Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că primul lot din A7 (Tronsonul Ploiești-Buzău) are câștigător desemnat, contractul având o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA).
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost dat ordinul de începere pentru construcția Variantei de ocolire Beclean, județul Bistrița-Năsăud.
Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a transmis, după întâlnirea cu delegația americană condusă de Kevin McCarthy, liderul minorității Republicane din Camera Reprezentanților, că portul Constanța a devenit cel mai important port la Marea Neagră. El a menționat că fuxul de mărfuri transportate a crescut constant de la declanșarea conflictului din Ucraina iar România are șansă de a valorifica inclusiv potențialul feroviar al portului.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că drumul expres dintre Craiova și Lugoj va fi împărțit în patru loturi. El a declarat că realizarea studiilor de fezabilitate pentru acest drum va dura mai puțin de doi ani.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost reluată licitația pentru construirea Lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, după ce licitația anteroară, câștigată de o asociere din Turcia, a fost declarată neconformă.
Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, afirmă că săptămâna viitoare, cel mai târziu, va fi aprobat în Guvern indicele în baza căruia se recalculează costurile pentru lucrările de infrastructură ale căror beneficiari sunt autoritățile publice. "Altfel, e o certitudine că aproape toate șantierele, la ritmul în care au crescut prețurile în România, că vorbim de fier, de combustibil, de ce vreți dvs, se vor închide”, explică ministrul.
Lucrările la podul suspendat de la Brăila au ajuns la un stadiu fizic de 60%, iar constructorii au dat asigurări că până la sfârșitul anului se va putea circula pe el, a scris pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, informează Agenția de presă Rador.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a arătat extrem de nemulțumit de stadiul lucrărilor la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, avertizând constructorul că a schimbat legea și poate rezilia contractul.
Proiectul de buget pentru compania CFR Călători prevede o creștere a prețului la bilete cu 20%, de la 1 iulie, însă acest lucru trebuie aprobat de Guvern, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la un eveniment de specialitate.
Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, o serie de modificări la Legea achizițiilor publice, după cum a anunțat în premieră vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, în emisiunea Talk News de la PROFIT NEWS TV, la momentul lansării în dezbatere publică a pachetului de modificări.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, la Timișoara, că nu a putut interveni în licitația pentru tronsonul de 10 kilometri al autostrazii Lugoj-Deva, licitație care a fost anulată din cauza unor neconformități legate de oferta firmei. Grindeanu este de părere că banii din PNRR pentru acest tronson nu vor fi pierduți, dacă va fi adoptată noua lege a achizițiilor publice, pusă în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor, și care scurtează termenele.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că au fost depuse trei oferte pentru ultima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, el arătând că ”constructorii români, austrieci, spanioli, italieni și turci care concurează pentru Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, vor avea la dispoziție maxim 14 luni pentru proiectare și 59 de luni pentru execuție, după semnarea contractului”.
Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a lansat astăzi pachetul de modificări pentru licitațiile publice, anunțat în prealabil, în emisiunea Talk News de la PROFIT NEWS TV.
Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor a anunțat, în emisiunea Talk News de la PROFIT NEWS TV, că a avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, în urmă cu o zi, la solicitarea sa, în care i-a prezentat propunerile sale de modificare a cadrului legal privind achizițiile publice, la care a lucrat în ultimele trei săptămâni în Ministerul Transporturilor. Grindeanu a anunțat că va prezenta proiectul în ședința coaliției, săptămâna viitoare, și a precizat că ”nu am dus lipsă de bani în toată aceatsă perioadă, însă nu am știu cum să îi cheltuim”. El a mai atras atenția că suma pentru revendicări, în contracte, la CNAIR, ajunge la 1 miliard de euro, ceea ce arată că acest cadru legal e prost.
Lucrările pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, între Craiova și Robănești (județul Dolj), au fost reluate, iar stadiul fizic a ajuns la aproape 43%, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Vicepreședintele asociației "Împreună pentru A8", Cătălin Urtoi anunță că a devenit consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, el afirmând că săptămânal îi va prezenta ministrului evoluția proiectelor de infrastructură din Moldova. Urtoi a mai fost consilier și în perioada cât ministru al Transporturilor a fost liberalul Lucian Bode. El nu a fost remunerat pentru acea activitate, fiind doar consilier onorific.
Vicepremierul Sorin Grindeanu a fost confirmat cu COVID-19, au precizat surse politice pentru News.ro. Membrii Cabinetului condus de Nicolae Ciucă s-au testat PCR înainte de deplasarea la Chișinău, unde vineri are loc ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova. Ministrul Transporturilor și-a anulat tot programul și a intrat în izolare.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă, după o vizită pe șantierul centurii Timișoara Sud, că este nemulțumit de evoluția lucrărilor și a cerut ca proiectul să fie monitorizat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. "În două săptămâni s-au montat doar 22 de grinzi!", arată Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că se fac demersuri pentru ca între Timișoara și Belgrad să fie într-adevăr o autostradă, și nu un drum expres ori o șosea de mare viteză, așa cum a găsit în realitate traseul în documentele de la Ministerul Transporturilor. Potrivit lui Grindeanu, acest proiect se află în Masterplanul de transporturi pentru România, aprobat de Comisia Europeană, și urmează ca în primăvară să se semneze un acord bilateral cu partea sârbă.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță, după ce CFR a lansat în licitație un contract pentru întreținerea a 1.461 de km de infrastructură feroviară, că ani de zile infrastructura feroviară a fost ignorată, iar această abordare greșită trebuie să înceteze.
Protocolul de colaborare pentru construcția metroului Cluj-Napoca - Florești a fost semnat, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță că a semnat două contracte de finanțare pentru modernizarea Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureș, în valoare totală de 149 de milioane de lei. Obiectivul este inclus în Master Planul General de Transport și trebuie finalizat până în luna decembrie 2023.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a avut o întrevedere joi cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, David Muniz, în cadrul căreia cei doi au discutat, printre altele, despre securitatea rețelelor 5G și despre restructurarea companiei TAROM.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță, joi, că a fost aprobat Programul Investițional, care stabilește prioritățile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, în valoare de 72,7 miliarde de euro. Programul prevede necesitatea realizării a 6.624.1 km de rețea rutieră dr și realizarea a peste 3.000 de kilometri de cale ferată.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat descentralizarea unor proiecte de investiții, privind variantele de ocolire și drumurile expres, care vor fi tramsmise spre realizare autorităților locale iar Ministerul va plăti la final lucrările. El a criticat și termenele pentru realizarea unor obiective, despre care a spus că sunt de ”noaptea minții”, în condițiile în care doar studiile de fezabilitate au termene de 4 ani.