Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a inițiat o licitație estimată la 138,44 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea și punerea în funcțiune a unui sistem IT, demers prin care instituția urmărește modernizarea serviciilor de e-guvernare din responsabilitatea ONRC având la baza evenimentele de viață și migrarea datelor existente în cadrul noului sistem. Proiectul va fi finanțat din fondurile instituției și va avea o durată de doi ani și două luni de la data atribuirii contractului.
Asocierea formată din Maguay Computers (lider), All Business Management și Enterprise Software Development a câștigat, în calitate de unic ofertant, o licitație organizată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru achiziționarea unui sistem informatic, care va permite instituției să alerteze, într-o manieră personalizată, cetățenii români care călătoresc în afara țării sau sunt rezidenți în alte state cu privire la factorii de risc ale destinațiilor acestora. Proiectul va fi finalizat în termen de 17 luni de la data atribuirii, finele lunii iulie 2021.
Banca centrală a primit anul trecut 40 de notificări privind incidente operaționale și de securitate majore în legătură cu serviciile de plată. Au fost cazuri în care sistarea serviciilor de plată a afectat până la 147.000 de utilizatori.
BCR anunță că întâmpină fluctuații de funcționare a sistemului de carduri, inclusiv la plăți și retrageri de numerar.
TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, a înregistrat, anul trecut, venituri în valoare de 22,3 milioane euro, propunându-și să investească peste 5 milioane de euro în tehnologie, produse și inovație anul acesta.
BRD Societe Generale, a treia bancă din sistem după active, anunță că are probleme cu aplicația informatică, inclusiv la procesarea tranzacțiilor. Clienții spun că nu au putut face tranzacții încă de la prânz.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, companie controlată de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) a lansat o consultare de piață prealabilă în vederea organizării unei licitații la care să achiziționeze documentațiile necesare schimbării din temelii a infrastructurii sale IT&C, cu scopul digitalizării operării rețelei de transport a energiei electrice și implementării conceptului de smart grid, dar și întăririi nivelului de securitate cibernetică.
Asocierea formată din Zipper Services (lider) și Bithat Solutions a câștigat licitația organizată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru implementarea unui sistem informatic destinat gestiunii informațiilor și fluxurilor de lucru din cadrul instituției. Cu o durată de 21 luni, contractul a fost estimat la 200.000 euro, fără TVA, și atribuit pentru 119.662,76 euro, fără TVA.
Banca Națională a României (BNR) a inițiat un proces de consultare publică pentru identificarea unei soluții informatice integrate de management al documentelor și al altor categorii de conținut în format electronic.
Pro Sys și Marctel SIT vor furniza Ministerului Apărării Naționale (MApN) un sistem informatic destinat monitorizării și procesării informațiilor media, care va permite instituției să reacționeze la știrile false. Estimat la 1,2 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit în urma unei licitații pentru 917.700 lei, fără TVA.
Producătorul american de automobile electrice a fost ținta unui incredibil atac cibernetic, în care a fost nevoit să intervină chiar FBI. „Actorul” central a fost un rus, care a încercat să racoleze un angajat și să controleze rețeaua informatică a companiei. Elon Musk a confirmat pe twitter informația, scriind „Acesta a fost un atac serios”.
Enterprise Concept, Software Imagination & Vision, firmă desprinsă din Siveco România, ARGGO Software Development &Consulting și asocierile formate din Zipper Services (lider) și Bithat Solutions, respectiv Red Point Software Solutions (lider) și Black Square au depus oferte pentru implementarea unui sistem informatic destinat gestiunii informațiilor și fluxurilor de lucru din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA).
Pro Sys, Marctel SIT, Elsaco Solutions și Chrome Computers au depus oferte în cadrul unei proceduri inițiată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru realizarea unui sistem informatic destinat monitorizării și procesării informațiilor media, care va permite instituției să reacționeze la știrile false. Cu o durată de 6 luni, contractul a fost estimat la 1,2 milioane de lei, fără TVA.
