Președintele american în exercițiu Donald Trump a grațiat 15 condamnați și a comutat pedepsele altor cinci - inclusiv în cadrul anchetei cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016 și în scandalul societății private de securitate Blackwater în Irak, măsuri susceptibile să declanșeze noi controverse, în contextul în care miliardarul refuză în continuare să-și recunoască înfrângerea în alegerile prezidențiale de la 3 noiembrie de către Joe Biden și urmează să plece de la Casa Albă în mai puțin de o lună de zile, relatează AFP.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins, marți, în unanimitate, proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, joi, propunerile legislative de revizuire a Constituției inițiate de PNL și USR, pe de-o parte, și de PSD-ALDE, pe de altă parte. Unul dintre motive ține de faptul că interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție este neconstituțională.
Președintele american Donald Trump l-a grațiat miercuri pe fostul magnat al presei Conrad Black, care fusese condamnat în 2007 în SUA pentru fraudă și obstrucționarea justiției la o pedeapsă de șase ani și jumătate de închisoare, din care a executat trei ani și jumătate, a anunțat Casa Albă.
RISE Project dezvăluie o discuție de pe grupul de WhatsApp al PSD din noaptea în care a fost aprobată OUG 13, în cursul căreia Liviu Dragnea cere ca președinții de organizații să se pregătească pentru ”un miting pentru apărarea României”.
Grațierea pedepselor pentru mită și trafic de influență a fost respinsă, joi, în Comisia juridică a Senatului, după ce PNL și USR au cerut reluarea votului dat miercuri.
Aproximativ 1.000 de persoane protestază miercuri seara în fața Guvernului față de decizia Comisiei juridice a Senatului de a grația inclusiv persoane condamnate pentru fapte de corupție. Manifestanții s-au instalat în Piața Victoriei, iar circulația în zonă a fost blocată de polițiști. În fața Guvernului a fost format un cordon de jandarmi.
Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi ”pentru” (PSD și ALDE) și 3 ”împotrivă” (PNL, USR și UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Șerban Nicolae și Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind grațierea, prin care cei condamnați la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influență sau cumpărare de influență urmează să fie grațiați sub rezerva achitării prejudiciului.
Un procent de 75% dintre cele 278 de sesizări penale trimise de Curtea de Conturi către DNA și parchete în perioada 2005-2015 în urma unor acțiuni de control și soluționate de procurori până în 2016 inclusiv, cele mai multe vizând suspiciuni de abuz în serviciu la diverse instituții și companii de stat, au avut ca deznodământ clasarea cauzelor, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților.
Ancheta în cazul Ordonanței 13 continuă în legătură cu comiterea de infracțiuni, dar nu poate continua asupra aspectelor de oportunitate și legalitate, a declarat, sâmbătă, ministrul Justiției, Tudorel Toader, la Digi 24, preluată de News.ro, referindu-se la motivarea CCR privind conflictul juridic dintre DNA și Guvern. Ministrul a precizat că a prezentat Comisiei de la Veneția, al cărei membru titular este, un raport privind evoluțiile constituționale și legislative recente din România.
Peste 4.000 de oameni protestează, la ora transmiterii acestei știri, în Piața Victoriei și scandează "DNA să vină să vă ia”, "Noaptea, ca hoții” și "Zi de zi aici vom fi”. Circulația rutieră în Piața Victoriei a rămas deschisă doar prin fața sediului Guvernului spre Bulevardul Aviatorilor, celelalte străzi adiacente fiind închise.
În Piața Victoriei din Capitală se află, la această oră, aproximativ 2.000 de oameni, care scandează "Demisia", "DNA să vină să vă ia" și poartă pancarte pe care scrie: "Grindeanu, du-te după Iordache", "Jos guvernul mafiot PSD-ALDE". Circulația a fost blocată atât dinspre Bulevardul Kiseleff, cât și spre Șoseaua Titulescu și Calea Victoriei. În acest moment se mai poate circula doar prin fața Guvernului, spre Calea Aviatorilor.
