Cel mai mare acționar al Aston Martin, Lawrence Stroll, și-a diminuat participația în cadrul constructorului britanic până la 21%, în urma tranzacției prin care Geely a devenit al treilea cel mai mare acționar al companiei.
Franța și Olanda au semnat sâmbătă un acord istoric care delimitează frontiera între cele două țări pe Insula Saint-Martin (Antile), a cărei extremitate de est era contestată, relatează AFP.
Constructorul auto Honda a anunțat că va fi furnizorul oficial de motoare al echipei de Formula 1 Aston Martin Aramco, începând din sezonul 2026. În ultimele sezoane japonezii au furnizat motoare echipelor Red Bull.
Cotația acțiunilor Aston Martin a crescut joi cu aproape 22%, după ce producătorul britanic de automobile sportive a anunțat că constructorul chinez Geely Automobile Holdings Ltd va investi 234 milioane de lire sterline (295 milioane de dolari) pentru a deveni al treilea mare acționar de la Aston Martin, transmite Reuters
Adunarea Generală a Acționarilor Mercedes-Benz a votat o serie de hotărâri în cadrul celei mai recente întâlniri, printre subiecte numărându-se atât numirea unui nou membru în Consiliul de Supervizori, cât și propunerea pentru funcția de președinte, în locul lui Bernd Pischetsrieder.
Departamentul Apărării al SUA a suplimentat un contract al companiei de apărare Lockheed Martin cu 7,8 miliarde de dolari, pentru 126 de avioane multirol F-35, transmite Reuters.
Lockheed Martin a declarat că armata americană a atribuit un contract de producție pe mai mulți ani pentru rachete mixte aer-sol (JAGM) și rachete HELLFIRE, într-o afacere care ar putea ajunge la 4,5 miliarde de dolari, incluzând și atribuirile viitoare, transmite Reuters.
Problema cu telefoanele mobile este că oamenii petrec prea mult timp lipiți de ele. O spune chiar cel care a inventat aceste aparate, în urmă cu cincizeci de ani.
US Navy a atribuit Lockheed Martin un contract în valoare de până la 2 miliarde de dolari legat de sistemele de arme hipersonice, a anunțat vineri compania din industria de apărare, pe fondul unei creșteri globale a cererii de arme și muniții, transmite Reuters.
Will Smith și Martin Lawrence vor juca împreună în noul film din franciza „Bad Boys”, a patra, comediile polițiste lansate în 1995. Cei doi actori au făcut anunțul printr-un videoclip postat pe Instagram.
După ce în prima parte a anului trecut au avut creșteri explozive la declanșarea conflictului din Ucraina, acțiunile marilor corporații din industria de armament a SUA s-au înscris pe o traiectorie agresiv descendentă chiar și într-o etapă de evoluție pozitivă a bursei de la New York. Cea mai mare bancă de investiții americană taie masiv țintele de preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă neapărat că vine pacea.
Statele Unite au atribuit companiilor contracte de apărare, inclusiv unul de peste un miliard de dolari către Lockheed Martin, a declarat Departamentul Apărării într-un comunicat, transmite Reuters.
Orange România îl numește pe Antoine Drevon în rolul de Chief Marketing Officer începând cu 1 noiembrie. Acesta preia responsabilitățile lui Pierre-Etienne Cizeron, care a dat curs altor provocări profesionale.
După Volvo, Lotus și Mercedes, holdingul chinez Geely reușește să își extindă expunerea pe încă o companie istorică din Europa, Aston Martin.
Compania globală din domeniul aerospațial și al securității Lockheed Martin a anunțat o colaborare între Laboratorul său de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie (STELaRLab) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) din România, pentru a sprijini dezvoltarea cercetării în domeniul inteligenței artificiale în vederea aplicării ei în domeniul securității naționale și al științelor mediului.
Aston Martin va atrage 575,8 milioane de lire sterline (660 de milioane de dolari) printr-o emisiune de drepturi de preempțiune, în timp ce investitorii majori, inclusiv fondul suveran de administrare a averilor din Arabia Saudită, își păstrează încrederea în producătorul britanic de automobile de lux aflat în dificultate, transmite Reuters.
Cel mai bun analist de cicluri de sentiment, Martin Armstrong, cunoscut pentru observația sa că România este singura țară care și-a plătit vreodată datoria, conform cercetărilor sale care acoperă o perioadă de 8.000 de ani, este intrigat că Banca Națională a angajat un astrolog. Afirmă că cea care a fost cunoscută la televiziuni ca "Minerva" ar furniza o expertiză mai bună decât cea a analiștilor care urmează agenda Marelui Reset a șefului Forumului de la Davos.
Constructorul de automobile de lux Aston Martin Lagonda a anunțat o majorare de capital în valoare de 653 milioane de lire sterline (770 milioane de euro), în cadrul căreia fondul suveran saudit Public Investment Fund (PIF) va deveni al doilea mare acționar al său, potrivit Le Figaro.
Lockheed Martin Corp a câștigat un contract de 2,3 miliarde de dolari pentru a construi cel puțin 120 de elicoptere H-60M Black Hawk, în timp ce armata americană își continuă căutarea unui elicopter de generație următoare, potrivit Pentagonului, transmite Reuters.
Ford of Europe nu mai există așa cum era cunoscută până acum divizia care includea producția și vânzările de automobile Ford din Europa, compania anunțând deja numirea primului șef al diviziei Ford Model e, pentru Europa.
Producătorul de arme Lockheed Martin intenționează să dubleze aproape producția de rachete Javelin, arma antitanc care ajută Ucraina să lupte împotriva invaziei Rusiei, a declarat directorul general James Taiclet, într-un interviu, transmite Reuters.
Martin Armstrong, cel mai bun analist de cicluri de sentiment, avertizează că războiul din Ucraina se va escalada și va deveni mondial la începutul anului viitor. Guvernele statelor vestice ar dori să mascheze deficitele bugetare cronice, impasul datoriilor și falimentul sistemului de pensii din Europa, antrenând o conflagrație planetară. Băncile centrale au pierdut controlul asupra economiei. Urmează o perioadă de penurie. Capitalurile vor migra către America. Ce se va întâmpla cu lanțurile de aprovizionare și ce vor face bursele.
Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, printre ai cărei acționari se numără și cel mai mare fond de pensii din Africa, va cumpăra un portofoliu de 6 centre comerciale în România de la partenerul său local PKM Development, într-o tranzacție de aproape 320 de milioane de euro.
Directorul general al Daimler Truck, Martin Daum, a spus că costurile camioanelor electrice vor fi ”întotdeauna mai mari” decât cele care sunt prevăzute cu motoare cu combustie internă, a relatat Financial Times, în condițiile în care ce invazia Rusiei în Ucraina contribuie la creșterea prețurilor materiilor prime, transmite Reuters.
Aston Martin a lansat versiunea finală a mașinii sale sport V12 Vantage cu combustie internă, în serie limitată, înainte ca producătorul britanic de automobile de lux să înceapă trecerea treptată la o gamă electrică, transmite Reuters.