Guvernul va aplica producătorilor de petrol și gaze un impozit suplimentar de 35% pe profitul din upstream, cu o deducere suplimentară de 15% pentru investițiile noi, și va anula facilitățile acordate acestora încă din 1999, noul sistem urmând să fie aplicat în etape și menținut pe o perioadă de 20 de ani.
În primele 6 luni din 2015, consumul estimat de gaze al României a scăzut cu 7% față de perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a reducerii cererii în industria chimică și în cea energetică. În 2013 și 2014, consumul național de gaze a scăzut cu 8%, respectiv 4%.
Amânarea a fost solicitată chiar de către companiile care activează în petrol, gaze, minerit și exploatare forestieră. Potrivit unei directive europene din 2013, aceste companii trebuie să raporteze și să facă publice toate plățile de peste 100.000 de euro efectuate către autoritățile de stat, fie că reprezintă impozit pe profit, redevențe, dividende, taxe de licență sau alte obligații.
În urma unor simulări efectuate cu o echipă a FMI la mijlocul lunii iunie, guvernul a realizat că introducerea noului sistem de redevențe, dublat de eliminarea impozitelor “temporar” introduse în prima lună de mandat a guvernului Ponta, ar fi cauzat o importantă gaură la buget.