Protestele din România au adus țara în centrul atenției lumii, scrie The New York Times, care prezintă poveștile mai multor români care le-au împărtășit jurnaliștilor americani experiențele lor în privința corupției și de ce au ieșit în stradă.
Peste 3.000 de persoane protestează, la această oră, în Piața Victoriei din Capitală, circulația fiind blocată spre Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff și Șoseaua Nicolae Titulescu. Manifestanții fluieră, huiduie și strigă: "La închisoare, nu la guvernare", "Hoții", "Demisia", "Nu plecăm", "Anticipate".
Peste 10.000 de oameni protestează, la această oră, în Piața Victoriei din Capitală. Manifestanții fluieră, suflă în vuvuzele și scandează: "Anticipate", "Jos Guvernul", "DNA să vină să vă ia", "PSD, ciuma roșie", "Zi de zi aici vom fi", "Rușine să vă fie". Circulația spre Calea Victoriei și Bulevardul Titulescu a fost oprită.
Autoritățile au blocat circulația rutieră pe Bulevardul Magheru în scopul de a proteja retragerea protestatarilor din Piața Victoriei, o mașină și un echipaj de Poliție fiind instalate în acest scop la intersecția cu strada George Enescu.
Peste 160.000 sunt în Piața Victoriei, cer demisia Guvernului, scandează "Nu renunțăm”, "Nu cedăm”, "Suntem aici până abdici” și au pancarte pe care scrie "Guvern de oameni reci te rugăm frumos să pleci” și "Nu ne păcăliți, rămânem uniți”.
Protestatarii care au plecat în marș au ajuns la Universitate, unde scandează "Hoții” și „PSD, ciuma roșie”. Zeci de oameni au ieșit la ferestre, iar cei pe lângă care trec îi aplaudă. Manifestanții din primul rând afișează un banner mare pe care scrie”Democrație, integritate, nu imunitate!”, iar un bărbat care stă în fața coloanei scandează la microfon "Altă întrebare? La închisoare", transmite News.ro.
Deputatul Liviu Pleșoianu a anunțat, pe facebook, că social-democrații vor organiza un miting de susținere a guvernului Grindeanu în cursul săptămânii viitoare, manifestația urmând să aibă loc în cursul săptămânii viitoare.
Circa 80.000 de oameni se află, la ora transmiterii acestei știri, în fața Guvernului. Manifestanții scandează "Noaptea,ca hoții" și "România, trezește-te", în timp ce aceleași mesaje sunt proiectate, cu lasere, pe unul dintre blocurile din Piața Victoriei.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat că a decis să conteste la Curtea Constituțională ordonanța Guvernului care schimbă Codul Penal.
Bucureștenii au protestat pentru a treia zi consecutiv în Piața Victoriei din Capitală, unde numărul manifestanților a ajuns la 80.000. Protestatarii au scandat ”DNA să vină să vă ia", "Mâine dimineață radem o mustață", "Abrogați și demisionați!","Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta", "Comunismul n-a murit/ Este Dragnea travestit". La ora transmiterii acestei știri, manifestanții au început să plece, iar în piață mai sunt aproximativ 5.000 de oameni.
O sală de fitness a lansat, joi, o ofertă inedită participanților la protestele din aceste zile, aceștia urmând să aibă acces gratuit la o ședință de pregătire dacă dovedesc faptul că au parcurs 10.000 de pași la manifestații.
Gruparea Peluza Cătălin Hâldan a suporterilor echipei Dinamo București neagă, într-un mesaj postat pe Facebook, relatările din presă potrivit cărora membrii acesteia ar fi participat în mod organizat la violențele de la protestul din Piața Victoriei din seara zilei de 1 februarie și că ar fi fost plătiți pentru asta.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu, a anunțat, joi, că demisionează din Guvern pentru că "nu împărtășește" demersul de modificare a Codului Penal întreprins de executiv. Jianu susține că avea pregătită demisia încă din seara ședinței de Guvern în care a fost adoptată OUG de modificare, însă a amânat decizia sperând că inițiatorii acesteia își vor reconsidera poziția.