Au intrat în antreprenoriat din pasiune, fără niciun plan, iar acum dețin deja două proprietăți turistice în localitatea Biertan, unul dintre siturile UNESCO ale României. Soții Urian au inaugurat prima unitate de cazare în 2013, iar în 2020 au deschis și Casa Eva-Wagner.
Au început cursurile organizate de Academia Corobea.
Premierul ungar Viktor Orban a ironizat Parlamentul European, după scandalul de corupție în care sunt implicați mai mulți angajați ai instituției, inclusiv o vicepreședintă a PE.
Eva Kaili, vicepreședinta proaspăt sancționată a Parlamentului European, și alte trei persoane au fost arestate duminică și puse oficial sub acuzare în Belgia, în cadrul anchetei anticorupție ce vizează această instituție europeană, asupra căreia Qatarul ar fi încercat să-și exercite influența, a declarat pentru AFP o sursă judiciară.
Rețeaua de farmacii Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, controlat de cehii de la Penta Investments, preia cinci farmacii aparținând Eva Medical Farm, tranzacția fiind avizată de Consiliul Concurenței.
Piața asigurărilor din România este pe un trend stabil și, în pofida dificultăților provocate de pandemie, cifrele din acest an vor depăși cu 10-12% nivelul atins în 2008, înainte de criza financiară, respectiv de două miliarde de euro, a declarat la PROFIT TV Răzvan Rusu, fondatorul și directorul general al Leader Team Broker.
Firmele care dețin deja platforme de tranzacționare a gazelor sunt Bursa Română de Mărfuri (BRM), OPCOM controlată de Transelectrica și Humintrade a fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu. Doar primele două sunt funcționale, iar imensa majoritate a tranzacțiilor angro se derulează la BRM, la OPCOM încheindu-se din când în când deal-uri cu cantități mici pe piața spot, pentu ziua următoare.
Într-o singură lună, ianuarie, peste 35 de companii s-au retras sau le-a fost revocat dreptul de a activa pe piețele centralizate de energie administrate de OPCOM, tendința persistând și în februarie, când de pe OPCOM s-a retras inclusiv Gazprom Marketing & Trading Limited, companie membră a Gazprom Export, cu sediul la Londra.
Actrița și producătoarea Eva Longoria a cumpărat o vilă în Beverly Hills, pentru 13,5 millioane de dolari, și a pus în vânzare o proprietate în Hollywood Hills, evaluată la 14 milioane de dolari, pe care a achiziționat-o în urmă cu doi ani de la Tom Cruise, informează Variety.com.