Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, s-a angajat să întărească controalele asupra investițiilor străine în companiile țării, pentru a proteja industriile strategice, transmite Bloomberg.
Temperaturile incandescente au afectat plantațiile de vie din sudul Franței atât de puternic încât este așteptată o scădere a producției, dar canicula ar putea duce la producerea unui vin de o calitate „excepțională”, a explicat viticultorul Jerome Volle pentru Reuters.
Dacă se confirmă primele estimări privind recolta actuală marcată de căldura mare, atunci pentru prima dată după foarte mulți ani, anul acesta Italia nu va mai fi cel mai mare producător mondial de vin, fiind depășită cantitativ de Franța, scrie cotidianul italian Il Sole 24 Ore, citat de Rador.
Marca Dacia a trecut cu bine printr-un episod de scădere pe piața auto din Franța, unde în luna iunie înregistra un ușor declin. În iulie, Dacia a cunoscut din nou o creștere foarte bună și și-a consolidat cota de piață, dar, aparent paradoxal, tendința este din păcate una de scădere.
Patruzeci de pompieri și mai multe autospeciale au plecat duminică, în Franța, pentru a acționa în cazul producerii unor incendii de pădure, iar misiunea acestora se va încheia în data de 16 august, când vor fi înlocuiți de alți 40 de pompieri.
Autoritatea franceză de supraveghere a confidențialității datelor, CNIL, este la curent cu proiectul Worldcoin al fondatorului ChatGPT, Sam Altman, și consideră că legalitatea colectării datelor biometrice ”pare discutabilă”.
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat duminică, la Beijing, că tăierea tuturor legăturilor economice cu China este "o iluzie", în contextul în care unele țări occidentale pun la îndoială dependența lor economică de gigantul asiatic.
Economia franceză a înregistrat o performanță surprinzător de robustă în al doilea trimestru al acestui an, înregistrând o creștere de 0,5% față de primul trimestru, a anunțat biroul de statistică, citat de agenția AFP.
Autoritatea de supraveghere antitrust al Franței a declarat că a emis o declarație de obiecție împotriva Apple, invocând îngrijorarea că aceasta ar fi putut încălca reglementările legate de utilizarea datelor utilizatorilor iPhone în scopuri publicitare, transmite Reuters.
Germania și Franța au început cel de-al treilea trimestru cu contracții ale activității economice în sectorul privat, problemele din industria prelucrătoare extinzându-se tot mai mult și în sectorul serviciilor.
Succesul post-Brexit al Franței în atragerea băncilor de la Londra la Paris a depășit așteptările, efectele fiind din ce în ce mai vizibile în balanța de plăți, a anunțat Banca Centrală, transmite Reuters.
În timp ce prețurile unor produse alimentare încep să scadă în Franța, cele ale sticlelor de alcool ar putea crește în curând cu câțiva cenți. Această idee este în prezent „pe masa” de negocieri, a confirmat marți pentru Le Figaro Ministerul Economiei. Deși rămâne în prezent la stadiul de simplu proiect, această inițiativă ar putea fi prezentată în septembrie, când Parlamentul va examina proiectul de lege privind finanțarea securității sociale pentru 2024.
Franța lansează un sistem de bonusuri pentru a-i convinge pe consumatori să își repare hainele și pantofii uzați în loc să le arunce și să cumpere altele noi, transmite BBC.
În lupta sa pentru reducerea poluării în capitală, Primăria Parisului urmează să impună taxe de parcare mai mari proprietarilor de SUV-uri, consilierii municipali vizând vehiculele „periculoase și greoaie”, relatează The Guardian.
Presiunile inflaționiste din Franța, a doua mare economie din Uniunea Europeană, continuă să se atenueze, în condițiile în care mai puține firme au majorat prețurile, iar unele chiar le-au redus, potrivit datelor băncii centrale a Franței.
Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a declarat că este ”foarte încrezător” că directorul general al Tesla, Elon Musk, va alege Franța pentru o investiție substanțială legată de producția de vehicule electrice în Europa, transmite Reuters.
Guvernul francez a interzis vânzarea și folosirea artificiilor - populare printre protestatari în timpul recentelor violențe urbane din țară - de către persoane fizice în timpul manifestărilor care vor avea loc de Ziua Națională, sărbătorită la 14 iulie, transmite AFP.
Vânzările de automobile Dacia pe piața din Franța au înregistrat un declin important în luna iunie, astfel că performanța mărcii pe prima jumătate a anului s-a diminuat, dar rămâne una semnificativă, comparativ cu anul anterior.
Datoria publică a Franței a depășit pentru prima dată pragul simbolic de 3.000 de miliarde de euro în primul trimestru, ajungând la 112,5% din produsul intern brut (PIB), față de 111,8% la sfârșitul lui decembrie 2022, a anunțat vineri dimineață institutul de statistică INSEE, potrivit Le Figaro.
Huawei va investi 200 de milioane de euro în noua fabrică din Alsacia, Franța, numită „Huawei European Wireless Factory”. Aici se vor produce principalele echipamente care alcătuiesc stațiile de bază wireless pentru toate generațiile de tehnologie, inclusiv 3G, 4G și 5G, destinate pieței europene.
Danone și Kellogg se numără printre cele 75 de companii de bunuri de larg consum cărora autoritățile franceze le-au cerut să reducă prețurile, potrivit unei liste văzute de Reuters pe care guvernul Franței o folosește pentru inițiativă, potrivit unor surse citate de Reuters.
Exporturile franceze de băuturi spirtoase au scăzut cu 20% în primul trimestru al anului, după ce au crescut în 2022, în condițiile în care inflația i-a determinat pe consumatorii din întreaga lume să renunțe la alcoolul scump, a anunțat marți Federation Francaise des Spiritueux (FFS), scrie Reuters.
Guvernul francez urmează să scadă de la 18 la 17 ani vârsta de examinare în vederea obținerii permisului auto, anunță marți Élisabeth Borne la publicația online Brut, o dispoziție care urmează să intre în vigoare în ianuarie 2024, precizează șefa Guvernului, relatează AFP.
Guvernul ia în considerare reducerea vârstei minime pentru obținerea permisului de conducere la 17 ani, transmite franceinfo. Măsura ar urma să fie anunțată săptămâna viitoare de Elisabeth Borne, când va prezenta planul guvernului pentru tineri.
Președintele Emmanuel Macron a anunțat că intenționează să mute în Franța producția a circa 50 de medicamente esențiale, pentru ca sistemul de sănătate să poată face față penuriilor de produse de largă utilizare cum ar fi antibioticele sau chiar paracetamolul.