Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a avertizat duminică, la Târgu Jiu, că va rezilia contractele constructorilor care nu se mobilizează pentru lucrările pe care le au, dar și pentru ca aceștia să nu își mai bată joc de subcontractorii români care își fac treaba, dar nu își primesc banii, transmite Agerpres.
România a avut, în februarie, printre cele mai mari creșteri din UE ale lucrărilor de construcții, relevă datele preliminare ale biroului european de statistică, Eurostat.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a renunțat miercuri definitiv la o astfel de prevedere.
Circulația liniei de tramvai 41 va fi suspendată, în lunile iulie și august, între Podul Grant și terminalul Ghencea, pentru finalizarea lucrărilor la trei obiective de infrastructură, pe această porțiune urmând să fie introdusă linia navetă de autobuz 641.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, senatorii au renunțat miercuri la o astfel de prevedere.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, senatorii din comisia de specialitate au renunțat la o astfel de prevedere.
România a avut, în ultimul trimestru din 2018, cea mai abruptă scădere din UE a lucrărilor de construcții, comparativ cu perioada echivalentă a anului anterior, relevă datele preliminare ale biroului european de statistică, Eurostat.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități vor fi confiscați de stat, conform modificărilor pregătite pentru Legea privind calitatea în construcții, anunțate recent de Profit.ro. Experții spun însă că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și avertizează că ar putea favoriza dezvoltatorii străini.
Lucrările de reparații și întreținere de autostrăzi, drumuri rapide și drumuri naționale trebuie să fie efectuate în intervalele orare în care traficul rutier este cel mai scăzut, de regulă noaptea, iar proiectele de construcție de infrastructură de circulație trebuie executate pe baza unui program de lucru de 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână.
Parlamentul a adoptat, miercuri, prin votul final al Camerei Deputaților, proiectul de lege prin care execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții nu mai este sancționată cu închisoarea. Propunerea legislativă îi are ca autori pe mai mulți deputați, în frunte cu fostul ministru al Justiției Florin Iordache. La presiunea reprezentanților asociațiilor profesionale ale arhitecților care reclamau că astfel se va putea interveni liber asupra monumentelor istorice, deputații puterii au menținut ca infracțiune penală intervenția fără autorizație valabilă asupra monumentelor, dar au eliminat-o pentru alte tipuri de construcții de la cele mai simple până la lucrări mari de infrastructură sau chiar foraje pentru resurse minerale.
Comisia juridică și cea de administrație publică ale Camerei Deputaților au revenit marți seară asupra proiectului de lege prin care execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții nu mai este sancționată cu închisoarea. Propunerea legislativă îi are ca autori pe mai mulți deputați, în frunte cu fostul ministru al Justiției Florin Iordache, La presiunea reprezentanților asociațiilor profesionale ale arhitecților care reclamau că astfel se va putea interveni liber asupra monumentelor istorice, deputații puterii au menținut ca infracțiune penală intervenția fără autorizație valabilă asupra monumentelor, dar au eliminat-o pentru alte tipuri de construcții de la cele mai simple până la lucărri mari de infrastructură sau chiar foraje pentru resurse minerale.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat în doar câteva secunde, fără a permite reprezentanților asociaților profesionale să-și exprime punctul de vedere, proiectul de lege prin care execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții nu mai este sancționată cu închisoarea. Propunerea legislativă îi are ca autori pe mai mulți deputați, în frunte cu fostul ministru al Justiției Florin Iordache, aceștia susținând că proiectul ar decongestiona activitatea instanțelor. În schimb, atât opoziția, cât și reprezentanții asociațiilor profesionale ale arhitecților reclamă că astfel se va putea interveni liber asupra monumentelor istorice, iar orice lucrare de construcții de la cele mai simple până la lucărri mari de infrastructură sau chiar foraje pentru resurse minerale vor putea fi demarate și modificate acum mult mai ușor, fără cerința unei autorizații de construcție și fără o sancțiune care să descurajeze astfel de lucrări neautorizate.
Dezvoltatorilor, dar și proprietarilor le va fi interzis să permită ca un imobil să fie locuit înainte de semnarea procesului verbal de recepție a construcției, conform unui proiect care urmează să fie discutat. Toate locuințele vor trebui asigurate de investitori cu branșamente definitive la rețelele de utilități. Argumentul: prea multe incendii în blocuri fără procesele verbale de recepție sau fără branșamente autorizate, iar vinovații morali - investitori, dezvoltatori sau proprietari - nu pot fi sancționați din cauza lacunelor legislative.
