Ministerul Energiei a semnat cu operatorii de distribuție a energiei electrice încă 21 de contracte de finanțare nerambursabilă pentru investiții în extinderea și modernizarea rețelelor din Fondul de Modernizare al UE, alimentat cu încasări din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate celor mai sărace state membre ale Uniunii.
Reglementările vor fi modificate din cauza numărului foarte mare de proiecte noi de construire de unități de producție de energie electrică, în special regenerabilă, în care sunt incluse și cele ale prosumatorilor, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a rețelelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia.
O companie de stat care a cumpărat în 2022 un parc eolian cu putere instalată de 15 MW îi plătește acum vânzătorului și lucrări de reparații și întreținere a unității de producție de energie regenerabilă și a instalațiilor de racordare a acesteia la rețea.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și emitentul cu cea mai mare capitalizare de la Bursa de Valori București (BVB), își propune să cumpere anul acesta proiecte de construire de centrale de producție de energie regenerabilă de peste 270 MW.
Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care cel mai mare acționar este statul elen, cu peste 34% din capital, și care anul trecut a finalizat preluarea principalelor active și operațiuni din România ale italienilor de la Enel, tranzacție prezentată în premieră de Profit.ro, intenționează să-și majoreze de 2,6 ori portofoliul românesc de producție de energie regenerabilă, eoliană și solară, de la o putere instalată totală de circa 600 MW în prezent la 1.900 MW în 2026.
Ministerul Energiei angajează consultanți externi care să sprijine instituția în gestionarea fondurilor nerambursabile de peste 15 miliarde de euro pe care România le are la dispoziție din partea Uniunii Europene pentru finanțarea de investiții în energie, prin așa-numitul Fond de Modernizare, bani care trebuie absorbiți până în 2030.
INVL Sustainable Timberland and Farmland Fund II, care investește în păduri și terenuri, al cărui portofoliu de investiții este administrat de INVL Asset Management, cea mai mare companie de gestionare a activelor din Lituania, cumpără aproape 1.400 de hectare de pădure în România.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, are în plan cumpărarea a circa 12 hectare de teren în județul Brăila, necesare pentru construirea unui parc fotovoltaic.
Ministerul Energiei a aprobat pentru finanțare nerambursabilă europeană un număr de 4 proiecte de construire de unități de producție de hidrogen verde, iar alte 2 figurează pe lista de rezervă, la cea de-a doua tentativă a instituției de a implementa schema de ajutor de stat dedicată acestui sector din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Per total, noua centrală va genera aproximativ 80 MW de energie electrică, din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de curent al platformei Petromidia, precum și abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, corespunzător necesarului maxim de consum al platformei. În plus, va asigura agentul termic pentru sistemul centralizat de încălzire din Năvodari.
Fondul Proprietatea lansează prima etapă pentru vânzarea, anul viitor, integral sau parțial, de acțiuni deținute la Aeroporturi Bucuresti, Administrația Porturilor Maritime, Societatea Națională a Sării și Alro.
GDF International, acționar majoritar al grupului Engie România, parte a conglomeratului francez omonim de energie și utilități, a cumpărat acțiunile deținute de Fondul Proprietatea la Engie România, într-o tranzacție de 87 milioane euro.
Distribuitorii de energie nu vor avea suficiente venituri pentru a face investițiile necesare tranziției energetice, care presupun sume foarte mari, din cauza tarifelor de distribuție a energiei electrice, stabilite pentru anul 2024 de către autoritatea de reglementare, avertizează Federația Asociațiilor Companilor de Utilități din România (ACUE).
GDF International, acționar majoritar al grupului Engie România, parte a conglomeratului francez omonim de energie și utilități, vrea să cumpere acțiunile deținute de Fondul Proprietatea la Engie România, într-o tranzacție de 87 milioane euro.
Ministerul Energiei a semnat încă 9 contracte de finanțare cu operatorii de rețele de distribuție a energiei electrice, prin care aceștia vor primi noi subvenții din Fondul de Modernizare al UE, în valoare totală de aproape 88 milioane euro, pentru investiții în dezvoltarea, modernizarea și întărirea rețelelor.
Fondul de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a încheiat un acord cu o bancă austriacă pentru un împrumut de 25 milioane euro, destinat finanțării de investiții în proiecte fotovoltaice românești.
Teren de 25 de hectare unde Dinescu deține mai multe proprietăți.
Grupul Engie România, parte a conglomeratului francez omonim de energie și utilități, pregătește construirea unui parc fotovoltaic, prima sa investiție greenfield locală în producția de energie electrică regenerabilă destinată operării proprii din ultimii 10 ani.
Unele dintre cele mai mari companii industriale din Germania au început să facă reduceri profunde și de durată, recunoscând că vânturile potrivnice persistente, cum ar fi costurile mai mari ale energiei și creșterea economică slabă, necesită acum schimbări structurale.
Datele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) arată că un număr de circa 50 de entități juridice, în principal societăți comerciale, dar și autorități locale și județene, dețin sau sunt pe cale de a obține licențe de exploatare de ape geotermale.
“Nu am mai avut în București o iarnă ca atunci când eram noi mai tineri. Ultima iarnă adevărată când am patinat pe un lac a fost în 2012. De atunci în București nu am mai înghețat și parcă am început să nu mai vedem zăpada”.
Majorarea nivelului de ambiție al țintelor UE de decarbonare a sectorului energetic, care face necesară înmulțirea și accelerarea proiectelor de construire de unități de producție de energie regenerabilă, face ca România să aibă nevoie, până la finalul deceniului, de 20.000 de locuri noi de muncă în sectorul operării de parcuri eoliene și fotovoltaice, potrivit Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA) și Asociației Industriei Fotovoltaice din România (RPIA).
Fondul de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a atras 4,5 milioane de euro de la investitori pentru construcția de parcuri solare în România și Polonia.
Un val de avize tehnice de racordare (ATR) au fost emise recent pentru proiecte noi de construire de parcuri fotovoltaice cu putere instalată însumată de peste 1.300 MW, relevă date analizate de Profit.ro.
Cel mai mare acționar este gigantul petrolier și energetic de stat al Norvegiei.