200 de milioane de dolari pentru a soluționa acuzațiile civile aduse de Comisia pentru bursă și valori mobiliare (SEC) din SUA potrivit cărora a indus în eroare investitorii cu privire la avioanele 737 MAX, care au fost blocate timp de 20 de luni după două accidente în care au murit 346 de persoane, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Allianz-Țiriac Asigurări a plătit despăgubiri de peste 526 milioane de lei (105 mil. euro) pentru asigurații săi în primul semestru din 2022.
Meta Platforms a ajuns la un acord în valoare de 37,5 milioane de dolari, într-un proces în care compania-mamă a Facebook este acuzată de încălcarea confidențialității utilizatorilor prin urmărirea mișcărilor acestora fără permisiune, prin intermediul smartphone-urilor lor, transmite Reuters.
Producătorul de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass a obținut despăgubiri totale de aproape 62 milioane de euro pentru daunele suferite în urma incendului de la fabrica din Timișoara de anul trecut. Compania estimează că fabrica va fi repusă în funcțiune la începutul anului viitor.
Românii prejudiciați în urma prăbușirii Fondului Național de Investiții (FNI) în urmă cu 22 de ani și care nu și-au primit încă compensațiile cuvenite vor fi despăgubiți direct de la bugetul de stat, potrivit unui document guvernamental analizat de Profit.ro.
Proprietarii de automobile Porsche din SUA vor primi până la 1000 de dolari fiecare, în urma unei înțelegeri făcute de avocații mărcii împreună cu avocații și autoritățile din SUA, într-un dosar colectiv, în care marca era acuzată de comunicarea de date înșelătoare privind emisiile motoarelor.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern care prevede suplimentarea bugetului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dealul Spirii" București-Ilfov din cadrul ministerului cu suma de aproape 300 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru plata despăgubirilor civile cuvenite victimelor incendiului din clubul bucureștean Colectiv din 30 octombrie 2015 și familiilor acestora, stabilite recent în mod definitiv de către instanța de judecată.
O avarie la conductele de apă care a afectat mai multe locuințe, anul trecut, a generat despăgubiri, achitate în baza asigurărilor de locuințe, de peste 4 milioane lei (820.000 euro), anunță Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Divizia din Finlanda a companiei ruse Rosatom cere despăgubiri de la consorțiul finlandez Fennovoima pentru ”încetarea ilegală” a contractului de livrare a unei centrale nucleare în Finlanda, transmite Reuters, citată de News.ro.
Piața asigurărilor RCA ajunge, din nou, în mijlocul unui nou scandal, fiind invocate anumite condiții pe care Euroins, devenită cea mai mare companie de asigurări din țară după falimentul City Insurance, ar vrea, conform susținerii Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSA), să le impună la plata despăgubirilor și care, în opinia organizației, ar limita drepturile păgubiților.
Industria de asigurări continuă să funcționeze, în pofida provocărilor din ultimul an, generate în principal de falimentului liderului pieței, City Insurance. Anul trecut, companiile de asigurări au plătit despăgubiri de peste 7,6 miliarde de lei, mai mult cu aproape 700 de milioane de lei față de 2020. În caz de război însă riscurile nu vor fi acoperite de asiguratori.
Un tribunal din Bermude a hotărât că fostul prim-ministru georgian Bidzina Ivanișvili și familia acestuia trebuie să primească despăgubiri ”cu mult peste 500 de milioane de dolari” de la filiala locală de asigurări de viață a Credit Suisse, într-un eșec costisitor pentru bancă, transmite CNBC.
Comisia Europeană a propus noi norme la nivelul UE pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Producătorul de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass va primi despăgubiri de peste 40 milioane de euro pentru pagubele materiale suferite în urma incendului de la fabrica din Timișoara de anul trecut, potrivit unui acord încheiat cu firmele asigurătoare.
Guvernul britanic va acorda compensații de aproape 2 miliarde de lire sterline companiilor energetice care au preluat clienții abandonați de furnizorii intrați în incapacitate de plată pe fondul creșterii accelerate a prețurilor pe piața angro.
Declarații publice din vară ale președintelui Klaus Iohannis, premierului de atunci Florin Cîțu, ex-vicepremierului Dan Barna și fostului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe subiectul înscrierii peisajului minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, se numără printre probele noi cu care Gabriel Resources, dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, vrea să își susțină pretențiile de miliarde de dolari față de statul român în cadrul procedurii de arbitraj derulate în această speță la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.