Ucraina este pe cale să înființeze o ”legiune” de combatanți străini care să o ajute să respingă forțele ruse care au invadat țara, anunță duminică, în a patra zi a invaziei ruse, președinția ucraineană într-un comunicat, relatează AFP.
România va ieși din banca internațională în care este parteneră cu Rusia și cu alte câteva țări, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru.
Yusaku Maezawa, miliardarul fondator al brand-ului de haine Zozo, a ajuns cu bine la bordul Stației Spațiale Internaționale cu o rachetă Soyuz ce a fost lansată de la cosmodromul Baikonur. 12 zile va sta japonezul, împreună cu asistentul său Yozo Hirano și cu cosmonautul rus Alexander Misurkin. Rusia își anunță revenirea în turismul spațial și biletul plătit de japonez nu a fost deloc ieftin: undeva pe la 50-60 milioane dolari.
Serbia a cerut în cadrul ședinței Consiliului Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții să adere, în calitate de membră, la Banca Internațională de Investiții, iar decizia a fost favorabilă unanimă de admitere ca stat acționar. Problema aderării unei noi țări a devenit subiect de discuții pentru prima oară în mai mult de o jumătate de secol de existență a instituției.
eMAG, cel mai mare retailer online din România, s-a dus în Germania pentru a-și prezenta strategia de expansiune și a încerca să recruteze în portofoliu cât mai mulți retaileri germani, avansându-le și prețuri atractive de transport, relevă date analizate de Profit.ro.
Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), cel mai mare producător de energie electrică din Coreea de Sud, a câștigat un contract de 7 milioane de euro în vederea furnizării de transformatoare pentru proiectul de extindere și retehnologizare a centralei nucleare de la Cernavodă.
Secretariatul General al Guvernului a transmis și Transelectrica, în baza unui memorandum avizat de Executiv, că reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație la companiile de stat și regiile autonome au fost mandatați să acționeze pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2020, sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat.
Grupul suedez Medicover, printre cei mai mari furnizori privați de servicii medicale din România, a primit o finanțare de la Banca Internațională de Investiții (IIB) în cadrul emisiunii sale de obligațiuni de tip Schuldschein, bani ce vor merge către extinderea operațiunilor din România, Ungaria și Slovacia.
Pandemia covid-19 a aruncat, în cele 17 luni de când face ravagii, peste 100 de milioane de muncitori în sărăcie, relevă miercuri, în raportul său anual, Organizația Internațională a Muncii (OIM), din cauza reducerii orelor de muncă și desființării unor locuri de muncă, criza este departe de a se fi terminat, iar ocuparea forței de muncă urmează să atingă nivelul dinaintea pandemiei abia în 2023, relatează AFP.
Premierul Florin Cîțu a încercat să explice decizia Guvernului de a cere companiilor de stat și regiilor autonome repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2020, sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, prin faptul că o parte consistentă din profituri erau alocate "pentru bonusurile managerilor, excursii și team-buildinguri în destinații exotice". El spune că acum, odată cu aprobarea bugetului de stat, acele dividende merg către finanțele țării.
Secretariatul General al Guvernului a transmis și Transelectrica, în baza unui memorandum avizat de Executiv, că reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație la companiile de stat și regiile autonome au fost mandatați să acționeze pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2020, sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat.
Secretariatul General al Guvernului, acționar majoritar al Transgaz, a transmis, în baza unui memorandum, ca reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație la companiile de stat și regiile autonome să fie mandatați să acționeze pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2020, sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, anunță Transgaz.
Platformele digitale au crescut de cinci ori în ultimul deceniu, oferind oportunități unora, dar erodând drepturile angajaților, se arată în primul raport dedicat efectelor platformelor digitale asupra pieței muncii, realizat de Organizația Internațională a Muncii (OIM), transmite Reuters.
UIA consideră că avocatul Robert Roșu a fost încarcerat în cadrul și pentru exercitarea profesiei de avocat, fapt pe care îl condamnă cu tărie, ca fiind total inadmisibil și inacceptabil.
