Subsidiarele grupului elen Eurobank din România, printre care și Bancpost, au vândut către Kruk și International Finance Corporation (IFC), parte a Băncii Mondiale, un portofoliu de credite de consum neperformante în valoare nominală de 597 de milioane de euro și o valoare contabilă de 170 de milioane de euro. În tranzacție sunt prinse circa 180.000 de credite, anunță Kruk într-un comunicat.
Bancpost a revenit pe plus în 2015, cu un profit net de 35,2 milioane de lei în decembrie, la aproape jumătate din profitul net de 65,8 milioane de lei înregistrat la nouă luni. Banca nu mai făcuse profit anual din 2010.
Postbank, subsidiara Eurobank din Bulgaria, a finalizat cu succes achiziționarea operațiunilor filialei bulgare a Alpha Bank, transmite Novinite.
Acțiunile europene au înregistrat creșteri în prima parte a ședinței de luni, sprijinite, în principal, de titlurile din sectorul bancar, transmite MarketWatch.
Holdingul canadian Fairfax Financial a ajuns la un acord cu banca elenă Eurobank Ergasias pentru preluarea unei participații de 80% la asiguratorul Eurolife ERB Insurance Group, inclusiv a activităților pe piața de asigurări din România, în schimbul a 316 milioane de euro. Tranzacția urmează să fie încheiată până la finalul primului trimestru din 2016.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va achiziționa acțiuni în valoare totală de maxim 250 milioane euro la cele mai mari patru bănci elene, Alpha Bank, Eurobank, National Bank of Greece și Piraeus, prezente și pe piața din România, în cadrul procesului de recapitalizare al instituțiilor bancare, se arată într-un comunicat al BERD.
Grupurile elene Alpha Bank și Eurobank au anunțat duminică semnarea unui acord pentru transferarea subsidiarei Alpha din Bulgaria către Postbank, subsidiara Eurobank din Bulgaria, transmite site-ul ekathimerini.com.
Agenția de rating avertizează creditorii că vor suferi pierderi în cadrul procesului de recapitalizare