Ministerul chinez al Comerțului a lansat, duminică, o anchetă antidumping privind copolimerii POM, un plastic tehnic, importați din UE, Statele Unite, Japonia și Taiwan, relatează Reuters, citată de News.ro.
Producătorii de mașini, guvernele și Comisia Europeană sunt din ce în ce mai îngrijorați de mașinile chinezești alimentate cu baterii, dar există o altă amenințare pentru transport: autobuzele electrice urbane, relatează Politico.
Președintele SUA, Joe Biden, urmează să anunțe noi tarife pentru China de săptămâna viitoare, care vizează sectoare strategice, inclusiv o majorare majoră a taxelor vamale pentru vehiculele electrice (EV), potrivit unor trei persoane familiarizate cu problema, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Acțiunile producătorului chinez de vehicule electrice Zeekr au crescut vineri, la New York, cu aproape 35% față de prețul din oferta publică inițială, acesta fiind primul debut major pe piața din SUA al unei companii cu sediul în China din 2021, transmite Reuters.
Exporturile României au scăzut cu 3,7%, la 22,946 miliarde euro, în primele trei luni ale anului, iar importurile au scăzut cu 3,2%, la 29,645 miliarde euro, față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Deficitul balanței comerciale a scăzut cu 1,5% față de perioada similară a anului trecut.
Agenția vamală din China a publicat date care arată că exporturile au crescut conform așteptărilor în aprilie, în timp ce avansul importurilor, de peste 8%, a depășit estimările, potrivit CNBC.
Exporturile României au scăzut cu 0,1% în primele două luni ale anului, la 15,042 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 1,2%, la 19,184 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Deficitul balanței comerciale este mai mic cu 5,2% față de anul trecut.
Republica Moldova a pierdut în primă instanță un proces deschis în justiția românească, prin care încearcă să scape de o datorie istorică de zeci de milioane de dolari rămasă neachitată, pentru importuri de energie electrică de la România efectuate acum un sfert de secol, în anii 1999-2000.
Soția unui magnat ucrainean suspectat de corupție și delapidare, pe care Statele Unite încearcă de 10 ani să-l extrădeze din Austria, țară pe care i se interzice să o părăsească, fost jucător major pe nișa importurilor de gaze naturale din Rusia ale Ucrainei și apropiat al fostului președinte pro-rus Viktor Ianukovici, a preluat o firmă din România ce dezvoltă un proiect de construire a unui parc fotovoltaic, relevă date analizate de Profit.ro.
China a promis că va importa mai multe servicii și produse de înaltă calitate din Franța, după ce investigația Comisiei Europene asupra industriei chineze de vehicule electrice (EV), sprijinită de autoritățile de la Paris, amenință să declanșeze o dispută comercială între cele două țări, transmite Reuters.
Parchetul European a confiscat 2,4 milioane de euro de la un suspect din București, implicat într-un dosar referitor la importuri frauduloase de combustibil în Italia. Anchetatorii au confiscat 18 proprietăți ale acestuia și au înghețat 14 conturi. Prejudiciul total estimat în dosar se ridică la 92 de milioane de euro.
România a importat, în ianuarie 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 107.800 tone echivalent petrol (tep), cu 143,3% mai mare (+63.500) față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
România este statul membru al Uniunii Europene cel mai puțin dependent de importul de gaze și al doilea cel mai puțin dependent stat UE de importul de produse petroliere. În ceea ce privește importul total de energie, România se află pe poziția a patra ca independență, după Suedia, Estonia și Islanda (membră a Zonei Economice Europene, însă nu a UE), reiese dintr-o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Investigația Comisiei Europene asupra importurilor de automobile din China pe piața europeană are o primă rezoluție în care se arată că există „suficiente elemente de probă pentru a justifica supunerea la înregistrare a importurilor”, ceea ce înseamnă, potrivit raportului CE, că UE poate impune plata unor plăți compensatorii.
LIBERTY Galați, cel mai mare producător național de oțel și companie strategică în România, lansează un program de ucenicie prin care angajează 100 de tineri în acest an
Începând cu data de la care au fost adoptate măsuri restrictive privind anumite produse originare din Ucraina (2 mai 2023), pe teritoriul României au fost puse în liberă circulație 99.094 tone cereale (grâu, porumb – inclusiv pentru însămânțare) având ca sursă Ucraina, a anunțat astăzi Autoritatea Vamală Română (AVR). În acest interval, însă, au tranzitat România 1,75 milioane de tone de grâu și porumb având ca țară de expediție Ucraina.
Încălzirea vremii din ultimele zile a condus la scăderea consumului intern de gaze la aproape 400 GWh, ceea ce a făcut ca într-unul din depozitele de înmagazinare autohtone să fie injectate - și nu extrase - gaze în plină iarnă, relevă datele analizate de Profit.ro.
Consumul de gaze, dar și extragerile din depozite înregistrează astăzi, cea mai friguroasă zi a acestei ierni, niveluri record, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Consumul de gaze, dar și extragerile din depozite înregistrează astăzi, cea mai friguroasă zi a acestei ierni, niveluri record, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Începând din iunie anul trecut și până în prezent, în România nu au avut loc importuri pentru categoriile de produse agricole grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui, susține Autoritatea Vamală Română (AVR).
Pe o piață în creștere cu 12% (PC + LCV), Renault a înmatriculat în România 15.319 unități, înregistrând o cotă de piață de 9,5% (+1,4 puncte vs. 2022) și ocupând prima poziție în topul mărcilor importate înmatriculate în 2023.
Gradul de umplere a depozitelor de înmagazinare gaze coboară, la începutul acestei săptămâni, la nivelul de 75%, ca urmare a extragerilor considerabile din ultima săptămână, marcată de temperaturi reduse, în special noaptea. Cu toate că se situează sub media UE, nivelul de umplere a depozitelor este unul confortabil, spre deosebire de majoritatea statelor europene, România fiind și producător de gaze, putându-și acoperi aproximativ 50% din consumul unei zile de iarnă obișnuite din producția internă.
Vremea rece din această săptămână a condus la o creștere considerabilă a consumului de gaze, și implicit a cererii, volumele tranzacționate pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) atingând miercuri maximele ultimelor luni.
România își poate asigura consumul de gaze naturale din surse proprii, însă din motive pur comerciale se importă și se exportă cantități mici de gaz, de câteva milioane de mc, susține ministerul energiei în urma publicării de către Profit.ro a știrii privind volumul record al extragerilor de gaze din depozite, care va depăși marți nivelul din friguroasa iarnă 2016-2017.
Extragerile de gaze din depozite depășesc astăzi, pentru prima dată în această iarnă, volumele de gaze intrate în sistemul național din producția curentă, atingând un nivel record, de 27 milioane mc (aproape 290 GWh), peste precedentul record înregistrat în friguroasa iarnă 2016-2017, potrivit datelor Transgaz. și confirmând tendința de la începutul perioadei mai reci care a debutat în această săptămână.