Dacia a deschis comenzile în aproape toate țările din Europa, pentru modelul electric Spring. Primele țări au fost România și Franța, de la care producătorul are așteptări foarte mari și de unde rezervările veniseră în număr foarte mare. Luna aceasta s-au deschis comenzile și în Germania, iar prețul este aproape la fel de bun ca în România.
Roboți fără șoferi ai companiei rusești Yandex vor livra mâncare studenților din campusuri ale unor colegii din Statele Unite, în urma unui acord multianual între Yandex și compania de comenzi online GrubHub transmite Reuters.
Actuala putere propune aplicarea, în premieră pentru legislația fiscală din România, a unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Aplicația de livrări Glovo a avut în anul 2020, pe fondul pandemiei COVID-19, venituri de peste 5 ori mai mari decât în anul 2019, dar afacerile românești ale startup-ului spaniol au fost tot pe pierdere.
Skoda a marcat un pas important în programul său de electrificare, după lansarea oficială a primului său model 100% electric. Enyaq iV, automobilul construit în Cehia, a fost livrat primului client, o familie de norvegieni.
Gigantul american în domeniul distribuției Walmart investește în Cruise, divizia de mașini autonome a General Motors, în cadrul unei runde care ajunge la 2,75 miliarde dolari.
Startup-ul britanic de livrări de mâncare Deliveroo a debutat pe bursă, fiind cea mai mare listare realizată la Londra în ultimul deceniu.
Startup-ul britanic de livrări de mâncare Deliveroo a dat startul unei oferte publice inițiale și vrea să atragă cel puțin 1,77 miliarde de lire sterline (peste 2 miliarde de euro) de la investitori.
Guvernul spaniol pregătește o înăsprire a legislației în domeniul muncii, care ar putea obliga platformele de livrare de mâncare să încheie contracte oficiale de muncă cu curierii pe care se bazează, transmite Bloomberg.
Livrările de automobile Dacia au întârzieri în Franța, unde vânzările noii generații merg foarte bine, dar sunt afectate atât de criza semiconductorilor, cât și de timpul mare necesar pentru producție, în cazul mașinilor personalizate. În România, timpul maxim de livrare este în continuare rezonabil.
Compania HCL Online Advertising, care administrează platforma de food delivery Tazz by eMAG (fosta EuCeMananc), a fost capitalizată cu o primă de emisiune de 15,8 milioane de lei, ca parte a unei operațiuni a majorării capitalului social cu 14.400 lei, la 51.400 lei.
Primele serii de automobile VW ID.4 sunt îmbarcate și expediate către clienți din întreaga lume, fiind repetat astfel scenariul primei lansări electrice, a modelului ID.3.
Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer local online, a cumpărat de la Smart Management Invest SRL Arad acțiuni reprezentând 10% din capitalul social al platformei de food delivery Tazz by eMAG (fosta EuCeMananc), operată prin HCL Online Advertising. În urma tranzacției, care s-a ridicat la 4,453 milioane de lei, Dante International și-a majorat cota la 91,6% din capitalul social.
Startup-ul spaniol Glovo, operatorul platformei omonime de livrări rapide la domiciliu, încheie un parteneriat strategic de 100 milioane de euro cu firma elvețiană de real estate Stoneweg pentru extinderea rețelei de puncte de livrare și stocare a produselor, inclusiv în România.
Deliveroo a atras peste 180 milioane de dolari într-o nouă rundă de finanțare, operațiune care evaluează startup-ul britanic de livrări mâncare la peste 7 miliarde de dolari.
Compania germană de livrări prin Delivery Hero, prezentă în România prin serviciul Food Panda, a atras finanțări de peste 1,2 miliarde de euro din piață, prin vânzare de acțiuni.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica, în continuare, doar pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. O ordonanță, care amână până la 1 ianuarie 2022 aplicarea unei legi a parlamentului pentru eliminarea acestei limitări, a fost publicată acum în Monitorul Oficial.
Încheierea unui parteneriat cu un lanț de magazine pentru zona produselor de tip „ready-to-eat” și transformarea unităților închise în bucătării de tip „cloud kitchen”, unde mâncarea preparată este exclusiv livrată, sunt câteva dintre strategiile luate pentru a face business-ul profitabil în această perioadă, afirmă Radu Tănase, CEO al lanțului de restaurante Calif, la Profit TV.
Pensiunile sunt, în acest an, de Sărbători, ocupate doar la jumătate față de anul trecut, însă unele dintre unități le livrează mâncare acasă foștilor turiști din anii trecuți, care, de această dată, s-au temut să ajungă de Crăciun. Cele mai cerute mâncăruri de către turiști sunt cele specifice Crăciunului - pomana porcului, șorici, caltaboș, sarmale, salată de boef și cozonaci, relatează pentru Profit.ro Marilena Stoian, fondatoarea Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC). Și hotelul Capitol din centrul Capitalei a trimis produse tradiționale clienților fideli, la domiciliu, spune Elena Vlad, Managing Shareholder.
Joi, 10 decembrie, de la ora 11.00, vă invităm la un eveniment unic, în care, alături de invitați speciali – jucători importanți pe piața de retail și e-commerce - dezvăluim insight-uri valoroase despre beneficiile tehnologiilor IT pentru optimizare logistică. Printre ele, economiile semnificative de bani și de timp din procesele din supply-chain, distribuție și livrare.
Yara Birkeland, primul portcontainer electric complet autonom din lume, construit la șantierul Vard Brăila și armat la Brattvaag, în Norvegia, a fost livrat proprietarului, gigantul din industria îngrășămintelor chimice Yara.
Bolt lansează serviciul de livrare mâncare Bolt Food în Cluj-Napoca, oraș unde compania era prezentă cu serviciile de ride-hailing și de micromobilitate – închirierea de trotinete electrice.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexe, și a căror valoare nu depășește suma de 140.000 euro, prevede un proiect de lege promulgt de șeful statului. Plafonul prevăzut până acum în Codul Fiscal este de 450.000 lei, fără TVA, iar noul plafon ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2021.
Autoritățile franceze vor să evite formarea unor grupuri care să contribuie la răspândirea covid-19 la Paris, iar Prefectura Poliției capitalei a anunțat că - începând de vineri - ”activitățile de livrare și vânzare pentru acasă a tuturor produselor preparate de restaurante, magazine de băuturi și localuri plutitoare (barje)” sunt interzise între orele locale 22.00 și 6.00, relatează AFP.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexe, și a căror valoare nu depășește suma de 140.000 euro, prevede un proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Plafonul prevăzut până acum în Codul Fiscal este de 450.000 lei, fără TVA, iar noul plafon ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2021.