Londra rămâne, deocamdată, cel mai important centru financiar din lume, majorându-și avansul față de celelalte ocupante ale podiumului, New York și Hong Kong, relevă un sondaj în rândul profesioniștilor din industria financiară.
Indicele bursier american Dow Jones Industrial Average (DJIA) este din nou în creștere astăzi și ar putea închide ședința la un nou nivel record, al zecelea consecutiv.
Indicele american Dow Jones Industrial Average (DJIA) a depășit în premieră, miercuri, nivelul de 22.000 puncte, un nou prag psihologic, fiind a șasea ședință consecutivă când indicele atinge un nivel record.
Comisia Indicilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a decis să includă Digi Communications (DIGI) în compoziția indicelui principal BET, la aproximativ o lună de la intrarea la tranzacționare a companiei de telecomunicații. Potrivit BVB, aceasta este a doua oară, de la lansare, când componența indicelui principal este schimbată.
Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB), BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate zece companii, a ajuns la cel mai mare nivel din ianuarie 2008 până în prezent, în contextul în care valoarea medie zilnică de tranzacționare a depășit pragul de 9 milioane de euro, potrivit unui comunicat publicat vineri, dar este încă sub nivelul maxim atins în noiembrie 2007.
Indicele global al acțiunilor MSCI a atins miercuri cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni, cu un avans de 0,2%, susținut de datele referitoare la comerțul Japoniei, rezultatele trimestriale ale unor companii europene și speranțele că președintele american Donald Trump va pune în practică cheltuielile bugetare promise, transmite Reuters.
Lira sterlină a coborât vineri sub pragul de 1,31 dolari, după ce un raport al firmei de cercetare Markit Economics a arătat că votul britanicilor la referendumul de luna trecută a avut un impact imediat și puternic asupra economiei Regatului Unit, scriu Reuters și MarketWatch.
Așteptările analiștilor financiari privind evoluția economiei românești în următoarele șase luni au coborât în luna martie la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, potrivit unui sondaj realizat de institutul german de cercetare ZEW în colaborare cu grupul bancar austriac Erste.