Aproximativ 20% din populația adultă europeană este afectată de o durere cronică, dar mai puțin de 2% dintre pacienți accesează serviciile specializate în terapia durerii, potrivit estimărilor specialiștilor. În prezent, serviciile medicale de terapia durerii nu sunt decontate în România, dar acest lucru urmează să se schimbe în curând, printr-o lege votată în Parlament și promulgată de președinte.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) are de recuperat un avans de milioane de dolari plătit degeaba în aprilie 2020, în plină panică generată de pandemia COVID-19, unei entități din Coreea de Sud, pentru cumpărarea a 200 de ventilatoare medicale mecanice produse în China, din care nu a mai fost livrat până la urmă niciunul, relevă date analizate de Profit.ro.
Piața unică se află în centrul Uniunii Europene. Dar când vine vorba de un tip de produs – medicamente vitale – fiecare țară este pe cont propriu, scrie Politico. Pacienții din întregul bloc nu au la dispoziție aceleași medicamente atunci când se luptă cu boala.
Ministerul Sănătății a realizat o analiză pentru primele 6 luni din acest an privind numărul de cazuri tratate în spitalele publice din România și în cele private, precum și o comparație față de perioada prepandemică, din 2019. Potrivit analizei, spitalele private au înregistrat creșteri semnificative atât la spitalizările de zi, cât și la cele continue, dar rămân, încă, cu mult sub cele publice în privința numărului de pacienți tratați.
România se situează printre ultimele țări din Europa în ceea ce privește accesul la medicamente de ultimă generație: un nou medicament ajunge cel mai repede la pacienții din Germania, în 128 de zile, în comparație cu 918 zile în România. Media europeană este de 517 zile, de la obținerea autorizației de punere pe piață.
Ministerul Sănătății precizează că legislația interzice în mod explicit reutilizarea stimulatoarelor și defibrilatoarelor cardiace, iar dispozitivele active care au fost găsite la Spitalul ”Sfântul Spiridon” aveau înscrisă această interdicție pe ambalaj.
Comisia Europeană dorește să faciliteze accesul la datele de sănătate până în 2025 pentru pacienți, medici, autorități de reglementare și cercetători, în încercarea de a îmbunătăți diagnosticele, de a reduce costurile inutile determinate de duplicarea analizelor medicale și de a stimula cercetarea în medicină, transmite Reuters.
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Capitală, medicul Beatrice Mahler, avertizează, luni seară, asupra creșterii prețului la alimente și impactul pe care îl va avea asupra normei de hrană din spitale. Cu 11 lei pentru un pacient, unitățile sanitare trebuie să asigure trei mese pe zi, lucru care era și până acum destul de dificil. În curând, avertizează medicul, furnizorii ar putea refuza să mai livreze marfă, întrucât prețurile din acordurile-cadru nu mai corespund pieței.
Cabinetele medicilor de familie s-ar putea confrunta, în următoarea perioadă, cu un uriaș val de pacienți, odată cu încetarea stării de alertă în România. Pe 31 martie expiră prelungirea automată a scrisorilor medicale și a biletelor de trimitere către clincile de specialitate. Medicii fac apel la înțelegere și cer oamenilor să se programeze din timp.
În urmă cu 50 de ani, în orașul Stuttgart din Germania lua naștere o companie care avea să devină, în timp, o referință pentru milioane de pacienți din întreaga lume.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri 13.854 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.665 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi 14.467 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.498 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri 14.744 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.445 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 15.037de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.515 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni 8.292 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.269 sunt în București. În ultimele 24 de ore, 133 de persoane au decedat. La ATI sunt internați 1.468 de pacienți cu COVID-19. 406 copii cu COVID-19 sunt în spital, 21 dintre ei fiind la ATI.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri 10.887 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.428 sunt în București
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi 12.032 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.308 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri 10.826 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 1.561 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 11.049 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 1.912 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni 5.655 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.559 sunt în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică 6.333 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 111 de persoane au decedat. La ATI sunt internați 1.220 de pacienți cu COVID-19, numărul lor fiind în creștere. 267 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 21 dintre ei fiind la ATI.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri 7.116 de noi cazuri de infectare cu coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi 7.095 de noi cazuri de infectare cu coronavirus
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri 7.045 de noi cazuri de infectare cu coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 6.789 de noi cazuri de infectare cu coronavirus.