Guvernul a aprobat o ordonanță care prevede modificări privind contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, construite de ANL, anunță Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a lansat o licitație privind achiziția, din fonduri europene, a 17 tramvaie cu lungimea de 25 de metri, pentru municipiul Craiova, valoarea estimată a contractului fiind de 170 milioane de lei (36,2 milioane de euro), potrivit unui anunț publicat pe platforma de achiziții publice SICAP.
România a evitat, la final de an, dezagajarea a peste 500 de milioane de euro care erau estimate a fi pierdute în cazul Programului Operațional Regional (POR). Guvernul a a luat în cursul anului acesta o serie de măsuri în regim de urgență, precum transferarea unor programe de la un minister la altul, pentru a evita pierderea fondurilor europene. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat vineri că a fost evitată dezangajarea fondurilor, iar POR va înregistra chiar o suplimentare a fondurilor alocate.
Pentru a evita dezangajarea unei părți din cele peste 500 de milioane de euro care sunt estimate a fi pierdute de România la finele acestui an în cazul Programului Operațional Regional, Guvernul a aprobat joi transferul Programului Operațional Inițiativa pentru IMM-uri din gestiunea Ministerului Fondurilor Europene în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Decizia a fost luat prin ordonanță de urgență după ce, în urmă cu două luni, programul fusese transferat în sens invers.
Pentru a evita dezangajarea a unei părți din cele peste 500 de milioane de euro care sunt estimate a fi pierdute de România la finele acestui an în cazul Programului Operațional Regional, Guvernul Dăncilă pregătește transferul Programului Operațional Inițiativa pentru IMM-uri din gestiunea Ministerului Fondurilor Europene în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Programul fusese transferat în sens invers, în urmă cu două luni.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) ar urma să se mute într-un spațiu, de peste 13.000 metri pătrați, din clădirea Palatului Parlamentului, conform unui proiect de lege întocmit de PSD și susținut de președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea și actualul ministru de resort Paul Stănescu. Spațiile respective au fost alocate în trecut ca sediu Ministerului Fondurilor Europene, dar acesta a închiriat un sediu de pe piața privată, considerând că spațiul de la Palarlament este neutilizabil, din motive ce țin de degradarea fizică a clădirii, dar și de securitatea cu privire la siguranța la foc, igienă, sănătate, izolare termică.