Bursa românească s-a corectat cu jumătate de procent pe fondul unei lichidități foarte slabe.
Volumele au revenit la BVB, însă jumătate din activitate a fost asigurată de schimburi din piața deal cu titlurile fostei SIF Banat Criașana.
Pe fondul unei lichidități modeste, indicii principali de la BVB au înregistrat deprecieri moderate.
Indicii principali de la BVB au închis în teritoriu negativ, însă acțiunile de pe podium au dat semnale contradictorii.
După o tranzacție majoră în care societatea Sea Container Services a dobândit pachetul de aproape 50,00% din titlurile Șantierului Naval Orșova, deținut anterior de Transilvania Alliance Invetments, noul proprietar lansează împreună cu SIF Muntenia o ofertă publică de preluare având ca țintă restul titlurilor deținute de acționarii de portofoliu.
Nivelul mediu al indicatorului VEKTOR, care măsoară gradul de deschidere către investitori a companiilor listate, a înregistrat un declin în anul 2023, tras în jos de societăți care nu au punctat deloc, dar păstrează 16 emitenți cu note maxime.
În contextul unor retrogradări externe, producătorul național de energie hidro pierde masiv la nivelul capitalizării bursiere și trage în jos bursa.
Într-o sesiune de la BVB cu schimburi importante de pachete de acțiuni în piața deal, segmentul regular a fost dominat clar de acțiunile Hidroelectrica.
Bursa românească a bătut în retragere, trasă în jos de deprecierea acțiunilor producătorului național de energie hidro.
În continuarea secvenței de oscilații neconcludente în zona maximelor istorice, la BVB am consemnat o sesiune cu închideri divergente la nivelul indicilor și al celor mai tranzacționate acțiuni.
După a 5-a zi consecutivă de creșteri la BVB, indicele BET a înregistrat o nouă valoare record.
Într-o zi cu lichiditate bună la BVB, indicii au avut deviații minore și cele mai tranzacționate acțiuni au avut închideri divergente.
După o tranzacție majoră în care societatea Sea Container Services a dobândit pachetul de aproape 50,00% din titlurile Șantierului Naval Orșova, deținut anterior de Transilvania Alliance Invetments, noul proprietar lansează împreună cu SIF Muntenia o ofertă publică de preluare având ca țintă restul titlurilor deținute de acționarii de portofoliu.
Sea Container Services, furnizor de servicii portuare, a ajuns la o deținere de 49,9998% din Santierul Naval Orsova, în urma tranzacțiilor recente.
Indicele BET atinge o nouă valoare record la o zi după consumarea raportărilor financiare trimestriale.
După o etapă cu lichiditate slabă în piața reglementată, am consemnat o ședință cu activitate sporită și interes bine distribuit pe mai mulți emitenți.
Indicele BET a câștigat o treime de procent și a atins un nou record, dar investitorii au introdus ordinele de cumpărare timid.
Indicele BET-XT a câștigat peste jumătate de procent, într-o ședință cu lichiditate redusă, în care doar acțiunile Hidroelectrica au depășit reperul unor tranzacții de 1 milion de euro.
Indicele reprezentativ BET de la BVB a avut o seisune de oscilații neconcludente în zona maximelor istorice.
Indicele BET de la BVB a atins un nou maxim istoric trecând de reperul de 14.600 de puncte.
Bursa românească depășește vârful din luna septembrie într-o sesiune în care aprecierile au fost catalizate de companiile cu capitalizare mare.
În contextul raliului extern și al unei lichidități sporite, piața locală de acțiuni a revenit în impulsul ascendent care a adus-o pe maxime în prima parte a toamnei.
În condițiile unor ordine de cumpărare slabe, indicii principali de la BVB au bătut în retragere.
O secvență de 6 sesiuni pozitive a fost întreruptă de un șoc mai mare pe acțiunile de pe segmentul energetic.
În contextul unei lichidități foarte mici, pe bursa românească, cele mai mari tranzacții au fost realizate pe un certificat de tip turbo având activ suport indicele Dow Jones Average Industrial.