Patru propuneri au fost făcute de Comisia economică, industrii și servicii a Senatului, în raportul prezentat astăzi de senatorul Daniel Zamfir după finalizarea anchetei parlamentare asupra investigației efectuate de Consiliul Concurenței pe piața serviciilor bancare și interbancare.
Banca Națională a României vrea să păstreze un control strict al lichidității din sistemul bancar, ceea ce va împinge ratele din piață spre nivelul dobânzii Lombard de 3,5%, anunță guvernatorul Mugur Isărescu, care mai spune și că băncile vor fi nevoite, astfel, să majoreze dobânzile la depozite. Banca centrală va continua, în fapt, politica din ultima lună, în care am văzut o creștere a dobânzilor în piață, pe fondul unei presiuni asupra cursului de schimb.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, marți, la Constanța, că România nu s-a dezvoltat armonios și arată ca o piele de leopard, cu zone foarte dezvoltate, marile orașe, dar și cu zone de sărăcie. El spune că PIB-ul municipiului București este comparabil cu cel al Berlinului și al Lisabonei, iar capitala noastră împreună cu județul Ilfov ar putea intra în zona euro în câteva săptămâni.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat, marți, la Constanța, că experiența a arătat că țările care au o politică de curs flexibil au avantaje față de cele care țin cursul fix. ”Credem că politica de curs a fost un avantaj pentru România”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, luni, la Constanța, că BNR a dat statului român, în ultimii zece ani, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro.
Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), favorită la ocuparea postului de procuror-șef al Parchetului European, ar putea câștiga, dacă va fi selectată pentru și numită în funcție, aproape triplu față de ultima sa remunerație lunară primită în România în calitate de conducătoare a DNA, respectiv un salariu net relativ egal cu cel al guvernatorului BNR și al președintelui ASF din România.
Pe 15 ianuarie, Profit.ro scria în exclusivitate că BCE analiza la acel moment prevederile OUG 114 și urma să decidă dacă va publica un aviz asupra noii taxe bancare, în condițiile în care Guvernul nu îi înaintase o solicitare în acest sens înainte de adoptarea OUG. "BCE nu a fost consultată asupra acestui subiect, dar analizează în prezent cazul și va decide dacă va publica sau nu un aviz", declarau luna trecută surse apropiate situației, pentru Profit.ro.
"Turneul ATP era organizat de către domnul Ion Țiriac începând cu anul 1996 pe Arenele de Tenis, ceea ce i-a creat Reclamantului cel puțin o speranță legitimă (în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului) că îl va putea menține pe aceste Arene", au susținut avocații omului de afaceri, potrivit documentelor instanței, prezentate în exclusivitate de Profit.ro.
Banca Națională a României discută cu Guvernul mai multe variante prin care taxa bancară să fie modificată. Este analizată inclusiv o nouă formulă de calcul a indicelui ROBOR, bazată pe tranzacții, nu pe cotații și o variantă este taxarea băncilor în funcție de marja netă, spune prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că este imperativă dezlegarea taxei de ROBOR, fiind un atac la independența BNR, dar a solicitat și scoaterea titlurilor de stat, a creditelor Prima Casă și a rezervelor minime obligatorii din baza impozabilă. Președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că formula curentă a taxei „nu este de dorit”.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României răspunde Comisiilor reunite de economie și buget-finanțe din Senat pe tema funcționării pieței monetare.
Creșterile puternice ale salariilor în ultimii ani au dus la creșterea cererii interne peste capacitatea economiei, astfel că deficitele externe s-au adâncit, lucru ce duce, până la urmă, la o corecție, avertizează guvernatorul BNR Mugur Isărescu, care revine cu critici ale politicii bugetare, după „armistițiul” la care ajunsese cu Puterea PSD/ALDE în primăvara anului trecut.
Banca Națională a României cere ca taxa pe activele bancare să fie ruptă, în totalitate, de indicele ROBOR, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El arată că acest lucru nu poate fi discutat și că legarea taxei de piața monetară poate afecta capacitatea BNR de a apăra leul și de a folosi politica monetară.
Cele 2 acțiuni bancare lichide de la cota BVB scad cu peste 4%, primul șoc negativ după un rally bazat pe așteptări ale investitorilor că taxa pe activele bancare nu va fi percepută. Consilierul guvernamental Darius Vâlcov a afirmat că modificări eventuale ale ordonanței de urgență din decembrie nu vor fi cu privire la instituțiile de credit. Noi declarații negative față de performanța administratorilor fondurilor de pensii.
Banca Națională a României (BNR) a fost ținta unor atacuri ”jalnice” în ultima perioadă, iar acuzațiile potrivit cărora cineva ar manipula dobânzile sunt periculoase pentru stabilitatea economică, în condițiile în care ”s-a sărit la gâtul BNR”, a spus, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflației.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu va fi invitat să vină joi dimineață în Senat în fața comisiilor de specialitate. Tot joi dimineață este și ședința privind politica monetară a Consiliului de Administrație a BNR, motiv pentru care conducerea băncii centrale nu se poate duce în Parlament, spune purtătorul de cuvânt, care solicită o reprogramare.
