Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, care a anunțat încă din primăvară că nu mai procesează țiței rusesc, a ieftinit, începând cu miezul nopții de luni spre marți cu 15 bani/l atât motorina, cât și benzina. Celelalte companii concurente practicau marți dimineață aceleași prețuri stabilite la începutul acestei luni. Cum OMV Petrom procesează 70% țiței din producție internă și 30% țiței de import, în timp ce Lukoil sau Rompetrol prelucrează petrol important, rămâne de văzut dacă, așa cum au obișnuit piața, și acestea vor reduce în următoarele ore prețurile într-un mod similar.
Prețurile carburanților au rămas neschimbate în stațiile din România, iar țițeiul Brent s-a apreciat cu mai puțin de 1% în dimineața primei zile de intrare în vigoare a embargoului impus de UE importului de țiței rusesc. Scăderea cererii globale, ca urmare a restricțiilor anti-Covid din China, stocurile efectuate de companiile europene, dar și multele excepții, de care beneficiază în special rafinării din zona Europei Centrale și de Est, ar putea explica calmul de pe piața combustibililor.
Elena Skvortsova, care din martie 2020 este șef al business-ului downstream al OMV AG și responsabil de marketing și trading în directoratul grupului austriac, iar din primăvara trecută a devenit și membru în Consiliul de Supraveghere al subsidiarei românești OMV Petrom, va pleca din funcțiile deținute în board-urile celor două companii începând cu data de 1 noiembrie.
Prețul motorinei, care reprezintă aproape 80% din carburantul utilizat pe șosele autohtone, a ajuns din nou la 8,5 lei/l în unele stații OMV din capitală, după ce liderul pieței, OMV Petrom, a scumpit marți cu 4 bani combustibilul diesel. Aceasta este a doua scumpire a motorinei efectuată de companie de la începutul lunii, perioadă în care benzina s-a ieftinit accelerat, ceea face ca diferența de preț dintre cele două tipuri de carburanți să fie de 17%, apropiindu-se de 1,3 lei/l, relevă date anaizate de Profit.ro. Explicația evoluției divergente a celor două prețuri: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel este dependentă de importuri, ca și majoritatea celorlalte state din UE.
OMV Petrom, Mol și Lukoil au ieftinit în acest weekend benzina, păstrând același preț la motorină, ceea ce face ca în prezent șoferii de mașini diesel să achite pe combustibil cu peste 1,2 lei pe litru mai mult decât cei care dețin mașini pe benzină. Motorina s-a scumpit marțea trecută pentru prima dată în această lună, cu 4 bani/l, în stațiile OMV Petrom, în timp ce benzina s-a ieftinit accelerat în ultima perioadă, relevă date analizate de Profit.ro.
Motorina s-a scumpit marți pentru prima dată în această lună, cu 4 bani/l, în stațiile OMV Petrom, perioadă în care benzina s-a ieftinit accelerat. Companiile concurente, Lukoil, Rompetrol și Mol, în schimb, au ieftinit benzina cu 10 bani/l, preluând exemplul liderului pieței de luni. În urma modificărilor de preț de marți, prețul benzinei este cu peste 1,1 lei/l mai scăzut decât cel al motorinei în toate stațiile, în cazul Petrom, diferența apropiindu-se de 1,2 lei/l. Explicația evoluției divergente a celor două prețuri: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel este importatoare netă, ca și majoritatea celorlalte stete din UE.
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a atins luni un nou record, de 1,13 lei/l, în urma deciziei de ieftinire cu 10 bani/l, efectuată în weekend de OMV Petrom, a doua reducere considrabilă de preț, după cea similară efectuată vineri, relevă date analizate de Profit.ro. În ultimele 10 zile, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 20 de bani/l, în timp ce, de la începutul acestei luni, în numai 5 zile, cel al benzinei a scăzut cu 20 bani/l în stațiile operate de liderul pieței. Motivul: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel este importatoare netă, ca și majoritatea celorlalte stete din UE.
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a sărit de un leu pe litru, în urma deciziei de ieftinire cu 10 bani/l, efectuate vineri de OMV Petrom, relevă date analizate de Profit.ro. În ultimele 10 zile, prețul motorinei s-a majorat cu aproximativ 20 de bani/l, iar cel al benzinei a scăzut cu 11 bani/l în stațiile operate de liderul pieței. Motivul: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel, ea este importatoare netă, ca și majoritatea celorlalte stete din UE.
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a ajuns din nou la 90 de bani/l, nivel la care se situa în luna aprilie, în urma unei noi scumpiri a combustibilului diesel cu 4 bani/l, dar și a ieftinirii benzinei cu 2 bani/l, efectuate marți de OMV Petrom. În ultima săptămână, prețul motorinei s-a majorat cu 20 de bani/l, iar cel al benzinei cu numai 2 bani/l în stațiile operate de liderul pieței. Motivul: deficitul combustibil diesel de pe piața autohtonă, dar și europeană, România fiind importatoare netă de motorină.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a scumpit vineri benzina cu 4 bani/l atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, păstrând însă același preț la motorină. În urma scumpirii accelerate a benzinei din ultimul timp, diferența dintre prețul acesteia și cel al combustibilului diesel a coborât de la peste 90 de bani la începutul lunii la 61 bani.