Aproximativ 8,8% din totalul orelor de muncă la nivel mondial, echivalentul a 225 milioane de locuri de muncă în regim full-time, au fost pierdute pe ansamblul anului trecut, de aproape patru ori mai mult decât în perioada crizei financiare din 2009, însă există unele semnale preliminare de revenire, a anunțat luni Organizația Internațională a Muncii (OIM), transmite Reuters.
În momente de criză financiară și incertitudine, educația financiară trebuie să se reinventeze. Provocările acestei transformări merg, însă, mai departe de simpla adaptare a mesajelor de comunicare la mediul online sau de transferul activităților de formare și certificare pe platforme digitale. O dezbatere consistentă în jurul acestor teme va fi adusă în atenția publicului la Conferința Internațională ISF2020 - " Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm". Evenimentul, organizat de Institutul de Studii Financiare (ISF), în parteneriat cu Profit.ro, va avea loc marți, 24 noiembrie, începând cu ora 12.00, și va fi transmis live pe postul de televiziune Profit.ro TV, pe site-ul www.profit.ro, dar și pe paginile de facebook ale ISF și Profit.ro.
România a intrat în criza Covid-19 cu vulnerabilități legate de datoria externă și de stat, competitivitatea costurilor și de un mediu de afaceri imprevizibil, vulnerabilități care au continuat să se adâncească, potrivit Comisiei Europene. Executivul UE notează că ratele datoriilor au crescut semnificativ, iar poziția externă a țării s-a deteriorat.
Banca Internațională de Investiții, unde România este printre acționari, este căutată pentru afaceri unde nevoie de o decizie rapidă de finanțare, dar și pentru finanțare comercială și de investiții în țări considerate riscante din punct de vedere politic, spune Ștefan Nanu, Director pentru Piețe de Capital și Instituții Financiare. BII a plasat recent obligațiuni de 340 de milioane de lei la Bursa din Dublin.
Notariatele membre ale Uniunii Internaționale a Notariatului, printre care și notariatul român, sărbătoresc, pe 2 octombrie 2020, „Ziua Internațională a Notariatului”. La această dată, în anul 1948, a avut loc la Buenos Aires primul Congres al UINL.
Agenția Internațională a Energiei (IEA) și-a înrăutățit estimările privind cererea de petrol în 2020, pe fondul reducerii călătoriilor aeriene, a continuării muncii la distanță și a încetinirii redresării economiei, ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Testul a fost organizat în urma unei decizii executorii în acest sens a Agenției de Cooperare a Reglementatorilor din domeniul Energiei (ACER) din Europa de anul trecut, pe care transportatorul de gaze maghiar a atacat-o între timp la Tribunalul UE, acuzând că, prin decizia sa, ACER a încălcat mai multe prevederi ale legislației europene în domeniul gazelor naturale și nu numai.
Perspectivele privind piața globală a forței de muncă în semestrul doi din 2020 sunt "extrem de nesigure", iar estimata redresare nu va fi suficientă pentru ca numărul de angajați să revină anul acesta la nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-un raport publicat marți de Organizația Internațională a Muncii (OIM), transmite Reuters.
Organizația Internațională a Muncii (OIM) a avertizat miercuri că milioane de muncitori emigranți, forțați să se întoarcă acasă de pandemia de Covid-19, riscă să se confrunte cu șomaj și sărăcie în țările lor de origine, informează AFP.
Senatul a respins, miercuri, cu votul majorității PSD, solicitarea președintelui Iohannis de reexaminare a proiectului de lege, inițiat de fostul lider PSD Liviu Dragnea și senatorul PSD Șerban Nicolae, prin care Banca Națională a României este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei. Iohannis consideră că legea nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, nu are avizul Băncii Centrale Europene, nu are în vedere aderarea țării noastre la zona euro și nici nu este clară privind procedura de repatriere și costurile acesteia. PSD a reușit însă în Senat ca legea să fie adoptată așa cum a fost trimisă la promulgare.
Astronauții Doug Hurley și Bob Behnken s-au conectat duminică la Stația Spațială Internațională (ISS), relatează BBC News, preluat de News.ro.