Lucrările de construcții din România au avut, în august, cel mai mare declin în ritm anual din Uniunea Europeană, potrivit datelor estimative publicate astăzi de biroul european de statistică, Eurostat
Contractul de proiectare și execuție a podului a fost atribuit în urmă cu un an asocierii dintre firmele Astaldi SpA și IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. și este în valoare de aproape 2 miliarde lei, fără TVA, fiind finanțabil din fonduri UE, prin Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară 2 "Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient".
Guvernul a abrogat, printr-o ordonanță de urgență, publicată astăzi în Monitorul Oficial, standardele de cost pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice, cu argumentul că standardele ”nu sunt obiective”, nu pot acoperi toate categoriile de lucrări, nu sunt fundamentate pe studii de specialitate și nu au mai fost actuliazate din 2010. Prin urmare, pentru investițiile finanțate de la buget, standardele vor fi stabilite pe propria răspundere de ordonatorii principalide credite, iar în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene, standardele vor fi stabilite de autoritățile de management ale diferitelor programe.
Lucrările de construcții din România au avut, în iulie, cel mai mare declin din Uniunea Europeană, atât în ritm lunar, cât și în ritm anual, potrivit datelor estimative publicate astăzi de biroul european de statistică, Eurostat.
Guvernul a avizat schimbarea regulilor privind construcțiile astfel încât să poată recepționa loturi sau segmente ale lucrărilor de infrastructură, chiar dacă fac obiectul unui singur contract nefinalizat în întregime, decizia confirmând informațiile anunțate anterior Profit.ro.
Deși senatorii ar fi trebuit să respingă, luni, în prima zi de lucru a noii sesiuni parlamentare, proiectul de lege prin care execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții nu mai este sancționată cu închisoarea, inițiativa fost retrimisă pentru dezbatere la comisia de specialitate. Propunerea legislativă îi are ca autori pe mai mulți deputați, în frunte cu fostul ministru al Justiției Florin Iordache, iar reprezentanții majorității PSD-ALDE, care au cerut rediscutarea, susțin că proiectul ar decongestiona activitatea instanțelor.
Guvernul are în vedere modificarea legislației privind construcțiile, astfel încât să poată recepționa loturi sau segmente ale lucărilor de infrastructură, chiar dacă fac obiectul unui singur contract nefinalizat în întregime. În plus, Executivul are în vedere modificarea Codului Fiscal astfel încât consrructorul unei lucrări publice să nu mai plătească TVA la facturare, ci în momentul achitării facturii de autoritatea publică beneficiară.
Lucrările de construcții din România au avut, în al doilea trimestru al acestui an, al doilea mare declin din Uniunea Europeană. În iunie, lucrările de construcții de pe piața locală au consemnat al treilea mare declin la nivelul UE.
Guvernul pregătește lucrări în regim de urgență pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din ultimele două luni, urmând să retragă din Fondul de intervenție echivalentul a aproape 12 milioane de euro.
Problema este însă că, în prezent, nu există cadrul legal care să permită CNAIR concesionarea lucrărilor si serviciilor aferente spațiilor de servicii, pentru a asigura participanților la trafic serviciile impuse prin reglementări specifice, respectiv benzinării, stații de încărcare a mașinilor electrice, locuri de de parcare și odihnă, precum și magazine alimentare și restaurante.
Lucrările de consolidare și restaurare la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) s-au încheiat la sfârșitul lunii ianuarie, a dezvăluit, pentru Agenția de presă News.ro, cercetătoarea Liliana Passima, director interimar al instituției muzeale, ea precizând că așteaptă ca Enel să urgenteze toate formalitățile pentru a finaliza lucrarea sporului de putere, fără de care expoziția permanentă nu poate fi redeschisă. Interimatul Lilianei Passima se încheie pe 19 mai, ea precizând că nu a primit încă informații cu privire la o viitoare prelungire a acestuia.
România a înregistrat, în luna martie, a doua mare scădere a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană, de 9,2% față de luna februarie, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică Eurostat.