După directorul Transgaz, Ion Sterian, care la sfârșitul anului trecut a lansat primul semnal de alarmă în legătură cu necesitatea, dar și urgentarea declanșării producției de gaze din Marea Neagră, un alt oficial român , vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, susține că, dacă exploatarea acestora nu începe în următorii 2-3 ani, vor rămâne definitiv îngropate sub apele mării.
Acordurile de concesiune pentru perimetrele offshore de hidrocarburi Muridava și Cobălcescu au fost încheiate inițial în 2011, ele aflându-se în zona din Marea Neagră disputată de România și Ucraina și adjudecată de statul român prin decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga din 2009. Petromar Resources BV deține în prezent 80% din concesiunea Muridava și 70% din Cobălcescu, Petromar Resources SA controlând restul de 20%, respectiv 30%.
Compania austriacă OMV se pregătește să adopte anul viitor o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde guvernul pare decis să declanșeze procedura parlamentară de modificare a legii offshore, iar Romgaz a depus o ofertă angajantă pentru achiziționarea filialei ExxonMobil care deține 50% din proiect, a declarat CEO-ul OMV Rainer Seele în cadrul unei conferințe cu analiștii.
Romgaz anticipează că va obține în acest an un profit net de aproximativ un miliard de lei, în scădere cu 20% față de profitul net raportat pe anul trecut. Componenta principala a acestuia, 966 milioane de lei, vor proveni de la activitățile principale ale companiei, în timp ce 30 de milioane reprezintă profitul filialei de înmagazinare Depogaz SRL Ploiești.
Qatar Petroleum, producătorul de hidrocarburi controlat de statul Qatar, intenționează să emită pe piețele financiare internaționale obligațiuni denominate în monedă americană în valoare de până la 10 miliarde de dolari, pentru a-și finanța un proiect masiv de dezvoltare din domeniul gazelor naturale, scrie Bloomberg.
Dacă Romgaz va reuși să preia subsidiara locală a gigantului petrolier american ExxonMobil ce deține jumătate din drepturile asupra concesiunii de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, operarea perimetrului va fi realizată de către celălalt partener la concesiune, OMV Petrom, se arată într-un anunț transmis de către cei doi mari producători români de gaze Bursei de Valori București.
Producătorul de gaze controlat de stat Romgaz a primit un prim răspuns la oferta fermă de preluare a subsidiarei românești a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține jumătate din drepturile și obligațiile concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep din sectorul românesc al Mării Negre, restul fiind în posesia OMV Petrom, a declarat, la Profit Piața de Capital.forum, directorul economic al Romgaz, Răzvan Popescu.
Romgaz este pregătită să preia subsidiara românească a gigantului american ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile concesiunii perimetrului de gaze naturale offshore de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, iar modalitatea de finanțare va fi una mixtă, formată din surse proprii și surse atrase, care vor consta cel mai probabil într-un credit bancar sindicalizat și într-o emisiune externă de obligațiuni, apetitul pieței pentru finanțarea acestui proiect fiind neașteptat de mare, au declarat, într-o conferință de presă, oficialii companiei de stat.
Directorul general al companiei, Marius Aristotel Jude, a răspuns astfel unei întrebări legate de eventuala legătură dintre recenta ofertă fermă a Romgaz de preluare a subsidiarei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze din Marea Neagră Neptun Deep, și perspectiva de modificare a Legii offshore, evocată în mod repetat de actuala guvernare și solicitată de 3 ani de petroliștii activi în Marea Neagră.
Hotelul Neptun din stațiunea cu același nume, deținut din 2007 de Grand Plaza Hotel, care operează și hotelul Sheraton din Capitală (fostul Howard Johnson), este cumpărat de o firmă controlată indirect de omul de afaceri libanez Hassan Morad, fratele lui Mohammad Murad, cel mai mare investitor în turismul autohton și președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului emisă de Guvern în urmă cu un an, prin care, invocându-se legislația UE, se conferă Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională. Astfel, au fost eliminate amendamentele introduse în 2020 la OUG de către un deputat al minorității sârbe, prin care se încerca rezolvarea unei probleme cu care se confruntă mai multe companii locale de țiței și gaze, respectiv refuzul unor proprietari de terenuri aflate în interiorul perimetrelor petroliere concesionate de stat petroliștilor de a le permite concesionarilor accesul pe acestea în vederea derulării de lucrări de prospectare geologică și geofizică.
Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român, a depus ofertă angajantă de preluare integrală a subsidiarei românești de upstream a gigantului american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile și obligațiile aferente concesiunii celui mai mare perimetru offshore de gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre, Neptun Deep.
Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat în unanimitate și fără modificări Legea de aprobare a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului emisă de Guvern în urmă cu un an, prin care, invocându-se legislația UE, se conferă Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională.
Printre factorii care intră în calculul acestui reper de preț se numără și evaluarea obligațiilor fiscale asupra posibilei producții viitoare de gaze din Neptun Deep, pe baza proiectului de modificare a Legii offshore anunțat ca pregătit de către Guvern, dar nefăcut încă public, prin care se intenționează reducerea poverii impozitării.
Din cauza frigului, care a dus la înghețarea multor instalații de producție, transport și distribuție, coroborată cu creștere masivă a cererii în special în scopul încălzirii, prețurile la gaze în Texas au consemnat creșteri astronomice luna trecută, la echivalentul a peste 700 dolari/MWh. Peste 4 milioane de texani au rămas fără curent electric și căldură în timpul valului de frig din februarie.
Comisiile reunite de Industrii și Mediu ale Camerei Deputaților au decis trimiterea spre aprobare plenului Camerei fără modificări a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului adoptate de Guvern în urmă cu un an prin care, invocându-se legislația UE, se conferă Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională. Membrii Comisiilor au eliminat prin vot amendamentele introduse în 2020 la OUG de către un deputat al minorității sârbe, prin care se încerca rezolvarea unei probleme cu care se confruntă mai multe companii locale de țiței și gaze, respectiv refuzul unor proprietari de terenuri aflate în interiorul perimetrelor petroliere concesionate de stat petroliștilor de a le permite concesionarilor accesul pe acestea în vederea derulării de lucrări de prospectare geologică și geofizică.
Confruntată cu o scădere considerabilă a producției interne de gaz, de 6,2% pe 2020 și de 8,6% în ultimul trimestru al anului trecut, OMV Petrom pare a-și pune toate speranțele în declanșarea producției în Marea Neagră, în special în perimetrul Neptun Deep, pe care-l deține alături de americanii de la Exxon Mobil.
Șansele ca ExxonMobil să mai investească în proiectul Neptun Deep par a fi nule, compania americană fiind forțată de mai mulți investitori să reducă suplimentar cheltuielile de capital, să efectueze modificări în consiliul său de administrație și să efectueze mai multe investiții în tehnologii durabile.
Ministrul Economiei Virgil Popescu și directorul companiei de stat Romgaz Adrian Volintiru au discutat cu șefa agenției de credit de export a SUA Exim US, Kimberly Reed, despre sprijinul pe care România îl poate primi pentru a începe să extragă gaze din Marea Neagră, în condițiile în care Romgaz se află în negocieri pentru preluarea pachetului ExxonMobil la concesiunea offshore Neptun Deep, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. La întrevedere a participat și ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.
Concernul american Schlumberger a decis să mute controlul direct asupra producătorului de instalații și echipamente pentru industria petrolieră Cameron România, deținător a două fabrici de profil pe plan local, de la o subsidiară a sa din Olanda la una din Luxemburg, prin intermediul unei tranzacții care a implicat și plata unei sume de bani.
Compania de stat Romgaz ar putea ajunge să achiziționeze toată participația deținută de americanii de la Exxon în proiectul din Marea Neagră.
Competiția este cuvântul cheie în ceea ce privește exploatarea gazelor din Marea Neagră, iar o comparație arată că povara fiscală impusă sectorului offshore de statul român este de 5 ori mai mare decât media europenă, a declarat la Profit Energy.forum - Energia post-Coronavirus, CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere.
O cincime din rezervele de petrol și gaze deținute de Exxon Mobil la nivel global ar putea deveni neexploatabile comercial și, drept urmare, nu se vor mai califica drept rezerve dovedite, dacă actualele prețuri scăzute se vor menține până la finalul anului, a precizat miercuri gigantul american într-un raport, fără a preciza zăcămintele afectate.
Producătorul de gaze controlat de stat Romgaz, alături de principalul său concurent local, OMV Petrom, și de gigantul petrolier polonez de stat PGNiG, negociază în prezent prezentarea unei oferte finale comune de preluare a participației de 50% din perimetrul offshore de gaze naturale din Marea Neagră Neptun Deep de la americanii de la ExxonMobil, se afirmă în planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban, care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis.
Exxon Mobil și-a reluat procesul de vânzare a a activelor din Marea Nordului, după ce luna trecută a redeschis și procedurile de înstrăinare a participației pe care o deține în cel mai mare zăcământ din Azerbaidjan, susține Reuters, citând surse din industria de petrol și gaze și din sectorul bancar. În ceea ce privește România, potrivit lui Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, companie interesată de achiziționarea unei participații de 15-20% în proiectul Neptun Deep, negocierile pe tema ieșirii Exxon din proiect au fost blocate până anul viitor.