Firmele nu vor mai avea dreptul să emită acțiuni la purtător, iar societățile care au astăzi acționar având astfel de titluri vor fi obligate să le transforme în acțiuni nominative în termen de cel mult 1 an și jumătate. Condițiile sunt introduse într-un proiect de lege redactat la nivelul Ministerului Justiției și care urmează să fie avizat de Guvern, termenele de conformare urmând să fie calculate de la data la care și Parlamentul aprobă proiectul, iar acesta este publicat în Monitorul Oficial.
Comisia Europeană va iniția o nouă procedură de infringement împotriva României la începutul acestui an, după ce autoritățile de la București au ratat implementarea la timp a unei directive importante în domeniul nuclear și a actelor normative subsecvente în domeniu.
Comisia Europeană a decis să trimită România și alte trei state europene în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând impunerea unei sancțiuni financiare împotriva României de peste 42.000 euro pe zi.
Anumiți români nu vor mai plăti comisioane la bănci pentru deschiderea, închiderea și administrarea conturilor curente, pentru depunerea banilor în contul de plăți și nici pentru retragerile de numerar de la ghișee sau bancomate. Plafonul de venituri sub care vor fi aleși beneficiarii a fost stabilit acum, conform informațiilor Profit.ro, la un nivel care nemulțumește total bancherii, pregătiți să atace măsura la Curtea Constituțională dacă nu va fi schimbată. Gratuități sunt pregătite și pentru consumatorii cu bani.
Guvernul a decis implementarea, printr-o ordonanță de urgență, a directivei europene pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale.
Premierul polonez Beata Szydlo și-a exprimat marți speranța pentru un compromis privind reforma directivei europene pentru muncitorii detașați, susținută de liderul francez. Ea a cerut, în primul rând, ca sectorul transporturilor să fie exclus, relatează AFP.
Producătorii de țigări au demarat retragerea a milioane de produse de pe piață în vederea distrugerii, având în vedere întârzierea transpunerii în legislația românească a Directivei europene a tutunului, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria, conform unui comunicat de presă al companiei.
Costurile transpunerii defectuoase a directivei europene a tutunului vor fi plătite de producătorii de tutun, de comercianți și de statul român, nu de experții și activiștii care au întârziat transpunerea, susține unul dintre cei mai importanți producători prezenți în România, Japan Tobacco International (JTI).
British American Tobacco România (BAT) a scumpit pachetele de țigări pe care le comercializează (Kent, PallMall, Lucky Strike, Dunhill, Rothmans și Viceroy) cu 0,5 lei, conform informațiilor Profit.ro, pentru a externaliza costurile impuse de Parlament prin implementarea cu întârziere a Directivei Europene a Tutunului.
Brokerii de asigurări cu afaceri mici și medii fie vor fi preluați de firmele mari din piață, fie vor dispărea pur și simplu, au arătat, pentru Profit.ro, mai multe surse din piață. Intermediarii mari, cu renume la nivel internațional, caută deja oportunități.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatrorilor a venit cu ultima formă a proiectului de lege privind conturile de plăți. Deschiderea și închiderea unui cont de plăți, precum și retragerea de numerar pe teritoriul Uniunii Europene, de la ghișeu sau bancomat sunt gratuite pentru titularii conturilor de bază, adică acele conturi care asigură serviciile folosite de majoritatea utilizatorilor.
România a transmis forurilor europene că se opune prevederilor proiectului de Directivă comunitară privind dreptul de autor pe piața unică digitală, în special în privința stabilirii la 20 de ani a drepturilor de autor pentru materiale de presă publicate pe internet.
Băncile vor fi obligate să perceapă comisioane „rezonabile” pentru operațiunile din conturile curente pe teritoriul UE, inclusiv pentru retragerea de numerar, și să elimine comisioanele de închidere și deschidere a unui cont. Totodată, clienții cu venituri sub salariul minim pe economie vor avea gratuitate pentru serviciile și operațiunile de bază.
Statul român, cu o imagine de actor politic mai degrabă pasiv la nivelul instituțiilor europene de la aderarea din urmă cu 10 ani și până în prezent, se gândește să ceară, în premieră, Curții de Justiție a UE anularea unei Directive a Parlamentului European și a Consiliului. Directiva va genera creșteri importante de costuri pentru industrie.
La aproximativ 60% dintre mașinile second hand din România au fost descoperite daune ascunse de zeci de milioane euro, în multe dintre cazuri kilometrajul fiind dat înapoi de fostul proprietar pentru ca mașinile să fie vândute mai ușor. Acum, autoritățile române au decis ceva ce poate părea ciudat.
Producția țigaretelor în pachetele actuale va fi oprită peste 30 de zile, dar vor mai putea fi găsite pe piață până la epuizarea stocurilor, fără a depăși însă data de 20 mai 2017.
Proiectul de lege care stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, o transpunere a unei directive europene, a fost promulgat astăzi de președintele Klaus Iohannis. Directiva ar fi trebuit aplicată din 20 mai, Comisia Europeană începând deja procedurile de sancționare a României.
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, o transpunere a unei directive europene, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 20 mai și în legătură cu care deja Comisia Europeană a inițiat demersurile de declanșare a unei proceduri de infringement.
Companiile producătoare de țigarete din România și-ar putea stopa procesul de producție cel puțin 15 zile, ca efect al adoptării, pe articole, de către plenul Camerei Deputaților, așa cum a anunțat Profit.ro, a proiectului de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe.
Regulile în creditarea ipotecară sunt schimbate, în baza unei ordonanțe de urgență adoptată recent de Guvern și care este aplicată începând de astăzi. Noii debitori vor fi mai greu de executat silit.
Fumatul pe terasele cu 2 pereți și tavan ar putea să rămână în continuare ilegal în pofida amendamentelor adoptate de Senat, în plus aprinderea țigărilor urmând a fi interzisă și în autoturismele personale, nu numai în cele de serviciu, dacă în acestea se află minori sau femei însărcinate.
Premierul Dacian Cioloș a transmis, recent, Parlamentului, o scrisoare în care cere urgentarea adoptării în plenul comun a unei Directive a Consiliului UE, amânată de patru ori din cauza lipsei de cvorum în Parlament, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul arătând că România este ultimul stat care nu a dat vot, iar Comisia Europeană nu poate propune rectificarea de buget pentru statele membre UE.
Guvernul a aprobat în cele din urmă ordonanța de urgență prin care transpune ultima directivă a creditelor ipotecare. Băncile sunt obligate să caute soluții pentru reducerea poverii financiare în cazul debitorilor cu probleme, înainte să recurgă la executarea silită. De aceste prevederi vor beneficia, însă, doar cei care iau credite de acum înainte.
Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților ar putea finaliza în termen de două săptămâni întocmirea raportului final, care ulterior să fie adoptat de deputați, în cazul proiectului de lege care reglementează noile condiții de vânzare a produselor de tutun, stabilite la nivelul Uniunii Europene.
Una dintre cele mai importante companii producătoare de țigarete din România, British American Tobacco (BAT), și-a anunțat disponibilitatea de a colabora cu Guvernul și Parlamentul pe tema Directivei tutunului pentru a evita posibile penalități din partea Uniunii Europene, însă a avertizat că îi sunt necesare trei luni pentru modificarea proceselor de producție.