Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, care de anul trecut a intrat mai agresiv pe segmentul de piață al consumatorilor casnici în perspectiva dereglementării prețurilor pentru aceștia, inclusiv după "semnale" în acest sens ale șefului Ministerului Energiei, acționarul său majoritar, spune că nu mai face față logistic cererilor persoanelor fizice care vor să încheie contracte de furnizare concurențiale și ia în calcul fie automatizarea, fie externalizarea procesării acestor cereri.
Piața energiei electrice se transformă începând cu 1 ianuarie 2021, odată cu liberalizarea prețurilor, moment care va aduce schimbări și beneficii pentru clienți. La fel ca în cazul liberalizării pieței gazelor naturale, este esențial ca fiecare consumator să aleagă furnizorul în cunoștință de cauză, astfel încât o ofertă atractivă pe termen scurt să nu devină o povară pe termen mediu. Sunt câteva criterii esențiale pe care clientul trebuie să le urmărească pentru ca furnizorul ales să devină un partener de încredere
Unul dintre cei mai bogați și influenți oameni de afaceri din Kazahstan, cu avere estimată de Forbes la peste jumătate de miliard de doari, implicat în industria de hidrocarburi a statului central asiatic, inclusiv în colaborarea acesteia cu gigantul rus de stat Gazprom, dar și în petrochimie, turism, fast food sau fotbal, intră pe piața românească a gazelor naturale ca asociat minoritar direct al unei companii locale de profil, relevă date analizate de Profit.ro.
ANRE acuză E.ON Gaz Furnizare că, în urmă cu 2 ani, în toamna lui 2018, a "conspirat" cu compania-soră E.ON Energie pentru a "simula" o tranzacție liberă neprestabilită de cumpărare angro de gaze de la aceasta la o licitație derulată pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la care putea participa orice jucător interesat din piață, în cantitate de 405.000 MWh și la prețul de 108 lei/MWh (în total 43,7 milioane lei), tranzacție ale cărei detalii fuseseră de fapt prestabilite prin e-mail de managerii celor două companii.
Centrala CET Grivița, producătorul de energie termică furnizor al sistemului centralizat de încălzire din București controlat de Consiliul Local al Sectorului 1 al Capitalei, care asigură agent termic pentru cartierele Giulești, Crângași, Calea Griviței, Mihalache, Pajura și Bucureștii Noi, nu a funcționat timp de 7 luni anul trecut, din cauza unei defecțiuni, iar acum se află în proces de extindere și modernizare, îngreunat de pandemia de coronavirus, potrivit informațiilor Profit.ro.
Gigantul german de energie și utilități E.ON a unificat cei doi furnizori de gaze naturale pe care îi deține în România, prin absorbirea E.ON Gaz Furnizare, specializat în furnizare pentru clienții casnici reglementați, de către E.ON Energie, furnizor de gaze pentru consumatorii de gaze din piața liberă, dar și de curent electric, fiind furnizor de energie de ultimă instanță în estul României, în zona de rețea operată de distribuitorul Delgaz Grid din același grup E.ON, informatie anunțată de Profit.ro în această vară.
Electrica Furnizare anunță existența unei tentative de phishing prin intermediul căreia clienții sunt notificați cu privire la emiterea unor facturi și îndemnați să facă plata acestora prin accesarea unui link reprezentând un număr de cont.
Practic, se va referi la situația de dinainte de toamna lui 2017, când din E.ON Energie s-a desprins E.ON Gaz Furnizare, care a preluat activitatea de furnizare de gaze către consumatorii reglementați casnici, tocmai din cauza faptului că cele două piețe, de gaze și de energie pentru populație, se aflau la acel moment în stadii diferite de liberalizare.
Operatorul de furnizare și distribuție de energie electrică Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Economiei, cu circa 48% din acțiuni, a revenit pe profit în primul trimestru din 2020, cu un rezultat net pozitiv de peste 80 milioane lei, de la pierderea de 40,9 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
România este, alături de Belgia, principala piață europeană, cu excepția Franței, care a avut o contribuție importantă asupra rezultatelor grupului francez Engie în 2019. Rezultatele financiare din Europa (excluzând Franța) au evoluat pozitiv cu 2,4% în 2019, creștere organică ce include și efectul de curs valutar, “determinată în principal de activitățile de furnizare din România și Benelux”, precizează compania în raportul financiar pe anul trecut.
Grupul Enel a realizat un profit net înaintea de plata dobânzilor și impozitelor de 25 de milioane de euro în România în primul trimestru al acestui an comparativ cu pierderea de 10 milioane de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a evoluției pozitive a segmentului de furnizare.
