Prin această măsură de ajutor de stat, administrată de Ministerul Energiei, se pot acorda subvenții europene nerambursabile de până la 15 milioane euro/proiect/întreprindere.
Proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 de milioane de euro, a primit autorizația de construcție, iar începerea lucrărilor este prezentată acum ca estimată pentru toamna acestui an. La începutul anului, termenul avansat de începere era vara acestui an.
Grupul suedez de mobilă IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, a deschis astăzi magazinul din Timișoara, cel de-al treilea din România.
Producătorul de energie electrică regenerabilă Enel Green Power România, una dintre companiile locale ale grupului italian omonim ce va intra în posesia grecilor de la PPC, avansează cu proiectul eolian bănățean de peste 500 MW preluat în urmă cu 2 ani de la omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark.
Grupul suedez de mobilă IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, anunță că va deschide magazinul din Timișoara pe 8 iunie.
Vara trecută, o delegație condusă de premierul Nicolae Ciucă și din care a făcut parte și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat Emiratele Arabe Unite.
Ungaria a decis să părăsească Banca Internațională de Investiții (BII), controlată de Rusia și cu România încă printre acționari, la o zi după ce SUA au sancționat creditorul, a anunțat Ministerul Dezvoltării Economice din țara vecină.
Executivul de la București a aprobat miercuri, prin Hotărâre, Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, semnat la București la 17 decembrie 2022.
O subsidiară locală a diviziei de dezvoltare și construcție de centrale de producție de energie solară și unități de stocare de electricitate a conglomeratului industrial grec Mytilineos pregătește construirea în România a unui nou parc fotovoltaic, cu putere instalată de aproape 74 MW.
Construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 de milioane de euro, va începe în această vară, în zona Pilu - Grăniceri, iar proiectul va fi însoțit de o a doua investiție, de aproximativ 200 de milioane de euro, într-o unitate de stocare a energiei, tot cea mai mare de pe continent.
Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (FII3M), creat de Polonia și România, a semnat o investiție inițială de 150 milioane de euro în R.Power, cel mai mare dezvoltator independent de proiecte fotovoltaice din Polonia, fonduri ce vor sprijini dezvoltarea companiei pe piețele europene, inclusiv în România.
El a lucrat la Cancelaria premierului, în mandatul lui Ludovic Orban, până când a fost eliberat din funcție de noul premier de atunci, Florin Cîțu.
România și Bulgaria vor relua discuțiile privind proiectul comun al construirii hidrocentralei Turnu Măgurele-Nicopol, abandonat după căderea comunismului.
Ungaria și România dispun de rezerve serioase în domeniul cooperării economice și infrastructurale, în beneficiul comun al națiunilor română și maghiară, iar planul nostru este de a exploata aceste rezerve, a declarat ministrul ungar al Construcțiilor și Investițiilor, János Lázár, după discuții bilaterale pe care le-a purtat la București cu mai mulți membri ai Guvernului României, potrivit agenției maghiare de presă MTI.
Parcul fotovoltaic va fi de departe cel mai mare din România, fiind gândit să aibă o putere instalată de peste 1.000 MW.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunță, joi seară, că, în ultimele 6 luni, România a înregistrat investiții străine de peste 4,37 de miliarde de euro, în creștere cu peste 21%, față de aceeași perioadă a anului 2021.
Fundația Vodafone România a investit aproape 15 milioane de euro în proiecte din domeniul sănătății în cei aproape 25 de ani de existență, a declarat Angela Galeța, director al fundației, la evenimentul Profit Health.forum - Sistemul medical românesc la 15 ani după aderarea la UE.
Enel Green Power România (EGPR), subsidiara locală a diviziei de producție de energie regenerabilă a gigantului italian Enel, se pregătește să înceapă lucrările de construcție la prima etapă a unui proiect constând din două parcuri fotovoltaice cu putere instalată însumată de peste 680 MW, ce urmează a fi amplasate în extravilanul comunelor Chișineu Criș și Macea din județul Arad.
Compania daneză de energie regenerabilă European Energy AS (EE), intrată pe piața locală în urmă cu un an, are în curs de dezvoltare în România proiecte de producție de profil cu putere instalată cumulată de 935 MW, din care 810 MW în parcuri solare și 125 MW în parcuri eoliene, primul proiect de parc fotovoltaic, de 20 MW, fiind gata pentru a fi construit, cu lucrări programate să înceapă în 2023.
Subsidiara locală a grupului portughez EDP Renováveis (EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume și unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de proiecte de profil din România, a obținut aviz de racordare pentru proiectul construirii unui nou parc eolian, care ar urma să fie cel mai mare din portofoliul local al companiei.
Compania americană de inginerie software DataArt, cu 6000 de angajați și peste 20 de birouri la nivel internațional, a preluat firma de dezvoltare software Lola Tech, inclusiv subsidiara din România.
IKEA România a înregistrat rezultate pozitive în anul fiscal 2022 , cu o creștere de 2,5% a vânzărilor totale, respectiv de peste 13% pentru comerțul online, comparativ cu anul precedent. Mai mult, IKEA a vândut peste 22 de milioane de produse, dintre care 66,55% au fost piese de mobilier și 34,2% accesorii, cifra de afaceri ajungând la peste 1 miliard de lei.
Compania americană de inginerie software DataArt, cu 6000 de angajați și peste 20 de birouri la nivel internațional, a preluat firma de dezvoltare software Lola Tech, inclusiv subsidiara din România.
Grupul suedez de mobilă IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, se pregătește de deschiderea magazinului din Timișoara.
Retailerul elen de jucării și decorațiuni Jumbo își menține calendarul de investiții pentru 2022 și 2023, inclusiv în România, unde pregătește 3 noi hipermarketuri și lansarea vânzărilor online, însă a decis să amâne temporar deciziile privind investițiile ulterioare, în contextul “creșterii necontrolate” a costurilor.