Strategia grecilor de la PPC prevede retragerea din exploatare până în 2028 a unor termocentrale pe cărbune de 3 GW, coroborată cu punerea în funcțiune de unități de producție de energie regenerabilă de 5 GW, până în 2026.
Alexandrion Group, înființat în 1994, are două unități de producție în România, la Rădăuți, în județul Suceava, precum și la Ploiești, în Prahova, birouri și filiale în Cipru, Brazilia, Grecia și SUA, o rețea de distribuție internațională care acoperă peste 50 de țări, precum și hotelul New Montana din Sinaia. În 2021, potrivit propriilor declarații, grupul a avut o cifră de afaceri globală de circa 1,3 miliarde lei.
Fondul de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a strâns 5 milioane de euro de la investitori pentru construcția de parcuri solare în România și Polonia.
România a obținut o finanțare suplimentară de 1,1 miliarde de euro din Fondul pentru modernizare al UE, bani ce vor fi investiți în noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, în proiecte de încălzire urbană și de infrastructură de gaz, pentru a înlocui energia pe bază de cărbune.
Engie România, parte a grupului francez de energie și utilități omonim, s-a înțeles cu proprietarii cehi ai unui parc fotovoltaic din vestul țării să le preia businessul, relevă date analizate de Profit.ro.
Producătorul de energie electrică regenerabilă Enel Green Power România, una dintre companiile locale ale grupului italian omonim ce va intra în posesia grecilor de la PPC, avansează cu proiectul eolian bănățean de peste 500 MW preluat în urmă cu 2 ani de la omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark.
În prealabil, în zona amplasamentului va fi ridicat un turn meteorologic pentru măsurători de vânt.
Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, a obținut autorizația de înființare a centralei fotovoltaice de 2,7 MW, care urmează să deservească stația de pompare Sud. Potrivit unor date prezentate anterior de Profit.ro, investiția este estimată la peste 2,5 milioane euro.
Conform țintelor ambițioase pe care România trebuie să le atingă, investițiile în producția de energie regenerabilă sunt, în primul rând, o obligație, spune, la Conferința Maratonul Energiei de la PROFIT NEWS TV, Dana Daraban, director executiv, Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Așadar, intrarea în sistem a acestor resurse pentru producerea de energie regenerabilă depinde de investițiile care se fac în infrastructura de transport și distribuție.
Investitorii în decarbonare industrială trebuie protejați față de importurile de produse de profil mai ieftine, provenite din țări care nu impun industriilor lor aceleași costuri de mediu precum Europa, a declarat președintele pentru Europa al grupului-mamă, totodată președinte al Consiliului de Administrație al Liberty Galați, Ajay Aggarwal, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV.
Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, are în derulare un număr de 4 proiecte de construire de unități de producție de energie fotovoltaică, cu putere instalată însumată de peste 3,2 MW și costuri totale estimate ce depășesc 3 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Stațiunile de cercetare agricolă din subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" (ASAS) își vor putea concesiona terenurile pentru proiecte de producție de energie regenerabilă.
Creșterea producției de energie regenerabilă, și nu subvențiile, reprezintă cheia pentru scăderea prețului electricității pentru sectoarele industriale mari consumatoare de energie din Germania, a afirmat cancelarul Olaf Scholz, transmite Reuters.
Dezvoltatorul american de proiecte de energie regenerabilă Ameresco, printre cei mai mari integratori de tehnologii ecologice, vrea să își extindă prezența în Europa, vizând proiecte cu o capacitate totală de peste 1,5 GW, inclusiv în România.
Executivul de la București a aprobat miercuri, prin Hotărâre, Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, semnat la București la 17 decembrie 2022.
Future PV SRL, subsidiara românească a unui joint-venture înregistrat în Turcia, DEFIC Globe Enerji, are în plan construirea a două parcuri fotovoltaice în Caracal, județul Olt, relevă date analizate de Profit.ro.
Dezvoltatorul de proiecte de producție de energie regenerabilă Aukera, controlat de compania de investiții AtlasInvest a miliardarului olandez Marcel van Poecke, președinte non-executiv al diviziei Carlyle International Energy Partners (CIEP) a gigantului american de asset management Carlyle, are în derulare un proiect de construire a unei capacități de producție de hidrogen verde în România.
Producția de energie în Uniunea Europeană este repartizată pe diferite surse de energie precum combustibili solizi, gaze naturale, țiței, energie nucleară și energie regenerabilă cum ar fi biomasa, hidro, solară și eoliană, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Țările Uniunii Europene nu se înțeleg dacă să permită sau nu ca energia nucleară să contribuie la îndeplinirea obiectivelor lor în materie de energie regenerabilă, iar disputa amenință să întârzie una dintre principalele politici climatice ale UE, relatează Reuters.
Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust, care anul trecut a vândut complexul de afaceri Expo Business Park din București pe 114 milioane euro, prin ceea ce a reprezentat a treia tranzacție ca valoare din 2022, pregătește o nouă investiție în producția de energie regenerabilă.
Comisia Europeană a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) că alocările de fonduri UE prin programul REPower EU, de creștere a independenței energetice a Uniunii în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei, prin care România poate accesa peste 1,4 miliarde euro, trebuie să respecte regulile ajutorului de stat, să fie efectuate prin proceduri competitive și să nu se limiteze la selectarea directă a anumitor companii, se arată într-un document guvernamental.
O subsidiară locală a diviziei de dezvoltare și construcție de centrale de producție de energie solară și unități de stocare de electricitate a conglomeratului industrial grec Mytilineos pregătește construirea în România a unui nou parc fotovoltaic, cu putere instalată de aproape 74 MW.
Producătorul de țevi fără sudură cu diametre mici Silcotub, una dintre cele mai importante companii industriale din România, controlată de gigantul multinațional Tenaris, listat la bursele din New York și Milano, intenționează să își construiască un parc fotovoltaic la oțelăria pe care o operează la Călărași.
Organizațiile profesionale ale industriei energiei regenerabile au atras atenția de mai demult că limita de 50 de hectare riscă să blocheze dezvoltarea sectorului.
Lucrările de construire de unități de producție și stocare de energie regenerabilă și hidrogen, plus cele de edificare de elemente de infrastructură necesare conectării acestora la rețea, vor putea fi autorizate și fără documentații de urbanism și amenajarea teritoriului, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Senat.