Crizele, precum cea actuală, pot aduce pierderi considerabile marilor companii, însă le pot pune și în fața unor oferte de achiziții care nu pot fi refuzate. Un exemplu în acest sens este Romgaz, care va avea de suferit de pe urma carantinării economiei și populației, compania reducând-și deja producția cu 15% în luna aprilie, dar care intenționează să profite de problemele mult mai grave cu care se confruntă micile companii și să intre pe piața de furnizare a gazelor prin achiziția unei astfel de companii.
Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale din cadrul Grupului Electrica, susține Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta prin acordarea unei sponsorizări în valoare de 30.000 euro în vederea achiziționării de aparatură medicală.
Companiile de distribuție și furnizare de electricitate deținute în România de grupul italian de energie și utilități Enel România donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Național de Boli Infecțioase - prof. Dr. Matei Balș, se arată într-un comunicat al Enel România
Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale din cadrul Grupului Electrica, a anunțat vineri că a decis să prelungească suspendarea temporară a activităților care presupun interacțiunea directă cu clienții până la data de 31 martie 2020, în concordanță cu măsurile adoptate de autorități, în contextul epidemiologic actual.
Justiția a blocat o măsură dispusă de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) în decembrie anul trecut, prin care a fost suspendată autorizația de mediu în baza căreia Compania de Apă Oltenia SA, cel mai important operator de serviciu public de apă potabilă și canalizare din județelul Dolj, furnizează apă locuitorilor comunei Bârca, cu circa 1.700 de locuitori. Autorizația a fost suspendată din cauza neremedierii unor probleme apărute la stația de epurare a apelor uzate din localitate și nu la sistemul de alimentare cu apă potabilă, însă autorizația de mediu acoperă ambele activități, astfel că suspendarea ei le afectează pe amândouă.
Compania Premier Energy, deținută indirect de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia și proaspăt nou proprietar al PRO TV, a fost sancționată cu o amendă în valoare de 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane euro) de către Consiliul Concurenței, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deținut licență de distribuție.
Compania Premier Energy, deținută indirect de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia și nou proprietar al PRO TV, care a preluat oficial, recent, operarea rețelei de distribuție, precum și furnizarea în regim reglementat, dar și de ultimă instanță, a gazelor naturale în orașul Otopeni, susține că fostul distribuitor și furnizor din oraș, Otto Gaz, care și-a pierdut licențele de funcționare, a refuzat să îi pună la dispoziție documentele necesare operării sistemului de distribuție a gazelor, racordării clienților la rețea, precum și citirii consumului și facturării gazelor naturale.
Acționarii Romgaz, producătorul de gaze controlat de statul român, au respins în AGA extraordinară un proiect pe care tot ei îl aprobaseră de principiu în ianuarie, în timpul mandatului Guvernului PSD Dăncilă, acela ca Romgaz să se asocieze cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută integral de ministerul de resort, și să înființeze împreună o companie de furnizare de gaze naturale și energie care să se bată cu marii jucători privați din industrie.
Fostul operator concesionar al serviciului de distribuție gaze din Otopeni, Otto Gaz, totodată fost furnizor pentru clienții din piața reglementată, a pierdut pe 29 noiembrie, în primă instanță, procesul în care cerea suspendarea deciziei ANRE din septembrie prin care i s-au retras licențele de distribuitor și furnizor de gaze, decizie care a intrat în vigoare pe 2 decembrie.
Statele Uniunii Europene au susținut vineri o politică fermă în selectarea furnizorilor de echipamente 5G, inclusiv verificarea legislației interne la care sunt supuși, o posibilă lovitură pentru liderul global al pieței de profil, grupul chinez Huawei Technologies, transmite Reuters.
Grupul Electrica SA, cel mai mare furnizor de energie din România, și-a majorat volumul de energie furnizată în primele 9 luni ale anului cu 8,7%, în principal ca urmare a volumului mai ridicat furnizat pe piața concurențială, care a crescut cu 17%.
Compania Premier Energy, deținută indirect de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia și proaspăt nou proprietar al PRO TV, ar putea prelua furnizarea în regim reglementat a gazelor naturale în orașul Otopeni, business pe care îl "țintea" de mai demult.
Firmele care dețin deja platforme de tranzacționare a gazelor sunt Bursa Română de Mărfuri (BRM), OPCOM controlată de Transelectrica și Humintrade a fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu. Doar primele două sunt funcționale, iar imensa majoritate a tranzacțiilor angro se derulează la BRM, la OPCOM încheindu-se din când în când deal-uri cu cantități mici pe piața spot, pentu ziua următoare.
În primăvară, o componentă a turbinei CET Grivița s-a defectat, ceea ce a condus la livrarea deficitară a apei calde de consum în anumite zone din sectoarele 5 și 6. Potrivit autorităților, avaria a coincis parțial cu trecerea termoficării bucureștene de la regimul de iarnă la cel de vară, moment în care 2 dintre cele 4 CET-uri ale ELCEN, principalul furnizor de agent termic al RADET, au fost oprite.