Asocierea formată din Maguay Computers și Enterprise Software Development a câștigat o licitație organizată de Casa Națională de Pensii Publice pentru un proiect informatic prin care se va face schimbul de documente referitoare la asistența medicală transfrontalieră. Cetățenii români care vor avea nevoie de asistență medicală în alte state nu vor mai aștepta pentru transmiterea informațiilor prin poștă, situația medicală fiind aproape instantaneu cunoscută de unitățile medicale din străinătate.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice au derulat un exercițiu de testare a capacității de reacție în cazul unui atac informatic asupra unei entități publice implicate în gestionarea situațiilor impuse de pandemia de coronavirus.
Asocierea formată din S&T România și Trencadis Corp a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru furnizarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”. Estimat la 44.138.107,50 lei , fără TVA, pentru 12 luni, contractul a fost atribuit pentru 44.136.987 lei, fără TVA.
Soft Business Union a câștigat o licitație organizată de Primăria Sectorului 5 pentru furnizarea către Poliția Locală Sector 5 a unui sistem informatic cu suport geospațial. Cu o durată de 3 luni, contractul a fost atribuit pentru suma estimată inițial, respectiv pentru 5.990.671,15 lei, fără TVA.
Firma de securitate informatică FireEye din SUA afirmă că spionajul informatic practicat de un grup chinez suspect s-a intensificat de la sfârșitul lui ianuarie, când epidemia de coronavirus a început să se răspândească în afara Chinei.
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), desemnat recent administratorul temporar al Euroins, în urma unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), vrea să lanseze în acest an o licitație pentru achiziționarea unui sistem informatic destinat gestiunii informațiilor și fluxurilor de lucru din cadrul instituției.
Un număr de 11 ofertanți au depus oferte pentru actualizarea și dezvoltarea infrastructurii hardware și software a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), contract estimat la 99,3 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani. Licitația a fost inițiată în martie 2018, dar autoritatea contractantă a decis să prelungească de peste 50 ori, până în noiembrie 2019, termenul de depunere a ofertelor, măsură motivată de "imposibilitatea de a formula răspunsuri la toate solicitările de clarificări transmise de către operatorii economici interesați de participarea la prezenta procedura de atribuire".
Autoritatea de Supraveghere Financiară vrea să calculeze cât vor încasa cei 7,5 milioane de participanți la sistemele de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) atunci când se vor pensiona. În acest sens, instituția caută sprijinul companiilor de profil în vederea determinării resurselor necesare realizării proiectului "Sistem Managerial Informațional de Gestiune, Analiză și Evaluare Actuarială", respectiv etape de derulare, număr necesar de experți, durata estimată de realizare, tarife practicate și necesar de hardware.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) organizează licitație deschisă pentru achiziția de sisteme informatice all-in-one necesare desfășurării activității specifice implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), valoarea estimată a contractului fiind de peste 3,6 milioane de lei, fără TVA.
ANAF a lansat licitația pentru sistemul informatic SAF-T, un tip de fișier utilizat de administrațiile fiscale moderne în comunicarea cu firmele, aceasta fiind și una dintre măsurile de modernizare cerute insistent de mediul de afaceri în ultimii ani și care ar trebui să ajute ANAF semnificativ în combaterea evaziunii. Obiectivul ANAF era ca SAF-T în proiect pilot pentru mari contribuabili să fie operațional la începutul anului 2020, însă întârzierea în lansarea licitației înseamnă, cel mai probabil, că SAF-T va deveni operațional cu întârziere. Un element pozitiv este că ANAF are finanțare UE pentru introducerea SAF-T, a fazei pilot, precum și a extinderii ulterioare pentru toate firmele.
Echipamentele informatice care asigură funcționarea Sistemului informatic de centralizare a proceselor verbale beneficiază de protecție la căderi și fluctuații de tensiune prin echipamente de tip UPS și de un generator electric, precizează un comunicat al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Telekom România Communications (fost Romtelecom) va furniza Registrului Comerțului un sistem informatic care va urmări îmbunătățirea capacității de publicare a actelor operatorilor economici, de colaborare între angajați și de asigurare a securității și monitorizării sistemului informatic integrat ce susține procesele de furnizare a serviciilor publice aflate în responsabilitatea instituției.