CNAS anunță că perioada de semnare a contractelor cu furnizorii de servicii medicale s-a terminat, iar cei care nu au încheiat astfel de contracte vor avea contracte pe durată determinată, valabile până la 31 martie. De asemenea, după ce medicii de familie au refuzat să semneze rețete și trimiteri în semn de protest față de subfinanțarea și birocrația din sitem, CNAS prezintă și o listă de afecțiuni pentru care nu este necesar un bilet de trimitere pentru a avea acces la un medic specialist.
Medicii de familie din țară nu renunță la decizia de a protesta față de subfinanțarea asistenței medicale și birocrația din sistemul medical, astfel că, începând de miercuri, nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, anunță președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu.