Compania americană Databricks, care are printre co-fondatori și doi IT-iști de origine română, a încheiat un acord pentru achiziționarea startupului de inteligență artificială (AI) MosaicML, într-o tranzacție majoritară în acțiuni evaluată la 1,3 miliarde de dolari, marcând ultimele eforturi ale companiei de a construi un ecosistem pentru ca întreprinderile să utilizeze modele AI open-source, transmite Reuters
Distribuirea pe internet sau difuzarea în mass-media a conținutului ”de tip deepfake” vor fi interzise fără avertisment vizual sau sonor, în caz contrar urmând a fi oprite de la difuzare de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care va putea dispune în astfel de cazuri amenzi de până la 200.000 lei, potrivit unui proiect legislativ adoptat de către Senat, la inițiativa senatorilor PSD.
Tabloidul german Bild, cel mai bine vândut ziar din Europa, va înlocui o serie de posturi de redacție cu inteligența artificială, ca parte a unui program de reducere a costurilor de 100 de milioane de euro, care ar trebui să ducă la sute de concedieri, scrie The Guardian.
Platforma de găzduire a codului deținută de Microsoft GitHub spune că un număr covârșitor de mare de programatori folosesc deja instrumente bazate pe inteligeța artificială pentru a scrie cod.
Până de curând, Dean Meadowcroft a fost copywriter într-un mic departament de marketing.
Gigantul american Accenture a anunțat o investiție de 3 miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani în divizia sa Data & AI, oferind clienților din toate industriile posibilitatea să progreseze rapid, responsabil și să folosească Inteligența Artificială (IA) pentru a obține o creștere accelerată, eficiență și reziliență. Compania va dubla numărul de talente în domeniul IA la 80.000 de persoane prin angajări, achiziții și formare profesională.
Grupul suedez IKEA pregătește angajați din call centere care să devină consilieri de design interior, în condițiile în care cel mai mare retailer de mobilier din lume vrea să ofere mai multe servicii de amenajare a locuinței și să transfere solicitările obișnuite ale clienților către un bot cu inteligență artificială denumit Billie, transmite Reuters
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Digitalizării, Bogdan Dumea, care a participat la reuniunea miniștrilor UE responsabili cu telecomunicațiile de la Luxemburg, a subliniat ”progresele importante” ale României în acest domeniu, referindu-se la consilierul guvernamental bazat pe IA, numit ION. ”Consilierul onorific” ION a fost prezentat de premierul Ciucă drept un sistem de inteligență artificială, prin care românii vor putea transmite Guvernului mesajele lor. Potrivit site-ului dedicat lui ION, acesta se află doar în faza în care primește mesaje de cetățeni, de la care va învăța și va transmite apoi Guvernului concluziile sale.
Cotațiile bitcoin scad miercuri, cea mai cunoscută criptomonedă fiind pe cale să înregistreze, în mai, primul declin lunar din acest an și cea mai slabă evoluție pentru perioadă după noiembrie 2022.
Directori de top în domeniul inteligenței artificiale, inclusiv CEO-ul OpenAI, Sam Altman, s-au alăturat experților și profesorilor care avertizează în privința ”riscului de extincție din cauza inteligenței artificiale”, îndemnând factorii de decizie să-l echivaleze cu riscurile prezentate de pandemii și război nuclear, transmite Reuters.
Guvernul Italiei intenționează să înființeze un fond de investiții susținut de banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) pentru a promova startupurile care investesc în inteligența artificială (AI), a declarat subsecretarul de cabinet Alessio Butti, transmite Reuters.
Nvidia a atins, în premieră, o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari în tranzacțiile de marți, devenind primul producător de cipuri care intră în clubul restrâns al companiilor cu o valoare de piață de 1 trilion de dolari.
Nvidia a anunțat că dezvoltă cel mai puternic supercomputer cu inteligență artificială (AI) din Israel, pentru a satisface cererea crescândă a clienților pentru aplicații AI, transmite Reuters.
JPMorgan Chase vrea să lanseze un serviciu similar cu ChatGPT, care va selecta investiții pentru clienți cu ajutorul inteligenței artificiale. Compania a depus luna aceasta o cerere de înregistrare a mărcii comerciale pentru un produs numit IndexGPT, potrivit unui documente consultat de CNBC.
Previziunile Nvidia privind creșterea veniturilor la o valoare record în trimestrul al doilea i-au surprins chiar și pe cei mai optimiști analiști de pe Wall Street, propulsând producătorul de cipuri în pragul unei capitalizări de piață de 1.000 de miliarde de dolari și declanșând un salt global pe acțiunile legate de inteligența artificială.
Inteligența artificială ar putea prezenta riscuri existențiale, iar guvernele trebuie să știe cum să se asigure că tehnologia ”nu este folosită greșit de oameni răi”, a avertizat miercuri fostul CEO al Google, Eric Schmidt, transmite CNBC.
Grupul Alphabet, compania mamă a Google, și Comisia Europeană urmăresc să dezvolte un pact pentru inteligența artificială (AI) care să implice companii europene și non-europene, înainte să fie stabilite regulile care să guverneze tehnologia, a declarat miercuri comisarul pentru Industrie al UE, Thierry Breton, transmite Reuters.
RebelDot, companie de dezvoltare de software din Cluj, preia pachetul majoritar de acțiuni la steepsoft AI, companie românească, specializată în dezvoltarea de soluții AI.
Israelul își propune să-și valorifice expertiza tehnologică pentru a deveni ”o superputere” a inteligenței artificiale în domeniul militar, a declarat un director general din Ministerului Apărării, prezicând progrese în tehnologia autonomă și simplificarea procesului decizional de luptă, transmite Reuters.
Îngrijorat de posibilitatea scurgerilor de informații confidențiale, gigantul american Apple le-a interzis propriilor angajați să mai folosească ChatGPT la lucru.
Italia a alocat luni 30 de milioane de euro pentru a îmbunătăți abilitățile șomerilor, precum și a acelor lucrători ale căror locuri de muncă ar putea fi cele mai periclitate din cauza progresului automatizării și inteligenței artificiale, transmite Reuters.
Miercuri seara va debuta ediția din acest an a conferinței Google I/O, dedicate, în principiu, dezvoltatorilor, dar folosită de gigantul american în special pentru a prezenta cele mai interesante noutăți pregătite pentru restul acestui an.
Un mare număr de cântece generate cu ajutorul AI-ului au fost scoase de pe Spotify, dar nu din cauza modului în care au fost create, ci pentru că erau folosiți boți pentru umflarea cifrelor de audiență.
Google intenționează să facă motorul său de căutare ”mai vizual, mai atractiv, mai personal și mai uman”, cu accent pe servirea tinerilor la nivel global, a relatat sâmbătă Wall Street Journal.
Inteligența artificială ar putea reprezenta o amenințare ”mai urgentă” pentru umanitate decât schimbările climatice, a declarat pionierul inteligenței artificiale Geoffrey Hinton, care a demisionat recent de la grupul Alphabet, proprietarul Google, într-un interviu, transmite Reuters.