Lukoil a scumpit miercuri benzina cu 4 bani/l, la numai o zi după ce OMV Petrom majorase la rândul său prețurile la același carburant cu o sumă identică, ceea ce a făcut ca diferența de preț dintre benzina standard și diesel să coboare în medie, în stațiile din București, de la 90 de bani, la începutul acestei luni, la 65 de bani. Cea mai ieftină benzină din capitală poate fi achiziționată în prezent cu 8,11 lei/l în 3 stații Lukoil, iar cea mai ieftină motorină, cu 8,76 lei/l în 2 stații ale aceleiași companii.
Renunțarea la procesarea țițeiului rusesc, care în prezent se tranzacționează la un preț redus, în favoarea celui de altă proveniență, majorează costurile de achiziție ale OMV Petrom cu 16 dolari pe baril, a declarat recent CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere.
Producția proprie de gaze naturale a OMV Petrom, unul dintre cei doi mari producători ai României, acoperă în cea mai mare măsură cererea clienților săi, iar gazele provenite din import reprezintă numai circa 6% din totalul vânzărilor companiei, a declarat directorul general al companiei, Cristina Verchere, într-un interviu acordat Profit.ro.
Producția de gaze naturale a OMV Petrom, al doilea cel mai mare producător al țării după compania de stat Romgaz, a scăzut cu 12,3% în primul trimestru al anului, față de perioada similară din 2021, de la 71.700 la 63.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi, o evoluție cu atât mai îngrijorătoare în condițiile în care UE intenționează să se "elibereze" de importurile de la gigantul rus de stat Gazprom, după agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei.
Petrotel Lukoil, operatorul rafinăriei ploieștene omonime, controlat de gigantul petrolier rus Lukoil, își reduce semnificativ cantitatea de țiței de producție românească pe care o va prelucra anul acesta, "din motive independente de voința sa".
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, a anunțat că nu va mai efectua nicio investiție în Rusia și că va realiza o revizuire strategică a participării sale în proiectul Yuzhno Russkoye, în care deține o participație de 24,99%, ceea ce ar echivala cu o retragere totală din spațiul rus.
Grupul austriac OMV, compania-mamă a celui mai mare producător de țiței și gaze din România, OMV Petrom, propune o persoană născută în Rusia, prezentată ca având cetățenie americană, pentru poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei românești.
CEO-ul OMV, Rainer Seele, a fost întrebat la recenta teleconferință cu analiștii piețelor financiare dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului despre evoluția negocierilor cu Guvernul privind fiscalitatea gazelor din Marea Neagră și dacă are vreun comentariu cu privire la recentele informații venite din România despre faptul că ExxonMobil ar putea lua în calcul retragerea din proiectul Neptun Deep.
Impunerea de către Guvern, din 2013, a unui impozit pe veniturile suplimentare obținute de producătorii români de gaze ca urmare a dereglementării prețurilor în acest sector a favorizat importurile de gaze rusești, arată Curtea de Conturi, în sinteza unui raport de audit al performanței pieței de gaze naturale din România, analizat de Profit.ro.
Compania nu s-a implicat public deloc în dezbaterile și polemicile cu privire la forma finală a Legii offshore, adoptată anul trecut de Parlament și față de care ExxonMobil, OMV Petrom și Black Sea Oil&Gas și-au exprimat în repetate rânduri nemulțumirea, atât cu privire la aspectele fiscale, cât și în ceea ce privește obligația de a tranzacționa pe bursa românească jumătate din viitoarea producție din Marea Neagră.
OMV Petrom a pus în funcțiune, la rafinăria Petrobrazi, noua unitate de policombustibili, care permite conversia GPL și a benzinei ușoare de joasă calitate în produse petroliere cu valoare adăugată ridicată – benzină și motorină –, investiție de aproximativ 65 milioane euro.
OMV Petrom nu mai este perla coroanei grupului OMV, ponderea producției de hidrocarburi a companiei românești scăzând de la peste 56% din totalul grupului în primul trimestru al anului 2016 la 32% în primul trimestru al acestui an. Deja, producția de gaz din Rusia a OMV este mai mare cu 20% decât cea din România, iar în 2020 va începe și exploatarea zăcământului gigant siberian Urengoi.
Achizițiile de gaze din import s-au accentuat în ultimele luni ale anului trecut. Astfel, în noiembrie 2018, importurile s-au majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh, iar prețul de import a crescut la rândul său cu 40%.
Avalanșa de acte normative menite a descuraja producția și subvenționa consumul, adoptate anul trecut de guvern și Parlament, își face efectul mai rapid decât credeau guvernanții, înainte chiar de publicarea OUG 114. Astfel, importul de gaze naturale din Rusia din luna noiembrie 2018 s-a majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh. Prețul de import a crescut la rândul său cu 40%, arată ultimele date publicate de ANRE.
Ministrul de Externe al Ungariei a arătat că, în acest context, solicitarea autorităților americane ca Ungaria să își diversifice sursele de aprovizionare cu energie și să își reducă dependența de Rusia este blocată de mai multe state aliate din Uniunea Europeană și NATO, respingând criticile potrivit cărora Budapesta încearcă să strângă legăturile cu Moscova.