Motivul? Intrarea în vigoare de la 1 februare a așa-numitei "Legi a Egalității Alimentare" (#EGalim), sau, potrivit titularurii oficiale, a "Legii pentru echilibrul relațiilor comerciale în sectorul agricol". Scopul declarat al legii este ca fermierii să poată să încheie contracte mai avantajose în calitate de furnizori ai marilor lanțuri de retail și să încaseze mai mulți bani de la acestea, respectiv "distribuirea mai judicioasă a valorii adăugate" din sectorul alimentar pe întreg lanțul logistic.
Prin contrast cu evoluția caracterizată de o volatilitate foarte redusă din ultimii ani, cursul de schimb a evadat cu violență spre noi valori de maximă slăbiciune a monedei naționale a României, probabil ca reacție a pieței la ordonanța de urgență promovată de guvernanți săptămână trecută. Mișcarea a fost puternică, de peste 2%, însă faptul că nivelul de 5 lei pentru un euro este invocat ca țintă în spațiul public indică o relativă epuizare a impulsului de depreciere a leului.
Precipitat de o notificare trimisă Guvernului de un oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor din Constanța potrivit căreia instituția de resort ar fi protejat băncile în defavoarea consumatorilor, un protest al debitorilor cu probleme s-a desfășurat în București, inclusiv în fața sediului Băncii Naționale a României. „ANPC, BNR și Justiția au îngropat debitorii”, este mesajul unuia dintre protestatari.
Atât autoritățile din Polonia, cât și cele din Ungaria, au solicitat și au primit, înainte de adoptare, avize BCE asupra actelor normative prin care au instituit la rândul lor taxe pe activele băncilor, în 2016 și 2010. BCE se poate sesiza și din oficiu și poate emite avize consultative asupra proiectelor de reglementare care intră în atribuțiile sale fără să fie consultată în prealabil de autoritățile naționale din UE, așa cum s-a întâmplat în decembrie 2015 cu draftul Legii românești a dării în plată, care la momentul emiterii avizului fusese deja adoptat de Camera Deputaților și aștepta promulgarea.
În afară de impactul negativ direct asupra instituțiilor de credit, noua taxă pe activele bancare, prin faptul că leagă modalitatea de calcul de indicele de dobândă ROBOR, va aduce și efecte adverse nedorite de autorii ordonanței de urgență promovată în decembrie. Mecanismele de transmitere a politicii monetare vor fi afectate, iar investitorii nerezidenți care intră pe leu pentru a fructifica diferențialul pozitiv de dobândă riscă să plece, determinând deprecierea monedei naționale, avertizează analistul financiar Călin Rechea. „Ajungi să dai peste cap și mai multe chestii.”
Guvernul a motivat introducerea taxei pe activele bancare calculate în funcție de rata Robor prin nevoia de a descuraja băncile să crească acest indicator, pentru a feri populația de scumpiri la credite. Coerența unei astfel de argumentări a fost pusă sub semnul întrebării de guvernatorul BNR, care a arătat că Guvernul poate remedia oricând, simplu, problemele legăturii dintre Robor și ratele la credite ale persoanelor fizice, eliminând-o pur și simplu din ordonanța de urgență care a impus-o în 2010. Isărescu va face mai multe propuneri Finanțelor în privința taxei pe active în Comitetul de Supraveghere Macroprudențială pe care-l va convoca în sesiune extraordinară, după ce BNR va aprofunda efectele ordonanței.
Deficitul de investiții rămâne semnificativ în România, în ciuda creșterii puternice din ultimii ani, care a fost determinată însă în principal de consum. Activitatea de investiții rămâne una dintre cele mai scăzute din UE: doar 68 % dintre firme au investit în ultimul exercițiu financiar, comparativ cu 87 % la nivelul UE, arată sondajul anual realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI).
Banca Națională urmărește îndeaproape și cu atenție rezolvarea neînțelegerilor dintre bănci și clienți, a transmis guvernatorul Mugur Isărescu la Profit Financial.forum, avertizând însă ca soluțiile de ordin legislativ să nu fie hazardate în această privință.
Problema convergenței reale necesare pentru aderarea României la Zona Euro nu ar trebui abordată ca o cursă cursă în care cel mai rapid ritm este și cel mai potrivit, a arătat Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în discursul ținut luni, la Viena, la Conferința privind integrarea economică europeană 2018. În opinia sa, concurentul care își dozează bine efortul (un maratonist mai degrabă decât un sprinter) este cel care poate profita de majoritatea beneficiilor potențiale, evitând în același timp asumarea unor riscuri excesive. “Lucrurile stau cam ca în fabula despre întrecerea dintre broasca țestoasă și iepure, întrecere care știm cu toții cum s-a încheiat…”, a spus Isărescu.
Salariile ar trebui să crească odată cu productivitatea, o consecință dramatică fiind ca acestea să fie majorate de către politicieni, și nu prin forța pieței, a declarat, joi, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), în cadrul unei conferințe de specialitate.