Matthias Mueller, directorul general al Volkswagen, a declarat că doar câțiva angajați ai companiei sunt responsabili pentru instalarea software-ului de manipulare a testelor de mediu și a negat că fostul CEO al VW, Martin Winterkorn, ar fi fost implicat în această decizie.
Mueller a adăugat că doar câțiva angajați ai companiei sunt responsabili pentru instalarea acestui software și a negat că fostul CEO al VW, Martin Winterkorn, ar fi fost implicat în această decizie.
Mueller a devenit director general al grupului auto, după ce Martin Winterkorn, fostul CEO, a demisionat din cauza scandalului emisiilor poluante. Criza VW a izbucnit după ce EPA (agenția de mediu din SUA) a acuzat compania că a utilizat un soft special pentru a înșela rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a 482.000 de vehicule diesel vândute în Statele Unite
Fotul șef al Porsche, Matthias Mueller, a fost numit la conducerea grupului Volkswagen într-o perioadă dificilă pentru constructorul german, în condițiile în care acesta încearcă să recâștige încrederea consumatorilor și a autorităților de reglementare.
Mueller, în vârstă de 62 de ani, lucrează în cadrul grupului Volkswagen de peste 40 de ani . Șeful Porsche își va începe mandatul la conducerea Volkswagen într-o perioadă dificilă pentru constructorul german, în condițiile în care acesta încearcă să recâștige încrederea consumatorilor și a autorităților de reglementare după ce a recunoscut că a folosit un soft pentru a ascunde valoarea reală a emisiilor de noxe pentru 11 milioane de mașini.