Comisia Europeană a aprobat preluarea Ford România de către Ford Otosan din Turcia.
Uzina Ford din Craiova, vândută pe sute de milioane de euro. La cât poate ajunge tranzacția.
Ford Otosan, parteneriatul Ford și Koc Holding, a lansat în primul E-Transit, modelul complet electric care va intra în gama europeană de utilitare a mărcii americane. Modelul se produce în Turcia, în uzina în care au fost inițiate investiții de 2 miliarde euro.
Anunțul Ford privind vânzarea fabricii din Craiova către compania Ford Otosan, deținută de Ford și Koc Holding în părți egale, a surprins pe toată lumea, dar mai ales pe angajații uzinei, care spun că nu au fost consultați și informați înainte de anunțul oficial. „Sindicatul este surprins și șocat”, au spus agajații.
Ford a anunțat care sunt planurile pe termen mediu în Europa, într-un eveniment intitulat „Spring 2022”, în care au fost confirmate transferarea uzinei din Craiova către compania turco-americană Ford Otosan, precum și lansările a șapte vehicule electrice, din care trei vor fi produse la Craiova.
Ford a anunțat primele schimbări generate de marea reorganizare a companiei, care include separarea producției de vehicule electrice (Ford Model e), pe combustie (Ford Blue) și Ford Pro (vehicule comerciale). Una dintre consecințe este transferul uzinei din Craiova către Ford Otosan. Au fost anunțate și datele de producție pentru două modele electrice fabricate la Craiova.
Ford a decis ca modelul comercial Transit Custom, în varianta sa electrică, să fie construit în Turcia, la uzina pe care o deține în parteneriat cu Otosan.
Ford Otosan a anunțat vineri că firma va începe producția de măști, în contextul eforturilor autorităților din Turcia pentru a ține sub control pandemia de coronavirus (COVID-19), informează publicația Daily Sabah.