Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a pus în dezbatere proiectul noului plan urbanistic general (PUG) al municipiului București, aflat în proces de elaborare. Noul PUG a fost blocat încă din 2014 și deblocat abia în acest an. PUG este un document-cheie al administrației locale și dă marile direcții de dezvoltare urbanistică.
Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a atacat în instanță Primăria Sectorului 2 și 38 de investitori imobiliari, printre care și persoane fizice, cu scopul anulării unor autorizații de construire și desființare emise în perioada septembrie -noiembrie 2022, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Bucureștenii nu vor scăpa de avariile din sistemul de termoficare mai devreme de 10 ani, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Toată Piața Unirii va fi decopertată pentru refacerea planșeului de peste râul Dâmbovița. Lucrările vor dura un an și jumătate sau doi și vor fi săpate inclusiv o parte din fântânile de la Piața Unirii, a spus primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că Tribunalul București a dispus anularea Planului Urbanisti Zonal (PUZ) Sector 2, fiind al cincilea anulat de către instanță. Edilul a adăugat că acel PUZ Sector 2 a însemnat „dispariția a zeci de hectare de spațiu verde, blocuri de 14 etaje pe malurile lacurilor, blocuri de 14 etaje pe străzi de 7 metri lățime”.
O sumă de circa 40,6 milioane lei provenită din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit României de către UE și rămasă neutilizată de Primăria Capitalei în cadrul proiectului construirii de piste pentru bicicliști în centrul Bucureștiului va fi transferată Primăriei Cluj-Napoca, pentru a fi folosită la finanțarea amenajării parcului Est din municipiul ardelean, conform unei ordonanțe de urgență aprobate de Guvern, la inițiativa Ministerului Mediului.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să facă o rocadă de nume de străzi în zona Guvernului, astfel încât actuala Piață Strasbourg, de la intersecția străzilor Paris, Washington și Tirana, să fie redenumită Piața Ronald Reagan, iar acolo să fie amplasată și o statuie a fostului președinte republican al Statelor Unite.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că, în urma regulamentului aprobat de către Consiliul General al Municipiului București, vor fi amplasate în mai multe zone ale orașului 40 de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Edilul general a mai atras atenția că este interzisă parcarea sau staționarea pe aceste locuri, amenzile fiind între 500 și 1.000 de lei.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că mandatul arhitectului șef al Capitalei, Adrian Bold, a încetat la sfârșitul săptămânii trecute și că Agenția Națională a Funcționarilor Publici urmează să valideze o numire interimară.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că, de la 1 iunie, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI va suplimenta numărul vehiculelor pe 33 linii urbane și metropolitane, linii care fac legătura între București și localitățile limitrofe.
Primarul general al Bucureștiului Nicușor Dan înaintat Primăriei Sectorului 2 o plângere prealabilă prin care solicită revocarea unui număr de 397 de autorizații de construire și desființare emise în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, potrivit unui document obținut de Profit.ro.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția reabilitării liniei 5 de tramvai.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță, sâmbătă, că s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor care se ocupă de centrale termice în România, întrucât municipalitatea vrea să modernizeze 20 de puncte termice, folosind capacități modulare. Caietul de sarcini a fost supus dezbaterii publice.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan anunță că Tribunalul București a respins cererea de intrare în legalitate a Cathedral Plaza, el arătând că poziția sa constantă, inclusiv în fața instanței, fiind de respingere a cererii de intrare în legalitate și de desființare a clădirii. Potrivit primarului, dispoziția de desființare a Cathedral Plaza emisă de el a fost suspendată de instanță tocmai pentru că exista o incertitudine cu privire la posibilitatea intrării în legalitate a clădirii iar soluția pronunțată azi de Tribunalul București schimbă datele problemei.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că au crescut, în ultima perioadă, sponsorizările pentru echipa de handbal feminin CSM București, ajungând la 600.000 de euro pe sezon.
O sumă de circa 40,6 milioane lei provenită din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit României de către UE și rămasă neutilizată de Primăria Capitalei în cadrul proiectului construirii de piste pentru bicicliști în centrul Bucureștiului ar putea fi transferată Primăriei Cluj-Napoca, pentru a fi folosită la finanțarea amenajării parcului Est din municipiul ardelean.
Primarul general, Nicușor Dan, a declarat, marți seara, la Digi24, că o „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani și a apreciat că februarie a fost cea mai bună lună de funcționare a termiei din ultimii ani.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a precizat că Bucureștiul are un plan de mobilitate urbană din anul 2016, dar datele de atunci nu mai sunt de actualitate. Dan a subliniat că, din anul 1989, în Capitală au venit doar 17 noi tramvaie, dar că acum flota se va înoi cu 100 de astfel de mijloace de transport. Tramvaielor li se vor adăuga troleibuze și autobuze noi.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan a declarat sâmbătă că pentru sistemul de semaforizare inteligentă s-au făcut pași, însă în momentul ăsta sunt blocați de o contestație la Curtea de Apel. El și-a exprimat speranța că vor îndeplini studiul de fezabilitate și cel puțin prima etapă a proiectului de semaforizare inteligentă, primele două etape.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a semnat autorizația de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon), secțiunea Eroilor - Piața Iancului. Durata de execuție este de șase luni, de la începerea efectivă a lucrărilor.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că din acest weekend începe evenimentul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”. „Din 29 aprilie și până în 8 octombrie, străzile din centrul orașului vor deveni zone exclusiv pietonale și vor găzdui numeroase evenimente artistice și educaționale, realizate în colaborare cu teatre, instituții culturale, operatori independenți și artiști”, a mai precizat edilul general.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan: Noi, a declarat, întrebat ce notă ar da curățeniei din Capitală, că nouă, fiind o nație latină, ne place să ne autoflagelăm, dar Bucureștiul arată puțin mai bine decât ni se pare nouă că arată.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat despre o nouă candidatură la Primăria Capitalei că el își dorește și va candida. ”Am găsit un oraș în faliment și l-am făcut credibil financiar”, a mai spus edilul.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că va fi refăcut Podul Calicilor și vor fi amenajate spațiile pietonale din jurul Curții de Apel București.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că agenția de rating Fitch a ”îmbunătățit profilul individual de credit al Bucureștiului de la 'bbb+' la 'a', o clasă mai sus decât ratingul național, având semnificația unei mari capacități de îndeplinire a obligațiilor”. Totodată, el afirmă că Fitch a remarcat “performanța operațională solidă a orașului și un plan de investiții ambițios”.