Trebuie să faci consolidarea fiscal-bugetară și orice politică de dezvoltare trebuie să se adreseze societății, a transmis Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Evenimentul special organizat de Profit.ro.
Cel care face reforme în administrația locală și gestionează cu eficiență banii publici, va părea un ”neadaptat, un lup singuratic”, întrucât alocarea fondurilor de la bugetul de stat se face încă pe criteriul socialist: ”Dacă ai făcut economie, îți dăm bani mai puțini. Stai mai prost, primești mai mult”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, la Evenimentul special organizat de Profit.ro. Ilie Bolojan a arătat că deși există cei mai mulți bani pentru investiții locale în ultimii ani, acestea sunt lipsite de criteriul eficienței, iar politicile Guvernului față de alocările pentru administrația locală și performanța bugetară a acestora sunt greșite de 20 de ani.